Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 10 aprilie 2002, reclamanta SC P. SA a solicitat anularea deciziei Ministerului Finanțelor nr. 467 din 23 martie 2000; hotărârii nr. 9/1999 și dispoziției 130 din 20 octombrie 1999 emise de D.G.F.P.C.F.S. Cluj; precum și a procesului verbal de control întocmit de Administrația Finanțelor Cluj la 14 mai 1999 sub nr. 23181; exonerarea de plata sumei de 1.637.020.475 lei, accize și T.V.A. și 249.393.129 lei, majorări de întârziere calculate până la 31 decembrie 1998.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că la data controlului, deși erau în vigoare dispozițiilor O.G. nr. 68/1999, organele de control au continuat să aplice OMF nr. 620/1997, depersonalizând toate plățile făcute în contul obligațiilor bugetare și astfel stabilind debite suplimentare și majorări.
Prin sentința civilă nr. 167/15 mai 2002, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel Cluj, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a exonerat reclamanta de plata sumelor reținute în sarcina sa.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs toți pârâții susținând în esență că exprimă în exclusivitate concluziile expertului fără a mai avea în vedere celelalte probe administrate.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței în raport de criticile formulate, urmează a se reține că nu sunt justificate.
Verificând modul de respectare a plăților efectuate în contul eșalonării aprobate de Ministerul Finanțelor în 1998, organele de control ale D.G.F.P.C.F.S. Cluj au reținut prin procesul verbal nr. 23181 din 27 mai 1999 că reclamanta avea la 31 decembrie 1998 o datorie scadentă la accize în sumă de 1.537.670.358 lei aferente lunii octombrie 1998; în sumă de 99.350.124 lei la T.V.A. și rest de plată la majorări de întârziere pentru fiecare din aceste debite.
De reținut că aceste sume au rezultat din aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997.
Ori, la data controlului se aflau în plină aplicare dispozițiile O.G. nr. 68/1999 privind stimularea plății obligațiilor față de bugetul de stat și în raport de care Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 620/1997 nu se mai aplica debitelor restante la 30 aprilie 1999, iar majorările de întârziere aferente acestor debite se amână la plată până la 30 noiembrie 1999 sau sunt scutite de la plată dacă debitul se achita până la 31 august 1999. Astfel fiind și cum la data controlului, 30 mai 1999, societatea reclamantă nu mai avea debite restante din accize și T.V.A., ci numai debite din majorări de întârziere și majorări eșalonate la plată, în mod nejustificat, nu au fost scutite de la plată, ele intrând sub incidența O.G. nr. 68/1999.
Deși societatea reclamantă a făcut dovada achitării obligațiilor bugetare și majorărilor de întârziere cu ordine de plată evidențiate contabil pentru fiecare debit în parte, conform Normelor metodologice aprobate de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, organele de control au procedat la depersonalizarea plății făcute, și prin aplicarea eronată a Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997 au calculat majorări la majorări.
Descifrând acest procedeu, expertizele efectuate în cauză au evidențiat modul incorect prin care s-au stabilit debitele în sarcina reclamantei.
Astfel fiind soluția Curții de Apel Cluj întemeiată pe aceste concluzii urmează a fi apreciată ca fiind legală și temeinică.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât motivele de casare invocate de recurenții-pârâți reprezintă în fapt o reiterare a obiecțiunilor formulate la expertiză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. a județului Cluj și Administrația Finanțelor Publice al municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței nr. 167 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.