Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20 februarie 2002, reclamantul B.T. a solicitat, pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Vămilor, anularea deciziei nr. 782 din 10 aprilie 2001 emisă de pârâtă, obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale rezultate în urma aplicării deciziei menționate, precum și la plata cheltuielilor de judecată și a celor efectuate în etapa recursului grațios
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, urmare a unui control realizat de pârâtă, în mod eronat și nelegal, prin decizia contestată, a fost retrogradat pe o perioadă de trei luni din funcția de director al Direcției Generale Vamale Interjudețene Arad cu diminuarea salariului, fără a i se fi comunicat învinuirile aduse și fără nici un motiv real.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr. 132 iunie 2002, a admis acțiunea, a obligat pârâta să-i plătească reclamantului diferențele salariale rezultate în urma aplicării deciziei nr. 782 din 10 aprilie 2001 și cheltuielile de judecată parțiale în sumă de 4.000.000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a deținut funcția de director al autorității vamale locale doar o perioadă de 3 luni și că, din probele administrate, nu reiese că ar fi avut abateri care să justifice aplicarea sancțiunii contestate, prin alte acte de control ale pârâtei stabilindu-se că neregulile constatate sunt minore și sunt imputabile tuturor coordonatorilor Direcției Regionale Vamale din acea perioadă, iar o sancțiune disciplinară invocată ca temei a fost anulată de pârâtă.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal pârâta Direcția Generală a Vămilor, susținând în primul rând că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe întrucât, deși are și calitatea de funcționar public, intimatul-reclamant beneficiază de un statut aparte, conform O.G. nr. 16/1998, în materia competenței de soluționare a conflictelor având ca sorginte această calitate, fiind aplicabile prevederile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
În subsidiar, recurenta a invocat nelegalitatea sentinței, conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Fără a invoca vreun text normativ care să fi fost încălcat, recurenta a reiterat apărările expuse în fața instanței de fond, susținând, în esență abaterile săvârșite de intimat care, în opinia sa, atrag și justifică sancțiunea aplicată.
Criticile sunt neîntemeiate.
Așa după cum a recunoscut și recurenta-reclamantă și cum rezultă și din carnetul de muncă, intimatul-reclamant are calitatea de funcționar public. Chiar dacă, după susținerile recurentei, acesta este angajat în sistemul vamal, beneficiind de un statut special stabilit prin lege specială, dispozițiile legii speciale (Statutul personalului vamal) se completează cu cele ale legii cadru (Legea nr. 188/1999).
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 74 din Legea nr. 188/1999 acțiunea judecătorească având ca obiect o sancțiune disciplinară aplicată unui funcționar public este de competența instanței de contencios administrativ, în speță a Curții de Apel, care a și soluționat litigiul.
Întrucât legea specială nu conține nici o reglementare diferită conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 „dispozițiile prezentei legi se aplică tuturor funcționarilor publici, inclusiv celor care au statute proprii aprobate prin legi speciale” (subl. ns.).
Prin urmare, prevederile Statutului personalului vamal se completează în materie cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 și nu cu cele ale Legii nr. 168/1999 cum, eronat, susține recurenta-pârâtă, cauza fiind soluționată de instanța competentă.
Nici motivul de casare privind fondul pricinii și vizând nelegalitatea hotărârii recurate nu este fondat.
Practic, recurenta nu a indicat nici o prevedere normativă pe care prima instanță să o fi încălcat sau aplicat și interpretat greșit.
Analizând totuși modul în care s-a analizat fondul cauzei, în raport cu dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că instanța a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății și a apreciat corespunzător probatoriul administrat în cauză.
Într-adevăr, intimatul-reclamant a ocupat funcția de director al Direcției Regionale Vamale Interjudețene Arad pe o perioadă de numai trei luni, respectiv octombrie 2000 - ianuarie 2001, în raport cu intervalul prea scurt în care și-a desfășurat activitatea în această calitate, cu abaterile ce i-au fost imputate și cu atribuțiile ce-i reveneau, sancțiunea aplicată fiind nejustificată și disproporționată.
Ezitările și contradicțiile în atitudinea recurentei-reclamante care a efectuat mai multe controale și i-a aplicat intimatului mai multe sancțiuni pentru abateri nesemnificative și controversate sunt expresia unei atitudine subiective față de acesta, care a fost reținută ca atare și în concluziile raportului nr. 412014/3 septembrie 2001 al Direcției Generale de Control și Audit Intern din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, care a înlăturat urmare a verificărilor, mare parte din acuzele aduse.
De altfel, așa cum rezultă și din adresa nr. 47337 din 19 ianuarie 2002 a Direcției Generale a Vămilor o opinie în acest sens a avut și Consiliul de Onoare și Disciplină din cadrul recurentei, care a emis o propunere de admitere a contestației intimatului. E drept că propunerea nu s-a aprobat, însă faptul că o autoritate de asemenea anvergură a exprimat această opinie, relevă încă o dată fragilitatea abaterilor imputate petentului intimat și atitudinea lipsită de consecvență a recurentei.
Având în vedere toate aceste considerente, în mod întemeiat, prima instanță a dispus anularea deciziei contestate cu consecințele respective, motiv pentru care, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs, conform dispozițiilor art. 312 teza a -II- a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 132 din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.