S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.465 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj, precum și intimata-reclamantă C. S. F. M.
Procedura completă.
S-a referit că recurenta a solicitat judecarea recursului în absența sa (fila 3).
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 6.09.2002, reclamanta C.S.F. M. a solicitat anularea hotărârii nr.1133/ 19.07.2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.
Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr.465/ 30.10.2002, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.1133/ 19.07.2002, a obligat pârâta să recunoască reclamantei statutul de refugiat pentru perioada 10.09.1941 – 6.03.1945, să-i acorde drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1.08.2002 și a obligat pârâta la 500.000 lei cheltuieli dejudecată către reclamantă.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la data de 10.09.1941, când părinții săi erau refugiați din motive etnice, și a dobândit prin naștere statutul de refugiat, îndeplinind condițiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut că instanța a interpretat greșit prevederile Legii nr.189/2000 și ale Hotărârii Guvernului nr.127/2002, care prevăd expres și limitativ categoriile de persoane în drept să li se recunoască statutul de refugiat din motive etnice. Față de împrejurarea că intimata s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi de la Cluj la Sibiu, recurenta a arătat că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în actele normative sus menționate pentru că, intimata nu și-a schimbat domiciliul din localitatea Sibiu unde a fost născută, iar în această localitate, nu a suferit persecuții din motive etnice.
De asemenea, recurenta a susținut că hotărea atacată s-a întemeiat greșit pe dispozițiile art.100 Codul familiei, art.8 și art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, care nu au legătură cu fondul pricinii și care, nu erau în vigoare în perioada indicată de intimată prin acțiune.
Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Domiciliul legal al minorului este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește statornic.
Fiind născută după data la care părinții săi au fost expulzați din motive etnice din Cluj, ca localitate de domiciliu în Sibiu, intimata a fost lipsită de dreptul său la un domiciliu legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat până la 6.03.1945 și pentru toți membrii familiei intimatei refugiați în altă localitate, în sensul că aceștia nu au mai avut în perioada respectivă o locuință statornică sau principală.
În atare situație, instanța de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr.189/2000, pentru că de la data nașterii sale – 10.09.1941, intimata a avut, asemenea părinților săi, statutul juridic de refugiat, astfel încât este nefondată prima critică formulată în recurs.
Cel de-al doilea motiv de casare este de asemenea nefondat, constatându-se că dreptul intimatei a fost recunoscut în temeiul Legii nr.189/2000 și nu prin aplicarea dispozițiilor art.100 din Codul familiei sau art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, astfel încât nu este relevant în cauză faptul că, aceste ultime prevederi legale au intrat în vigoare după data nașterii intimatei și după încetarea perioadei de strămutare a sa într-o altă localitate.
Pentru considerentele expuse și constatând că, potrivit art.304 și 3041 Cod procedură civilă, nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr.465 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.