S-a luat în examinare recursul declarat de P.A.F.T. împotriva sentinței civile nr.428 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal au lipsit atât recurentul-reclamant P.A.F.T., precum și intimata-pârâtă Casa județeană de Pensii Maramureș.
Procedura completă.
S-a referit că recurentul a solicitat judecarea recursului în absența sa (fila 3).
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la 8 august 2002 la Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul P.A.F.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând anularea hotărârii nr.211 din 4 iulie 2002 în ce privește data acordării drepturilor bănești corespunzătoare, care în mod greșit a fost stabilită la 1 iulie 2002 în loc de 1 aprilie 2001.
Reclamantul a susținut că inițial a depus cererea pentru recunoașterea statutului de refugiat la data de 23 martie 2001 sub nr. 13681.
Prin sentința civilă nr.428 din 15 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ a respins contestația reclamantului, cu motivarea că respingerea cererii acestuia depusă la 23 martie 2001 este justificată de faptul că la data respectivă situația de refugiat nu făcea obiectul Legii nr.189/2000, împrejurare confirmată prin sentința civilă nr.437/2001 pronunțată în dosarul nr. 6477/2001 al aceleiași instanțe.
Instanța de fond a reținut că odată cu apariția Hotărârii Guvernului nr.127/2002, reclamantul a depus la data de 11 iunie 2002 o nouă cerere, solicitând stabilirea calității de beneficiar al prevederilor acestui act normativ, sens în care pârâta a emis hotărârea nr.211 din 4 iulie 2002 și că potrivit art.5 din H.G. nr.127/2002, în cazul aprobării cererilor, indemnizațiile se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Podariu Antoniu Flaviu Tit, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurentul a susținut că soluția atacată este în totală contradicție cu spiritul legii, prin care se încearcă o mică compensare a suferințelor morale și materiale pe care le-a îndurat o parte a populației românești datorate Diktatului de la Viena iar prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002 a fost introdusă noțiunea de „refugiat” tocmai pentru a sublinia spiritul umanitar și justițiar al legii inițiale.
Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat drepturile ce i se cuveneau pentru perioada 1 aprilie 2001 până la 30 iunie 2002, indemnizația lunară indexată pentru aceeași perioadă 2001-2002 și începând cu 1 ianuarie 2003 până la achitarea integrală a sumelor soliticate, obligarea pârâtei să-i achite o penalizare de 2% pentru fiecare lună de întârziere.
Recursul este întemeiat în sensul și pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Se reține că recurentul P.A.F.T. s-a adresat inițial Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a județului Maramureș cu cererea nr.13681 din 23 martie 2001, solicitând acordarea drepturilor conferite prin Legea nr.189/2000, motivat de faptul că a fost strămutat de pe locurile natale, alături de părinții și frații săi, perioada strămutării fiind între anii 1940 – 1945.
Cererea sa a fost respinsă de către pârâtă iar la 11 iunie 2002 reclamantul a depus o nouă cerere, Casa Județeană de Pensii Maramureș emițând Hotărârea nr.211 din 4 iulie 2002 și a acordat reclamantului drepturile conferite prin Legea nr.189/2000, cu începere de la 1 iulie 2002.
Prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002 au fost aprobate Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000.
Normele respective sunt norme de aplicare a Legii nr.189/2000 iar drepturile conferite de acestea se acordă persoanelor care au formulat cereri în temeiul legii respective.
În consecință, drepturile conferite de actul normativ sus menționat se vor acorda recurentului începând cu luna următoare depunerii cererii inițiale, respectiv începând cu 1 aprilie 2001.
În ceea ce privește solicitarea recurentului de acordare a unor drepturi bănești și penalități, aceasta urmează a fi respinsă întrucât, conform dispozițiilor art.316 coroborate cu cele ale art.294 din Codul de procedură civilă, în recurs nu se pot face alte cereri noi, recurentul având posibilitatea să formuleze o acțiune distinctă pentru obținerea drepturilor solicitate.
Pentru considerentele prezentate, recursul declarat în cauză urmează a fi admis, casată sentința atacată și pe fond admisă acțiunea formulată de P.A.F.T.
Hotărârea nr.211 din 4 iulie 2002 a Casei Județene de Pensii Maramureș va fi anulată parțial, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 se vor acorda reclamantului cu începere de la 01 aprilie 2001 în loc de 30 iunie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.A.F.T. împotriva sentinței civile nr.428 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond admite acțiunea formulată de P.A.F.T.
Anulează parțial hotărârea nr.211 din 4 iulie 2002 a Casei de Pensii Maramureș, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se vor acorda reclamantului cu începere de la 1 aprilie 2001 în loc de 30 iunie 2002.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2003.