Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC C. SA Arad a solicitat anularea procesului-verbal din 17 noiembrie 2000, încheiat de Administrația Financiară Arad și decizia nr. 630 din 2 mai 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, cu privire la obligarea sa de a plăti bugetului de stat, suma de 1.627.647.519 lei, reprezentând T.V.A.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 163/2000, privind majorările de întârziere aferente unor taxe și impozite, a achitat statului debitul pe are îl avea, în valoare de 3.802.969.530 lei și a solicitat să i se aplice facilitățile din ordonanța de urgență, pentru majorări de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 8.045.722.238 lei.
Urmare la cererea reclamantei, prin procesul-verbal din 17 noiembrie 2000, s-a stabilit că debitul restant la T.V.A. este în sumă de 5430.617.045 lei, din care s-a plătit 3.802.969.530 lei, rămânând de plată la 31 octombrie 2000, suma de 1.627.647.529 lei, neachitată până la data controlului, datorită faptului că societatea nu a înregistrat diferența de debit T.V.A., rezultată din aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997.
S-a susținut că debitul nu este real, pentru că în perioada 1997 – 1999, reclamanta a virat la buget, T.V.A. datorată statului, menționând pe ordinele de plată că a înțeles să plătească T.V.A. datorat, și nu majorările aferente; că, cu toate acestea, pârâții au stins plățile și privitor la majorări, ceea ce a dus ca la 31 octombrie, în evidențele societății să nu fie evidențiat T.V.A. de plată, ci numai majorările aferente, iar prin actul de control s-a stabilit un debit la T.V.A. în valoare de 1.627.647.519 lei; că impunerea este nelegală, fiind rezultatul aplicării eronate a Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997.
Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 60 din 12 martie 2002, a respins acțiunea reclamantei, cu următoarea motivare:
După intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 163/2000, la cererea reclamantei, a fost verificată activitatea acesteia, iar prin actul de control din 17 noiembrie 2000 s-a stabilit că debitul restant de plată cu titlu T.V.A., la data de 19 octombrie 2000 a fost de 5.430.617.043 lei, din care s-a achitat suma de 3.802.969.530 lei, rămânând un rest de plată de 1.627.647.513 lei, care face obiectul acțiunii.
Potrivit actului de control din 17 noiembrie 2000, T.V.A. de plată la data de 19 octombrie 2000, a rezultat din constatările organelor fiscale consemnate în procesele-verbale din 21 ianuarie 1999, 14 iulie 1999 și 12 aprilie 2000, prin care s-a procedat la stingerea obligațiilor bugetare reprezentate de T.V.A., conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, datorate de reclamantă.
Din verificările anterioare, au rezultat diferența de T.V.A., urmare la aplicarea Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, pe care reclamanta nu le-a contestat, dar nici nu le-a înregistrat în contabilitate, astfel că T.V.A. de plată este în sumă de 1.627.649.519 lei.
S-a conchis că debitele constatate cu titlu de T.V.A., prin actele de control anterioare celui din 17 noiembrie 2000, nefiind contestate de reclamantă, au devenit executorii, potrivit O.G. nr. 11/1996, astfel că în mod corect au fost preluate în procesul verbal ce face obiectul cauzei, iar datorită caracterului lor executoriu, nu mai pot fi cenzurate în prezenta acțiune; că, concluzia expertului referitoare la corecta plată a T.V.A., pe perioada supusă verificărilor anterioare actului din 17 noiembrie 2000, nu are relevanță juridică.
Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, reiterând aspectele invocate în acțiune, în sensul că actele administrative atacate, prin care s-a reținut obligația de plată a T.V.A. în sumă de 1.627.649.513 lei, sunt nelegale.
Recursul este nefondat.
În adevăr, din actele dosarului rezultă că T.V.A. de plată la data de 19 octomrie 2000, în sumă de 5.430.617.043 lei, din care s-a plătit 3.802.969.530 lei, rămânând un rest de plată în sumă de 1.627.647.513 lei, a rezultat din constatările organelor fiscale menționate în procesele verbale din 21 ianuarie 1999, 14 iulie 1999 și din 12 aprilie 2000.
Totodată, rezultă că, debitele nu au fost contestate de către reclamantă, astfel că ele au devenit executorii, potrivit O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și, deci, ele nu mai pot fi cenzurate în prezenta acțiune.
Referitor la modul eronat în care a fost aplicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 620/1997, de către organele financiare, la verificările anterioare datei de 17 noiembrie 2000, prin care s-a generat debitul din acțiune, de asemenea, prima instanță a reținut corect că nu are relevanță juridică, având în vedere că respectivele constatări nu au fost contestate.
Față de cele menționate, precum și de împrejurarea că nu sunt invocate motive de casare din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul apare nefondat și urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC C. SA Arad ,împotriva sentinței civile nr. 60 din 12 martie 2002, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.