Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta R.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu-Mare pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii nr.4199/2003 emisă de ea și să o oblige pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr.189/2000.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi, situație în care beneficiază de același statut ca al părinților.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr.265 /2003 a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr.4199/2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a OG nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că și copiii născuți în localitatea unde părinții lor au fost strămutați, au același statut cu aceștia în sensul că au suferit persecuții din motive etnice.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu-Mare.
In motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut în esență că în mod greșit instanța a recunoscut calitatea de beneficiară a OG nr.105/1999 intimatei-reclamante, deoarece aceasta s-a născut ulterior refugiului părinților săi, neavând un domiciliu de unde să fie strămutată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art.304-3041 C.proc.civ. Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente.
In conformitate cu dispozițiile art.14 din Decretul nr.31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art.100 C.fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de
dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art.101, 105, 107 și altele C.fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane”.
In raport cu dispozițiile legale mai sus citate ca și, în general cu economia reglementărilor aduse prin C.fam. care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască de regulă alături de părinții săi precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor , mai ales la o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinei publice și bunelor moravuri.
Soluția ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu-Mare împotriva sentinței civile nr.265/CA-P din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.