Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 36 din 11 iunie 2002, petenta Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, a formulat întâmpinare împotriva deciziei nr. 7 din 6 iunie 2002 emisă de directorul Direcției de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi județene Vaslui, prin care a solicitat anularea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării și în precizările depuse în scris în ședința din 25 iunie 2002, se arată că prin decizia nr. 7 din 6 iunie 2002, a directorului Direcției de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi județene Vaslui, s-a dispus ca obligațiile de plată către fondul asigurărilor sociale de sănătate, să fie înregistrate în evidența contabilă, pe fiecare plătitor, prin utilizarea conturilor de activ 220 „Debitori” și pasiv 531 „Venituri de realizat”.
Petenta a mai arătat că evidențierea în aceste conturi a sumelor încasate la acest fond nu este corectă, întrucât în acest mod nu s-ar cunoaște situația reală a sumelor datorită următoarelor aspecte:
- nedepunerea declarațiilor de către instituțiile publice care efectuează plăți într-un cuantum semnificativ;
- nedepunerea declarațiilor de către agenții economici;
- nedepunerea declarațiilor de către persoanele fizice autorizate, care până în anul 2001 au efectuat plăți fără să depună declarații care să le justifice;
- nedepunerea declarațiilor de către toți contribuabilii sau depunerea lor cu întârziere și corelat cu plățile efectuate va conduce la apariția contului 220 „Debitori” cu sold creditor;
- nu există norme emise de C.N.A.S. privind înregistrarea în evidența proprie a creanțelor, știut fiind faptul că fondul asigurărilor sociale de sănătate îl gestionează în mod autonom.
Colegiul jurisdicțional Vaslui, prin sentința nr. 41 din 9 iulie 2001, a respins ca neîntemeiată întâmpinarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui, reținând, în esență, pe de o parte, că în conformitate cu dispozițiile art. 15 din Legea nr. 82/1991 (cu modificările ulterioare), H.G. nr. 704/1993, Ordinul nr. 391/2001 al președintelui C.N.A.S. și art. 4 lit. b) și c) din O.G. nr. 11/1996, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile de plată ale contribuabililor persoane fizice și juridice datorate fondului asigurărilor sociale de sănătate sunt asimilate creanțelor bugetare, titlul de creanță devenind executoriu ca urmare a trecerii termenului de scadență, iar creanțele astfel stabilite sunt angajamente patrimoniale și ca atare este necesară evidențierea lor în contabilitatea proprie prin utilizarea conturilor de activ și pasiv respectiv 220 „debitori” și 531 „venituri de realizat”.
Pe de altă parte, s-a reținut că susținerile referitoare la faptul că modul de ținere al evidenței practicat de petentă s-a făcut în baza precizărilor metodologice ET/4979 din 18 decembrie 2001 ale C.N.A.S. nu pot fi primite în raport cu dispozițiile legale mai sus arătate.
Prin decizia nr. 557 din 18 octombrie 2002, Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul jurisdicțional declarat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui împotriva sentinței nr. 41 din 9 iulie 2002 a Colegiului jurisdicțional Vaslui.
Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că instanța de fond a apreciat corect că obligațiile de asigurări sociale de sănătate înscrise în declarațiile lunare sau în actele de control, devenite scadente, potrivit legislației în vigoare trebuie evidențiate în contabilitatea proprie în contul „debitori” și nu în conturi „de ordine și evidență” sub motivul că urmărirea și încasarea s-ar face mai ușor, putându-se chiar depăși termenul de prescripție.
Totodată, instanța a reținut și că înregistrarea veniturilor în contabilitatea instituțiilor publice, indiferent de sursa de finanțare, se face pe baza documentelor care atestă crearea obligației de încasare sau în momentul încasării efective a acestora, iar contabilitatea veniturilor și cheltuielilor fondurilor cu destinație specială se conduce cu ajutorul conturilor sintetice de gr. I și II, iar în cadrul acestora pe conturi sintetice de gr. III, distinct pentru venituri și pentru cheltuieli, dispozițiile Legii nr. 82/1991, modificată și completată, precum și ale Regulamentului pentru aplicarea acesteia aprobat prin H.G. nr. 704/1993, neputând fi înlocuite sau modificate prin precizări date de C.N.A.S. sau Ministerul de Finanțe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și reiterând motivele arătate și în recursul jurisdicțional.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs se susține că deși potrivit art. 62 alin. (2) din O.U.G. nr. 189/2000 casele județene de asigurări de sănătate administrează și gestionează în mod autonom Fondul asigurării de sănătate propriu, cu respectarea Normelor elaborate de Casa Națională, iar aceste norme privind înregistrarea în evidența proprie a creanțelor la fondul asigurărilor de sănătate nu există totuși, instanțele Curții de Conturi nu au reținut că prin Precizările Metodologice nr. 4979/2001 se arată că se vor evidenția în contul din afara bilanțului obligațiile agenților economici, astfel cum corect s-a procedat în cauză.
Totodată, printr-un alt motiv de recurs, s-a susținut că deși odată cu apariția Ordinului nr. 331/2001 prin ET/3166/2001 s-a precizat modalitatea de evidențiere separată prin deschiderea de analitice la contul 979 (alte operațiuni în afara bilanțului), iar prin răspunsul cu nr. 370658/1999, precum și cel din anul 2002, Ministerul Finanțelor a opinat în același sens, totuși, prin decizia atacată, nu s-a reținut că înregistrarea la contul 220 este irelevantă pe actele de fapt ale executării și duce la anomalii contabile.
Ultima critică vizează faptul că instanțele Curții de Conturi nu au avut în vedere că adoptarea soluției propuse de organele de control ar perturba centralizarea prin e-mail a datelor de către C.N.A.S., aceasta cu atât mai mult cu cât s-a instituit un sistem unitar de evidență a datelor utilizat și de alte case județene.
Examinând decizia atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu toate dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile Art. 1 pct. 12 din O.U.G. nr. 180/2000 (M. Of., nr. 537/ 31.10.2000), se modifică art. 62 din Legea nr. 145/1997 în sensul că la nivel local Casele de asigurări de sănătate județene, respectiv a municipiului București sunt instituții publice autonome de interes local, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ, care administrează și gestionează în mod autonom fondul de asigurări sociale de sănătate propriu, cu respectarea normelor elaborate de C.N.A.S., asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
Totodată, prin Art. 1 pct. 15 din O.U.G. nr. 180/2000 se modifică art. 101 din Legea nr. 145/1997, în sensul că se prevăd printre atribuțiile directorului general al casei județene ca ordonator secundar de credite și a consiliului de administrație și activități referitoare la îmbunătățirea disciplinei financiare, iar prin Art. 1 pct. 3 din O.U.G. nr. 180/2000 se modifică și alin. (2) al art. 10 din aceeași lege în sensul că la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului asigurărilor sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere se procedează potrivit O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996 cu modificările ulterioare, ale cărei dispoziții se aplică în mod corespunzător.
În același sens sunt și dispozițiile Ordinului nr. 331/2001 (M. Of., nr. 518/30.08.2001) privind aprobarea Normelor metodologice referitoare la desfășurarea activității de executare silită care la Anexa 1, Art. 1 alin. (5) prevede că titlul de creanță prevăzut la alin. (4), adică declarația de obligații de plată la F.A.S. sau documentul care cuprinde rezultatul verificării organului competent, devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
De asemenea, prin art. 5 din Anexa 1 ale acelorași norme metodologice se prevede că identificarea debitorilor se realizează pe baza evidenței pe plătitori (pct. 1), iar debitul se înscrie în evidența proprie, în temeiul titlului executoriu.
Prin urmare, din coroborarea tuturor actelor normative mai sus arătate, rezultă cu certitudine că disciplina financiară la nivelul casei județene de asigurări de sănătate, chiar dacă această instituție are o activitate autonomă, nu poate fi realizată decât prin respectarea strictă a întregii legislații privind evidența contabilă, precum și cea referitoare la creanțele bugetare (evidențiere și executare).
În cauză, în perioada 7 mai 2000 – 29 mai 2002 s-a efectuat controlul contului de execuție și a bilanțului contabil pe anul 2001 în vederea descărcării de gestiune, constatându-se că la nivelul recurentei evidența plăților și a cuantumului sumelor datorate s-a făcut pe baza declarațiilor de impunere lunare și pe baza proceselor verbale care cuprind rezultatul verificărilor efectuate, numai că oglindirea în contabilitatea proprie a fost făcută în conturile de ordine și evidență în afara bilanțului, ceea ce duce la concluzia că obligațiile de încasat ar avea un caracter nepatrimonial și drept urmare nu pot fi înregistrate în activul și pasivul unității.
Argumentele aduse de recurentă în susținerea tezei sale potrivit căreia a procedat corect, întrucât atât C.N.A.S., cât și Ministerul de Finanțe prin precizările și opiniile lor, depuse la dosar, au considerat corectă evidențierea creanțelor în conturile de ordine și evidență, iar nu în conturile de activ și pasiv, respectiv 220 „debitori” și „venituri de realizat” nu pot fi primite.
Pe de o parte, astfel cum au reținut și instanțele Curții de Conturi, prin diverse precizări și opinii invocate, nu se poate încălca principiul constituțional al legalității potrivit căruia trebuie respectată ierarhia și forța juridică a actelor normative.
Pe de altă parte, examinând în detaliu înscrisurile la care face referire recurenta se constată după cum urmează: că adresa Ministerului Finanțelor – Direcția generală legislație contabilitate cu nr. 370658 și monografia anexată este din 10 iunie 1999, deci mult anterioară anului 2001; că adresa nr. 172669/3 iulie 2002 a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Contabilității Publice, deci ulterioară perioadei verificate, se referă la faptul că urmează a fi elaborate Norme metodologice privind înregistrarea în contabilitate a creanțelor bugetare; că potrivit precizărilor C.N.A.S. cu nr. ET/3166/10 august 2001 înregistrată la 6 septembrie 2001 de către recurentă evidența creanțelor se ține în contul de ordine și evidență, numai că prin precizările metodologice cu nr. ET/4979/2001 la art. 1.3. se arată obligativitatea încasării de urgență a fondurilor imobilizate în creanțe, iar la pct. 2.4. se arată obligativitatea clarificării sumelor aflate în curs de lămurire în conturile 220 „debitori”, 225 „clienți”, 231 „creditori”, 234 „furnizori”, urmărindu-se achitarea obligațiilor și încasarea creanțelor în lei și valută după caz.
Așadar, chiar această ultimă precizare metodologică a C.N.A.S. confirmă susținerile organului de control și ale instanțelor Curții de Conturi, în sensul că obligațiile și creanțele aparțin activului și pasivului fiind angajamente patrimoniale, deci evidențierea acestora trebuie realizată conform art. 15 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Normele de aplicare a acestei legi, conform O.G. nr. 11/1996, modificată și completată succesiv, aplicabilă în anul 2001, precum și potrivit Ordinului nr. 331/2001 dat în baza Legii nr. 145/1997.
Lipsa normelor prevăzute de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 180/2000, invocată de recurentă, nu este de natură a bloca activitatea de administrare și gestionare în mod autonom a fondului de asigurări sociale de sănătate propriu sau de a fundamenta această activitate pe diverse precizări și opinii, în raport cu faptul că, astfel cum s-a arătat, disciplina financiară trebuie asigurată în principal în baza legislației în vigoare privind evidența contabilă și creanțele bugetare.
Pretinsa existență a unui sistem centralizator pe baza modalității de evidențiere în contabilitate utilizat de recurentă, iar pe baza celei propuse de organele de control, pe de o parte, nu a fost probată, iar, pe de altă parte, și în ipoteza în care aceasta ar fi dovedită, oportunitatea ei nu este susceptibilă controlului instanței de contencios administrativ, iar legalitatea ei nu a făcut obiectul controlului de legalitate.
Nici faptul că și alte case județene au adoptat un sistem de evidențiere contabilă similar cu cel al recurentei nu este un argument relevant în raport cu motivele arătate în cele ce preced.
Prin urmare, constatându-se că decizia atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui împotriva deciziei nr. 557 din 18 octombrie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 aprilie 2003.