S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de S.C.”M.” SA împotriva Deciziei nr.3575 din 21 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: contestatoarea S.C.”M.” SA reprezentată de avocatul A.R. și intimatul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic E.B.
Procedura completă.
Avocatul A.R. a pus concluzii pentru admiterea contestației în anulare, potrivit motivelor dezvoltate în scris. A susținut că timbrul judiciar în valoare de 1.500 lei a fost depus în dosarul de recurs, la data de 18 noiembrie 2002 și a depus “Concluzii scrise” ( filele 9 – 12).
Consilierul juridic E.B. și procurorul, fiecare separat au solicitat respingerea contestației în anulare.
C U R T E A
Asupra contenstației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ, prin decizia civilă nr.3575 din 21 noiembrie 2002, a anulat recursul declarat de S.C.”M.” SA i împotriva sentinței civile nr.1227 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca netimbrat.
S-a reținut că, deși a fost citată cu mențiunea timbrării recursului, cu 1.500 lei timbru judiciar, reclamanta nu și-a respectat obligația de plată, prevăzută de Legea nr.146/1997.
Împotriva deciziei S.C.”M.” SA a formulat contestația în anulare, susținând că, la data de 18 noiembrie 2002 a depus la dosar timbrul judiciar în valoare de 1.500 lei, anexat certificatului de grefă din dosarul nr.3952/2001, cu obiect similar.
Contestația este nefondată.
Astfel, la data de 18 noiembrie 2002, reclamanta a depus la dosar ( fila 17) adresa în care face referire la certificatul eliberat de grefa Secției contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție, în dosarul nr.3952/2001, dar fără să menționeze depunerea timbrului judiciar în valoare de 1.500 lei, pentru dosarul cauzei.
Împrejurarea că pe verso adresei, de la fila 17, se află un timbru judiciar în valoare de 1.500 lei nu atestă, însă, faptul că acesta a fost depus pentru dosarul cauzei, având în vedere, pe de o parte, că în adresă nu se face referire la depunerea timbrului, iar, pe de altă parte, timbru nu a fost anulat.
Apoi, la fila 18 se află certificatul eliberat de grefă, în dosarul nr.3952/2001, în care, de asemenea, nu se face referire la depunerea timbrului judiciar în valoare de 1.500 lei, pentru dosarul cauzei.
Față de cele menționate, soluția de anularea recursului ca netimbrat este legală, iar contestația nefondată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de S.C.”M.” SA împotriva Deciziei nr.3575 din 21 noiembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 aprilie 2003.