Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr. 2964/19 iulie 2002 reclamanta O.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele U.A.R. și Baroul de avocați Iași, anularea deciziei Consiliului U.A.R. nr. 8837 din 14 iunie 2002, a deciziei Comisiei Permanente a U.A.R. nr. 1318/22 martie 2002, a hotărârilor Consiliului Baroului Iași adoptate cu privire la cererea sa de primire în profesia de avocat ș,i pe cale de consecință recunoașterea și realizarea dreptului său de a fi primită în profesia de avocat, cu scutire de examen, în Baroul Iași.
Reclamanta a arătat că în luna ianuarie 2001 s-a adresat Baroului Iași cu cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cu documentația necesară făcând dovada îndeplinirii condițiilor realizării acestui drept, conform articolului 16 alin. (2) lit. b) și respectiv art. 11 din Legea nr. 51/1995, însă cererea i-a fost respinsă prin decizia nr. 1318/2002 a Comisiei Permanente a U.A.R., soluție menținută și urmare contestației adresată Consiliului Uniunii, prin decizia nr. 8837/2002 bazată pe avizul nefavorabil dat de Baroul Iași și fără a face alte investigații prevăzute de lege. S-au ignorat în acest mod actele doveditoare privind studiile, vechimea în profesia de consilier juridic, activitatea didactică și profesională, documentație suficientă pentru admiterea cererii sale.
Consideră reclamanta că în mod eronat pârâtele au considerat că admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen ar avea loc pe criterii exclusiv consensuale, în sensul normelor de drept civil, ceea ce ar presupune acceptul expres și neapărat al acestor două foruri de conducere, ceea ce conduce însă la un arbitrariu nepermis privind agrearea sau nu a candidaților ce îndeplinesc aceleași condiții prevăzute de Legea nr. 51/1995.
Astfel, în cauză, avizul nefavorabil al Baroului Iași a fost determinant pentru cele două foruri diriguitoare ale U.A.R., care nu au procedat la analiza pertinentă a cererii sale și nu au sesizat că în dosarul întocmit de barou nu se afla raportul prevăzut de articolul 29 din Statut și articolul 11 lit. c) din Legea nr. 51/1995, ce avea menirea efectuării unor investigații privind moralitatea și demnitatea solicitantului și de a trage concluzii și respectiv a face propuneri sub forma avizului. Mai mult, conducerea Baroului Iași a stabilit de la sine putere un criteriu sui - generis de promovabilitate, sub forma unui chestionar, cu pragul minim de 87% răspunsuri corecte dintr-un total de 40 întrebări, deși pragul de promovabilitate în cazul unui examen ar fi fost de 70%, corespunzător notei 7, adăugând în acest mod la lege.
Reclamanta a mai arătat că întrunește toate condițiile de primire în profesia de avocat cu scutire de examen - vechime de peste 25 ani în profesia de consilier juridic la unități economice mari, cursuri postuniversitare, activitate didactică în specialitate și ca atare solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 98/CA din 30 septembrie 2002 a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 1318/2002 emisă de Comisia Permanentă a U.A.R. și decizia nr. 8837/2002 a Consiliului U.A.R., a recunoscut reclamantei dreptul de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen și a obligat pârâta U.A.R. să emită decizia de primire în profesia de avocat a reclamantei și pe pârâtul Baroul de avocați Iași să o înscrie în tabloul de avocați definitivi.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada depunerii întregii documentații prevăzută de statut pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, pârâtul Baroul Iași fiind cel care nu a probat existența unui raport nefavorabil din partea raportorului, care ar fi trebuit să verifice acest dosar, iar la verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat reclamanta a obținut un procent de 70%, deci de natură a-i asigura promovabilitatea, atât timp cât statutul nu prevede expres modul de apreciere al acestor cunoștințe, așa încât procentul de 77,5% invocat prin avizul negativ din 14 februarie 2002 de pârâtul Baroul Iași apare ca fiind stabilit în mod arbitrar.
S-a mai reținut că deși formularea textului art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, evocă doar posibilitatea și nu obligația pentru pârâta U.A.R. de a aproba primirea reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, totuși, în cauză pârâtele nu au fost în măsură a justifica refuzul acordării acestei posibilități, decât pe neîntrunirea unui procentaj la verificarea cunoștințelor stabilit în mod arbitrar (la nivelul de 77,5%), în raport cu faptul că recunosc că reclamanta a întrunit condițiile de promovabilitate general valabile (respectiv peste 50%), precum și toate celelalte imperative ale legii incidente în cauză.
Instanța de fond a apreciat că atât timp cât primirea în profesia de avocat nu implică existența unui contract (în cadrul căruia angajatorul și-ar fi putut verifica opțiunea și pe criterii de oportunitate), ci doar emiterea unui act administrativ, rezultă că această posibilitate nu poate fi îngrădită pe criterii străine de dispozițiile legale ce guvernează activitatea din avocatură în prezent.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții U.A.R. și Baroul Iași, cererea de recurs fiind semnată inițial doar de decanul Baroului Iași, iar ulterior și de reprezentantul U.A.R., în condițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ.
Printr-un prin motiv de recurs este criticată sentința atacată pentru nelegalitate (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), susținându-se că greșit a fost obligată U.A.R., prin Consiliu să emită decizia de primire în profesia de avocat a reclamantei, cu scutire de examen, iar nu Comisia Permanentă a U.A.R., aceasta din urmă fiind singura autoritate care, potrivit art. 65 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/1995, acordă scutire de examen.
Al doilea motiv de recurs se referă la nelegalitatea sentinței atacate, dar sub aspectul obligării Baroului Iași de a înscrie reclamanta pe tabloul avocaților definitivi, deoarece prin pronunțarea ei s-au încălcat atât principiul disponibilității, cât și dispozițiile imperative din Legea nr. 51/1995 (art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.).
Printr-un ultim motiv de recurs s-a invocat nelegalitatea sentinței atacate ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat referitoare la verificarea cunoștințelor reclamantei cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen, între alții, cel care anterior a îndeplinit funcția de consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.
Instanța de fond a reținut în mod corect că intimata-reclamantă a deținut funcțiile de jurisconsult și consilier juridic o perioadă mai mare de 10 ani, îndeplinind astfel condiția de mai sus.
De asemenea, Curtea de apel a reținut în mod just că intimata reclamantă a participat la testul grilă, organizat de Consiliul Baroului Iași în conformitate cu prevederile art. 32 din Statutul profesiei de avocat, pentru verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, unde a fost notată cu 70% răspunsuri corecte.
Dar, instanța de fond a nesocotit faptul că Consiliul Baroului Iași stabilise, ca o condiție de promovabilitate, obținerea unui procent de cel puțin 77,5% răspunsuri corecte la testul grilă organizat pentru verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, condiție acceptată de intimata-reclamantă care a participat la acest test.
Aprecierea făcută de către Curtea de apel, cum că, din moment ce intimata reclamantă a dat răspunsuri corecte în procent de 70%, rezultatul testului grilă ar asigura acesteia promovabilitatea, este greșită și lipsită de temei legal, instanța neputându-se substitui Consiliului Baroului Iași, neputând legal să modifice regulile după care s-a desfășurat verificarea respectivă, după cum nu poate modifica nici notarea și nici nu poate reaprecia valoarea rezultatului obținut de participanți.
Dar, instanța de fond era datoare și putea să verifice respectarea prevederilor legale și statutare în ceea ce privește desfășurarea verificării respective, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă a susținut în mod constant că chestionarul cuprindea întrebări în afara tematicii prevăzute de art. 32 din Statut.
Astfel, intimata-reclamantă a susținut că chestionarul nu s-a limitat la verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat așa cum prevăd dispozițiile art. 32 din Statutul profesiei de avocat, ci a avut incluse întrebări din procedura civilă și din procedura penală, ceea ce a modificat natura interviului, transformându-l în fapt, într-un examen.
În raport cu actele administrative producătoare de efecte juridice: decizia nr. 1318 din 22 martie 2002 a Comisiei Permanente, prin care s-a respins cererea de acordare a scutirii de examen și decizia nr. 8837 din 14 iunie 2002 a Consiliului U.A.R., prin care a fost respinsă contestația, organizarea și desfășurarea verificării cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat reprezintă o operațiune administrativă pregătitoare emiterii avizului Consiliului Baroului de avocați.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 fraza a II-a din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, instanța, soluționând acțiunea referitoare la actul administrativ, este competentă să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.
Omisiunea de a verifica respectarea art. 32 din Statut, pentru considerentele prezentate mai sus, va atrage casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare în raport cu dezlegările date.
Având în vedere această soluție, analizarea celorlalte motive de recurs este de prisos, urmând ca acestea să fie cercetate ca apărări de fond cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.A.R. și de Baroul Iași împotriva sentinței nr. 98/CA din 30 septembrie 2002 a Curții de Apel Iași.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 aprilie 2003.