La 3 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.205/F-C din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 3 aprilie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 10 aprilie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.205/F-C pronunțată la data de 20 decembrie 2001 în dosarul nr.4923/2001, Curtea de Apel Pitești, Secția comercială și contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. „A.I.” SA în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a anulat decizia nr.1380 din 13 septembrie 2001 și procesul verbal nr.1441/B/ 14 august 2001, emisă și, respectiv, încheiat de cele două autorități publice.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a constatat prin procesul-verbal de control nr.2441/B/ 14 august 2001 că societatea comercială reclamantă datora pentru perioada 01 iulie 1999 – 30 aprilie 2000 suma de 488.700.000 lei contribuție la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap și majorările de întârziere aferente în sumă de 576.501.301 lei ca urmare a incidenței prevederilor art.43 și 42 din O.U.G. nr.102/1999, precum și suma de 31.827.350 lei impozit pe venituri din salarii pentru luna iulie 2000 și 17.520.956 lei majorări de întârziere.
Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr.1308 din 13 septembrie 2001 a respins contestația formulată de societatea comercială și a menținut în totalitate obligațiile bugetare stabilite în sarcina acestuia de către organul de control.
Admițând acțiunea și anulând actele administrative atacate, instanța de fond a reținut, în privina contribuției la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, că organele fiscale au interpretat în mod greșit prevederile art.42 și 43 din O.U.G. nr.102/1999, din adresa nr.1591/ 6 august 2001 emisă de Inspectoratul de Stat pentru Persoanele cu Handicap al județului Argeș (I.S.P.H. Argeș) rezultând că reclamanta nu a refuzat angajarea vreunei persoane cu handicap.
În privința diferenței la impozitul pe venituri din salarii, instanța de fond a motivat că organele fiscale au interpretat greșit prevederile art.5 din O.U.G. nr.11/1999 și au refuzat aplicarea acestora și acordarea bonificației de 5% pentru luna iulie 2000.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs D.G.F.P. Argeș și Ministerul Finanțelor Publice susținând că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a aplicat eronat legea, fiind incidente prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Recursul este întemeiat.
1. Referitor la contribuția la Fondul de Solidaritate Socială pentru persoanele cu handicap;
Este necontestat că, în perioada 01 iulie 1999 – 30 aprilie 2000, societatea comercială avea obligația ca, potrivit art.42 din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, să angajeze cca. 100 persoane cu handicap, dar a angajat doar 5-7 astfel de persoane.
În conformitate cu prevederile art.43 din O.U.G. nr.102/1999, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale și alți agenți economici, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile art.42, au obligația de a plăti lunar la Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap o sumă egală cu salariul minim brut pe economie înmulțit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
Societatea comercială s-a apărat, iar instanța de fond a reținut ca întemeiată susținerea acesteia, că în perioada respectivă, nu a refuzat angajarea vreunei persoane cu handicap, depunând în acest sens adresa nr.1591/ 06 august 2001 emisă de I.S.P.H. Argeș.
Instanța de fond a interpretat, însă greșit prevederile art.43 din O.U.G. nr.102/1999, în forma în vigoare la data respectivă, care nu condiționau obligația de plată a contribuției la acest fond de refuzul societății comerciale de a angaja persoane cu handicap.
Este adevărat că ulterior, prin O.U.G. nr.40/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.181 din 27 aprilie 2000, prevederile art.43 din O.U.G. nr.102/1999 au fost modificate în sensul că obligația de plată a contribuției exista doar în cazul în care societatea comercială refuza să angajeze persoane cu handicap, dar așa cum s-a arătat, organele de control au calculat contribuția doar pentru perioada 01 iulie 1999 – 30 aprilie 2000, anterioară intrării în vigoare a textului modificat.
În cauză, însă, este dovedit că societatea comercială intimată, în perioada în discuție, nu a făcut nici un demers la instituțiile competente, în vederea angajării persoanelor cu handicap, la numărul prevăzut de art.42 din O.U.G. nr.102/1999.
Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale în materie, aplicabile pentru perioada avută în vedere de organele de control, critica recurentelor fiind întemeiată.
2. Referitor la impozitul pe veniturile din salarii;
În conformitate cu prevederile art.4 din O.U.G. nr.11/1999 privind acordarea de facilități fiscale agenților economici, în anul 2000 contribuabilii care s-au încadrat în prevederile articolelor precedente beneficiază lunar, până la sfărșitul anului, de o bonificație de 5% pentru ficare obligație bugetară achitată în termenul legal.
Este necontestat în cauză că societatea comercială intimată a achitat suma de 31.829.531 lei cu ordinul de plată nr.3836/ 15 august 2000, cu 5 zile întârziere față de data de 10 august 2000, când era scadentă obligația de plată a impozitului pe veniturile din salarii.
Societatea comercială a susținut, iar instanța de fond și-a însușit această apărare, că a constatat personal că își calculase greșit această obligație bugetară, caz în care putea să o achite într-un termen de 15 zile de la constatare, astfel că beneficiază totuși de bonificația de 5% în condițiile art.5 din O.U.G. nr.11/1999.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art.5 din O.U.G. nr.11/1999, contribuabilii la care se constată diferențe de plată la obligațiile datorate bugetului de stat, care nu sunt achitate în termen de 15 zile de la data constatării acestora, împreună cu majorările de întârziere aferente, nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe.
Dar, aceste prevederi legale nu sunt aplicabile în cauză deoarece, în conformitate cu pct.13 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministerului finanțelor nr.501/1999, publicat în Monitorul Oficial nr.292 din 24 iunie 1999, emis în baza art.6 din O.U.G. nr.11/1999, prevederile art.5 din această ordonanță de urgență sunt aplicabile în cazul controalelor efectuate de organele competente.
În cauză, este necontestat că nu a existat un astfel de control care să fi atras plata cu întârzierea de 5 zile a diferenței respective la impozitul pe venituri din salarii, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că ar fi fost aplicabile prevederile art.5 din O.U.G. nr.11/1999 și că societatea comercială ar fi putut, astfel, beneficia de bonificația de 5% din impozitul respectiv.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, recursul este întemeiat, urmând să fie admis, casată sentința atacată și, rejudecând cauza, respinsă acțiunea formulată de societatea comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Argeș în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr.205/F-C din 20 decembrie 2001 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea S.C. „A.I.” SA.