Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Baroul Brașov a avizat negativ cererea formulată de reclamantul V.N., la data de 16 ianuarie 2001, de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Comisia Permanentă a U.A.R., prin decizia nr. 1173/2001, respectiv Consiliul U.A.R., prin decizia nr. 8543/2001, au respins cererea și contestația reclamantului, reținând că acesta nu îndeplinește condițiile de vechime impuse de Legea nr. 51/1995, republicată.
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 28/F din 18 martie 2002, a respins ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului, motivând că U.A.R. este o „asociație cu caracter profesional, ale cărei decizii nu se impun prin atribuite specifice puterii executive”, iar Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 2530/2002, în recursul reclamantului V.N.I, a casat sentința, cu trimiterea cauzei pentru competentă judecare.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 81/F din 23 septembrie 2002, a admis acțiunea și pe cale de consecință, a anulat actele administrative atacate și a obligat U.A.R. să emită decizia de primire a reclamantului, în profesia de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a exercitat, în perioada 5 septembrie 1979 – 20 martie 1991, funcția de secretar de Consiliu popular, apoi, în perioada 20 martie 1991 – 1 august 1993, funcția de inspector de specialitate Prefectura Brașov, iar în perioada 1 august 1993, la zi, funcția de consilier juridic.
În ce privește funcția de secretar de Consiliu popular, s-a reținut că aceasta nu a avut o reglementare juridică distinctă de încadrarea sa în una dintre profesiile de consilier juridic sau jurisconsult, însă, potrivit O.U.G. nr. 284/2000, de modificare a Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public, „funcția publică de execuție corespunzătoare funcției de conducere de secretar, este aceea de consilier juridic, cls. I; că vechimea în funcția de secretar este recunoscută ca vechime în magistratură, prin Legea nr. 92/1992, ceea ce înseamnă că Legea nr. 51/1995 instituie o inegalitate de tratament aceleiași categorii de persoane.
În fine, s-a reținut că și în situația în care s-ar considera că vechimea în funcția de secretar nu poate fi asimilată condițiilor de vechime prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reclamantul a îndeplinit, în timpul judecării cauzei, condiția de vechime în funcția de consilier juridic; că reclamantul îndeplinește și exigențele profesiei de avocat, având în vedere că ocupă funcția de lector universitar, specialitatea drept, este înscris la doctorat în domeniul fundamental, științe juridice, precum și experiența practică acumulată într-o perioadă de aproximativ 22 ani.
Împotriva sentinței a declarat recurs U.A.R., susținând, în esență, că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, întrucât are o vechime în funcția de consilier juridic, de numai 7 ani, 10 luni și 14 zile.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dreptul de primire în profesie se obține pe baza unui examen, organizat conform prevederilor acestei legi și a statutului profesiei.
Prin art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din aceiași lege, se stipulează că, la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: titularul diplomei de doctor în drept; cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.
Deci, textele de mai sus instituie regula că numai promovarea examenului dă naștere dreptului de a fi primit în profesia de avocat, iar pentru persoanele aflate într-una din situațiile limitativ arătate în art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995, se prevede posibilitatea de a fi primite în profesie, fără a mai fi supuse examinării.
Or, în cauză, reclamantul nu îndeplinește exigențele impuse prin art. 16 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 51/1995, referitoare la vechime, întrucât, din actele dosarului, necontestate, rezultă că, a îndeplinit funcția de consilier juridic la Prefectura Brașov, în perioada 1 august 1993 - 26 octombrie 1999 (6 ani, 2 luni, 26 zile), funcția de consilier juridic la Primăria Săcele, în perioada 26 octombrie 1999 - 4 august 2000 (9 luni și 8 zile) și funcția de consiler juridic la SC O. SA, în perioada 4 august 2000 – 25 iunie 2001 (10 luni și 21 zile); deci, are o vechime în muncă în funcția de consilier juridic, de numai 7 ani, 10 luni și 14 zile, nu de cel puțin 10 ani, cum pretinde Legea nr. 51/1995.
Este de observat, sub acest aspect, că nu există nici un act la dosar din care să rezulte că reclamantul ar fi îndeplinit în perioada procesului, termenul legal de 10 ani vechime în funcția de consilier juridic, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Dispozițiile O.U.G. nr. 284/2000, de modificare a Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcționarului public, conform cărora, funcția publică de execuție corespunzătoare funcției de conducere de secretar, este aceea de consilier juridic clasa I, respectiv ale Legii nr. 92/1992, prin care vechimea în funcția de secretar este recunoscută ca vechime în magistratură, la care prima instanță a făcut referire, nu au relevanță juridică în cauză, întrucât Legea nr. 51/1995 nu prevede asimilarea funcției de secretar, cu cea de consilier juridic.
În consecință, soluția adoptată de prima instanță este nelegală, iar recursul, fondat, urmând să fie admis, casată sentința și pe fond, respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de U.A.R., împotriva sentinței civile nr. 81/F/CA din 23 septembrie 2002, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de V.N.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.