Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 aprilie 2000, reclamantul C.I.M. prin procuratorii C.D.P. și C.M.V. a solicitat, pe calea de contencios adimistrativ, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al municipiului București și Primarul General al municipiului București, obligarea pârâților să execute sentința civilă nr. 510/6 iunie 1996 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 254/6 februarie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ce a avut ca obiect cererea de împroprietărie pentru calitatea de veteran de război și punere în posesie pentru suprafața de 500 m.p. teren construcție casă .
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 684 din 20 iunie 2000 a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prezenta pricină are același obiect și este întemeiată pe aceeași cauză ca și acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 443/25 aprilie 1998 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, prin care s-a admis cererea reclamantului și s-a aplicat pârâtului Primarul General al municipiului București amendă în sumă de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea sentinței nr. 510/1996, rămasă definitivă prin decizia nr. 2344/1998.
Ca atare, a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 161 C. proc. civ.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul prin procuratorii C.P. și C.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 660 din 16 februarie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul și a casat sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Motivându-și soluția, instanța de control judiciar a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat, în speță instanța urmând a se pronunța cu privire la daunele pricinuite reclamantului pentru repunerea în executare a sentinței, deosebit de amenda aplicată conducătorului autorității pârâte prin sentința civilă nr. 443/1998.
În fond după casare, reclamantul, prin procuratori, și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să solicite daune pentru întîrziere pentru neexecutarea sentinței de către foștii primari H.C. și L.V., chemați în judecată în calitate de pârâți, ei fiind cei cărora le-a adresat cereri nerezolvate pe perioada decembrie 1994 – februarie 2000.
Pe cale de excepții, în apărare, pârâții au invocat necompetența materială a instanței, inadmisibilitatea acțiunii, lipsa capacității lor procesuale pasive, iar pârâtul L.V. a formulat și o cerere de chemare în garanție.
Prin sentința civilă nr. 1326 din 11 octombrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiate excepția necompetenței materiale și pe cea a inadmisibilității acțiunii și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea precizată de reclamant, în contradictoriu cu pârâții L.V. și H.C., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Și împotriva acestei sentințe a promovat, în termen legal, recurs reclamantul C.I.M. prin procuratorii C.P. și C.V.
Reiterând susținerile din acțiune, reclamantul a subliniat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii recurate, arătând că, în mod eronat, instanța de fond a apreciat că pârâții nu au calitate procesuală pasivă, deoarece fiecare a deținut funcția de primar general la momentul formulării petițiilor, al pronunțării hotărârilor judecătorești sau al cererii de punere în executare.
Critica este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin (1) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, autoritatea administrativă este ținută să execute hotărârea definitivă prin care a fost obligată să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris la termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Această executare nu se face la cererea creditorului, ci ope legis, fără somație sau punere în întârziere, în termenul specificat în hotărârea judecătorească sau în temeiul legal indicat.
În cauză , se constată că reclamantul a solicitat, în repetate rânduri, Primarului General al municipiului București punerea în executare a sentinței civile nr. 510 din 6 iunie 1996 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 254 din 6 februarie 1998, prin care i s-a admis acțiunea formulată împotriva pârâtului Consiliul Local al municipiului București, a fost obligat pârâtul să întocmească situația terenurilor intravilane disponibile si să soluționeze cererea reclamantului de împroprietărire conform art. 13 din Legea nr. 44/1994.
În același sens a dispus Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și prin sentința civilă nr. 1008 din 23 octombrie 1997, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2394 din 27 noiembrie 1998 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, menținându-se obligația de soluționare a cererii reclamantului conform art. 1 lit. b) din Legea nr. 44/1994.
Întrucât, prin autoritatea administrativă obligată să pună în executare aceste hotărâri judecătorești se înțelege și conducătorului ei și cum dispozițiile instanțelor judecătorești nu au fost executate, s-a dispus amendarea Primarului General al municipiului București în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 29/1990 cu 500 lei pe zi de întârziere cu începere de la 6 martie 1998 și până la executare (prin sentința civilă nr. 443/23 aprilie 1998 a Curții de Apel București-Secția de contencios administrativ).
Distinct de această amendă aplicată conducătorului autorității pârâte, reclamantul recurent a solicitat și acordarea daunelor pricinuite pentru nepunerea în executare a hotărârilor judecătorești, cerere care constituie obiectul prezentei cauze.
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) teza a-II-a din Legea nr. 29/1990, reclamantul este îndreptățit, pentru neexecutarea hotărârii definitive în termen, pe lângă amenda aplicată conducătorului autorității administrative și la acordarea de despăgubiri, daune pentru întârziere.
De aceea, având în vedere că intimații-pârâți au deținut pe rând, funcția de conducător al autorității administrative, respectiv de Primar General al municipiului București pe câte o perioadă și că, în această calitate, nu au urmărit și dispus punerea în executare a hotărârilor judecătorești irevocabile în cauză, în mod eronat s-a reținut de către instanța de fond după casare că nu au calitate procesuală pasivă.
Cât privește valoarea daunelor solicitate, aceasta trebuie stabilită printr-un calcul efectuat de un expert de specialitate care să aibă în vedere datele pronunțării hotărârilor, formulării cererilor de executare și perioada mandatului fiecărui intimat-pârât în parte.
Pentru a se realiza de către instanță evaluarea acestor despăgubiri și pentru a li se da părților posibilitatea verificării exactității sumelor calculate și a nu le priva de un dublu grad de jurisdicție, în considerea dispozițiilor art. 313 teza 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.M. prin C.P. și C.V., împotriva sentinței civile nr. 1326 din 11 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.