Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, sub nr. 457/A din 9 aprilie 2001, reclamanta A.F. M.N. Slatina a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Administrația Financiară Slatina, solicitând anularea hotărârii nr. 23/2001, emisă de Administrația Financiară Slatina, decizia nr. 64 din 16 martie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și a procesului-verbal nr. 2970 din 19 ianuarie 2001, prin care a fost reținută în sarcina sa, o datorie la bugetul de stat de 17.106.619 lei, T.V.A. și majorările aferente.
A susținut reclamanta în acțiune că printr-o interpretare greșită și aplicare neconformă cu prevederile O.U.G. nr. 3/1992, cu modificările ulterioare, organele de control și apoi cele de soluționare a contestațiilor în cadrul procedurii jurisdicțional-administrative, au stabilit în mod nelegal o obligație către bugetul de stat.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 626 din 5 septembrie 2001, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea actelor contestate, exonerând-o de plata sumei de 17.106.919 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile actelor normative invocate de părți și concluziile de specialitate efectuate în cauză, actele de control și concluziile depuse de părți.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt care critică soluția, în ideea că instanța a pronunțat o soluție nelegală, fiind dată cu încălcarea legii.
Examinând recursul sub aspectul motivelor de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.
Prin procesul-verbal nr. 2970 din 19 ianuarie 2001, inspectorii de specialitate din cadrul Administrației Financiare Slatina, județul Olt, au stabilit în sarcina reclamantei, pentru perioada 1 februarie 2000 – 31 iulie 2000, T.V.A. colectată de 12.420.954 lei și majorări de întârziere de 4.590.456 lei, reținând că această obligație de plată a intervenit la 1 februarie 2000, conform art. 6 lit. k) și art. 11 din O.U.G. nr. 3/1992, așa cum a fost modificat[ prin O.U.G. nr. 215/1999. S-a avut în vedere că reclamanta a realizat în cursul anului 1999, o cifră de afaceri de 75.628.812 lei, deci, depășind plafonul de 50.000.000 lei.
Curtea constată că înregistrarea ca plătitor T.V.A. se realizează cu respectarea prevederilor art. 25 lit. A.a) din O.U.G. nr. 3/1992, privind T.V.A. în vigoare până la data de 15 martie 2000 și de la 15 martie 2000, în conformitate cu prevederile art. 25 lit. A.a) din O.U.G. nr. 17/2000.
Depășirea cifrei de afaceri de 50 milioane lei în anul 1999 nu poate conduce la o implicație de ordin fiscal asupra obligațiilor reclamantei, aceasta fiind scutită de plata taxei în anul respectiv, aceasta scutire încetând cu anul 2000, potrivit O.U.G. nr. 215/2000. Astfel, în anul 2000 a depășit plafonul în luna iulie, iar declarația de plătitor T.V.A. trebuia depusă până la 15 august 2000. Această obligație este îndeplinită de reclamantă, astfel că nu poate fi obligată la plata T.V.A. reținută de organul financiar, cu 1 februarie 2000, ci cu data de 1 septembrie 2000.
În acest sens, au fost, de altfel, și concluziile expertizei întocmită în cauză, care pe baza analizei făcute, raportat și la actele normative invocate, a concluzionat că reclamanta devenea plătitor de T.V.A., numai cu data de 1 septembrie 2000.
Față de aceste considerente, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, împotriva sentinței civile nr. 626 din 5 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.