S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de Societatea comercială „C.” S.A. împotriva deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea S.C. „C.” SA eprezentată de avocatul C.V. și intimatul primarul Municipiului Iași prin avocatul C.V., lipsind intimații Consiliul Județean Iași și prefectul județului Iași.
Procedura completă.
Avocatul C.V. a solicitat admiterea contestației în anulare, având în vedere că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, casarea deciziei atacate, admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii formulate de primarul orașului Iași ca prematur formulată.
Avocatul C.V. a învederat instanței că nu este vorba de o greșeală materială, solicitând respingerea contestației în anulare, cu cheltuieli de judecată.
C U R T E A
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 10 octombrie 1996, la Judecătoria Iași, Municipiul Iași, reprezentat de primar, în contradictoriu cu societatea comercială „C.” S.A., a solicitat constatarea nulității absolute a actului de înființare a pârâtei, respectiv a deciziei nr.20 din 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Iași, pe motiv că administrația piețelor nu a fost niciodată unitate economică de stat ci un serviciu fără personalitate juridică în cadrul Primăriei.
Judecătoria Iași, prin sentința nr.7321 din 9 iunie 1997, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului, precum și a prescripției dreptului la acțiune.
Tribunalul județean Iași, prin decizia nr.497 din 3 martie 1998, a desființat sentința atacată cu apel și a trimis cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Iași, în primă instanță.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că actul atacat este un act administrativ de autoritate supus controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ.
Împotriva deciziei mai sus menționate a declarat recurs Societatea comercială „C.” S.A. dar și cerere de strămutare.
Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencis administrativ, prin decizia nr.1327 din 3 iunie 1998, a admis cererea formulată de societatea comercială „C.” SA și a strămutat la Curtea de Apel Suceava judecarea recursului.
Prin decizia nr.175 din 10 septembrie 1998, Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat recursul declarat de societatea comercială „C.” SA, împotriva deciziei nr.497 din 3 martie 1998 a Tribunalului Iași, și a fixat termen pentru judecata în fond a acțiunii.
Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.10 din 27 ianuarie 1999, a respins ca tardivă acțiunea.
S-a reținut că decizia a cărei anulare se solicită a fost comunicată reclamantului la 7 ianuarie 1991, după cum rezultă din copia borderoului atașat la dosar (fila 18), iar trecerea societății pârâte sub autoritatea reclamantului a avut loc prin Hotărârea de Guvern nr.597/ 28.09.1992 (filele 12-13 verso).
Împotriva sentinței a formulat recurs Municipiul Iași prin primarul C.S.
Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ, prin decizia nr.2559 din 26 octombrie 1999, a admis recursul și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că nu există dovada semnării primitorului, or, în aceste condiții, reclamanta la data introducerii acțiunii nu se află în culpă privind termenul prevăzut de art.5 alin.ultim din Legea nr.29/1990.
Instanța trebuia să analizeze cererea și să o judece în fond.
Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.156 din 25 octombrie 2000, a admis acțiunea formulată de primarul municipiului Iași în contradictoriu cu Societatea comercială „C.” S.A., Consiliul județean Iași și prefectul județului Iași și a anulat decizia nr.20/ 7 ianuarie 1991 emisă de Prefectura Municipiului Iași.
S-a reținut c, natura juridică a actului contestat care este de drept administrativ și nu de drept civil, cât și calitatea procesuală a reclamantului, nu mai pot fi puse din nou în discuție, câtă vreme instanța supremă prin decizia sa de casare a rezolvat aceste excepții indicând Curții de Apel Suceava să se pronunțe pe fond asupra litigiului, ca instanță de contencios administrativ.
În ce privește îndeplinirea dispozițiilor referitoare la procedura prealabilă prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990, față de adresele nr.53417 și nr.53418 din 12.11.1999 (filele 74-75), se constată că cerința a fost îndeplinită.
Pe fondul litigiului, s-a reținut că prin decizia contestată s-a dispus înființarea societății comercială „C.” SA în baza art.16 din Legea nr.15/1990, dispoziții legale care nu sunt aplicabile în cauză.
Prin Legea nr.15/1990 legiuitorul a permis „unităților de stat” să fie organizate sub formă de societăți pe acțiuni cu răspundere limitată, în condițiile prevăzute de lege.
Dispozițiile Legii nr.15/1990 nu sunt aplicabile în cauză deoarece SC „C.” SA s-a născut din serviciul administrației piețelor aferent fostei Primării Iași, serviciu care nu îndeplinea atribuțiile unei unități economice de stat.
Mai mult decât atât, prin înființarea societății comerciale „C.” s-au trecut în patrimoniul acesteia toate piețele municipiului Iași care, potrivit legilor în vigoare (Constituție, Legea nr.18/1991 și Legea nr.213/1998) sunt bunuri constatate ca fiind proprietate publică și pe cale de consecință, inalienabile.
Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ prin decizia nr.1552 din 19 aprilie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Societatea comercială „C.” S.A. Iași.
S-a reținut că primarul, în baza art.42 alin.2 din Legea nr. 69/1991, are dreptul și obligația de a se adresa instanțelor judecătorești competente în numele municipiului, când se consideră vătămat în dreptul de proprietate asupra piețelor agroalimentare, justificând interesul pentru a promova acțiunea, că procedura prealabilă a fost îndeplinită așa cum corect a stabilit și instanța de fond, că în ce privește tardivitatea sesizării, operează autoritatea deciziei nr.1559 din 26 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ, și că pe fond acțiunea este întemeiată față de dispozițiile Legii nr.15/1990.
Prin cererea formulată la 30 aprilie 2002 (plic – fila 3), societatea comercială „C.” SA a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.1552/ 19 aprilie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția contencios administrativ.
Se susține că instanța a respins recursul ca urmare a unei greșeli materiale, atunci când a stabilit că s-a efectuat în termen procedura prealabilă, obligatorie, înainte de sesizarea instanței, potrivit dispozițiilor art.5 din Legea nr.29/1990, în realitate procedurile fiind din data de 12 noiembrie 1999.
În urma admiterii contestației în anulare, întrucât dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale involuntare, se impune casarea deciziei, admiterea recursului și respingerea acțiunii primarului ca fiind prematur formulată.
Contestația în anulare este nefondată.
Conform dispozițiilor art.318(1) Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În cauză, se invocă dispozițiile acestui text, iar ca greșeală materială se face referire la o excepție, pe care aceasta a invocat-o pe tot parcursul procesului, respectiv inexistența procedurii prealabile prevăzute de Legea nr.29/1990 și soluționarea litigiului în lipsa acestei condiții imperative cerute de lege.
Greșeala materială de care vorbește textul art.318 Cod procedură civilă, vizează o greșeală de ordin procedural și nu de drept material, așa cum invocă societatea comercială „C.” S.A., respectiv lipsa procedurii cerute de art.5 din Legea nr.29/1990, care prin eventuala ei admitere ori respingere, putea conduce la blocarea ori exercitarea în continuare a dreptului material dedus judecății.
Din actele dosarului, rezultă că problema excepției procedurii prealabile a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin decizia nr.2559/1999 a Curții Supreme de Justiție, care a dispus casarea cu trimitere pentru soluționare pe fond.
Această excepție a mai fost reiterată și soluționată prin respingere, prin sentința nr.156/2000 a Curții de Apel Suceava și prin decizia nr.1552/2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția contencios administrativ.
De altfel, chiar contestatoarea, prin modul de motivare a contestației, admite că instanța a reținut critica formulată privind prematuritatea acțiunii, însă este nemulțumită de modalitatea de analizare și de respingere a acestui motiv de recurs.
Nefiind întrunite cerințele art.318 Cod procedură civilă, contestația în anulare se va respinge ca nefondată.
Potrivit art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 10 milioane lei, cheltuieli de judecată către primarul Municipiului Iași, dovedită cu actul existent la dosar (chitanță avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de S.C. „C.” S.A. împotriva deciziei civile nr.1552 din 19 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ.
Obligă pe contestatoare la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către primarul Municipiului Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2003.