S-au luat în examinare recursurile declarate de S.A. și P.E. împotriva deciziei nr.74 din 19 martie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.
La apelul nominal au lipsit recurenții S.A. și P.E. și intimații R.L., B.N., SC „T.” SA și Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei arătându-se că, în scris, recurentul S.A. a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Constatând litigiul în stare de judecată, Curtea l-a reținut spre soluționare pe fond.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr.27 din 1 noiembrie 2001, pronunțată în dosarul nr.16/2001, Colegiul jurisdicțional a admis sesizarea formulată de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi , împotriva pârâților S.A., B.N., P.E. și R.L. și, în consecință:
-a obligat pârâții S.A., B.N. și P.E. la plata în solidar, către SC „T.” SA , a sumei de 3.849.335 lei – despăgubiri civile și la plata unei dobânzi în procent de 35,47%, ce se va calcula la suma indicată, de la data producerii prejudiciului – 13 septembrie 1998, până la data achitării acestuia;
-a obligat pârâții S.A. și P.E. la plata în solidar, către SC „T.” SA , a sumei de 1.551.578 lei – despăgubiri civile și la plata unei dobânzi în procent de 35,47% de la data producerii prejudiciului – 4 septembrie 1999 – până la data achitării;
-a obligat pârâtele R.L. și P.E. la plata în solidar către SC „T.” SA a sumei de 14.346.125 lei – despăgubiri civile și la plata unei dobânzi de 35,47% din sumă, calculată de la data producerii prejudiciului – 8 septembrie 2000 – până la achitare.
Prin aceeași sentință au fost obligați pârâții S.A., B.N., P.E. și R.L. la plata a câte 100.000 lei – fiecare reprezentând cheltuieli de judecată, către stat.
Totodată, a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor pârâților până la concurența sumelor la care au fost obligați.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că urmare unui control efectuat de compartimentul de control financiar al Camerei de Conturi , la SC „T.” SA în perioada 1-24 august 2001 s-au constatat deficiențe în administrarea patrimoniului societății pe anul 2000.
Astfel, prin dispoziția de imputație nr.3/1995 i-a fost imputată - irevocabil – de către societate suma de 4.160.135 lei unui gestionar, B.N.
Întrucât până la data de 13 septembrie 1995 nu au fost încasați decât 600.000 lei, dreptul de a recupera diferența de 3.849.735 lei s-a prescris, ceea ce a cauzat unității un prejudiciu imputabil fostului manager S.A., fostului contabil șef B.N. și contabilului șef P.E.
Organul de control a mai constatat că, la data de 31 decembrie 2000, în evidența SC „T.” SA figurau ca prescrise și suma de 1.551.578 lei – neîncasată de la SCA „M.K.” (prescrisă la 4 septembrie 1999 precum și suma de 14.346.125 lei, datorată de SC „V.T.” (prescrisă la 8 septembrie 2000).
Cele două sume mai sus menționate s-au considerat a fi prejudiciu pentru unitate, cauzat de S.A. și P.E. pentru prima sumă și de R.L. – a doua sumă.
În baza actului de control, procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi a întocmit actul de sesizare, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâților și obligarea acestora la plata prejudiciului, cauzat după cum s-a arătat, precum și la plata foloaselor nerealizate.
A mai reținut instanța că, potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, republicat, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani stabilit de lege.
Având în vedere că pârâții nu au luat măsurile necesare pentru urmărire debitelor și executarea lor în cadrul termenului de prescripție, se fac vinovați de cauzarea prejudiciului, datorând și dobândă de la data împlinirii terenului de prescripție a debitelor până la data achitării efective.
Împotriva sentinței au formulat recursuri jurisdicționale S.A., R.L. și P.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Conturi – Secția jurisdicțională, prin decizia nr.74 din 19 martie 2002, a respins recursurile jurisdicționale și a obligat recurenții la câte 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei soluții, s-a reținut că, pronunțând sentința atacată, Colegiul jurisdicțional a procedat corect prin obligarea la plata despăgubirilor civile și a foloaselor nerealizate, faptele imputabile fiind precizate cu claritate și arătându-se în ce constă conduita culpabilă.
Decizia a fost atacată cu recursuri de către S.A. și P.E.
În recursul său, S.A. a susținut, în esență că, în ceea ce îl privește, nu au fost întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile, ținând cont de faptul că a adoptat toate măsurile pentru recuperarea sumei de la debitorul Babei Nicolae, dar acesta era insolvabil. A menționat că, la data producerii prejudiciului de către Babei Nicolae, el nu avea calitatea de manager al SC „T.” SA , la momentul când a fost numit în funcție debitorul nemaifiind angajatul societății.
Recurenta P.E. a arătat că, pentru prejudiciul ce i-a fost imputat, răspunderea aparține exclusiv administratorului societății – R.L., recurenta deținând doar funcția de contabil șef.
A făcut demersuri pentru recuperarea pagubei, contactându-l personal pe debitor însă fără rezultat și nici nu putea promova o acțiune judecătorească, nefiind abilitată în acest sens.
A mai menționat că instanțele nu o puteau obliga și la foloasele nerealizate acest lucru fiind admisibil conform art.103 pct.2 din Codul muncii - doar dacă fapta ar fi constituit infracțiune.
Criticile formulate sunt neîntemeiate.
Pentru precizarea cadrului legal incident este necesar a se sublinia că în speță, nu a fost reținută răspunderea materială a pârâților așa cum este ea definită de dispozițiile din cadrul muncii.
După cum s-a menționat în actul de sesizare întocmit de procuroul financiar și după cum s-a reținut de către ambele instanțe ale Curții de Conturi, natura răspunderii stabilite este civilă, fundamentată pe prevederile speciale ale Legii nr.94/1992.
Prin urmare, obligarea pârâților și la plata beneficiului nerealizat constând în dobânda stabilită își găsește suportul legal în dispozițiile art.71 alin.3 din Legea nr.94/1992.
În ceea ce privește fondul acestei răspunderi, susținerile recurenților sunt, de asemenea netemeinice.
Nu are relevanță că debitorul B.N. nu mai era angajatul SC „T.” SA la data numirii recurentului S.A. în funcția de manager sau că decizia de imputare se emisese anterior datei respective.
În calitatea sa de manager, recurentul avea obligația de a verifica existența unor debite în patrimoniul unității și de a dispune toate măsurile legale cu scopul acoperirii acestora înlăuntrul termenului de prescripție.
Cu totul întemeiat Curtea de Conturi – prin organele sale jurisdicționale – a hotărât că, neurmărind și neexecutând titlul executoriu în acest termen de 3 ani, recurentul a produs agentului economic un prejudiciu, pe care este ținut să-l acopere în întregime.
Și în cazul recurentei P.E. au fost întrunite toate condițiile răspunderii civile reținute în ceea ce o privește.
Astfel, nu poate susține că de paguba ce i-a fost imputată răspunde exclusiv administratorul, deoarece, fiind contabil șef, deținea evidența debitelor, având atribuții legale de urmărire și încasare a lor.
În afară de demersuri telefonice și de constatări personale - neprobate privind imposibilitatea acoperirii debitelor, recurenții nu au întreprins nici o măsură legală de executare a lor sau de întrerupere ori suspendare a cursului termenului de prescripție, eventual prin constatarea - în modalitățile prevăzute de lege – a stării de insolvabilitate a debitorilor.
Stabilind corect situația de fapt dedusă judecății și aplicând corespunzător dispozițiile legale incidente, primele instanțe au pronunțat hotărâri temeinice și legale, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art.312 alin.1 teza a doua din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de S.A. și P.E. împotriva deciziei nr.74 din 19 martie 2002 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.