Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1540/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.

 Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 86 din 20 decembrie 2001, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Bihor a admis capătul nr. 3 al sesizării procurorului financiar, formulată în contradictoriu cu persoana juridică păgubită Regia Autonomă Aeroportul Oradea și a obligat în solidar pe pârâții L.I. și B.V. la plata către aceasta, a sumei de 47.044.145 lei cu titlu de despăgubiri civile, plus dobânda de 3% pe an ,începând cu data de 30 iulie 2001, până la data lichidării debitului.

De asemenea, a obligat pe pârâți să plătească statului, în solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 200.000 lei și a instituit măsuri asigurătorii asupra veniturilor, bunurilor mobile și imobile ale acestora până la concurența despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată stabilite.

Cererea pârâtului L.I., pentru plata acelorași cheltuieli, a fost respinsă.

S-a respins în întregime actul de sesizare în ceea ce le privește pe pârâtele C.M. și H.L.

Recursurile jurisdicționale declarate împotriva acestei hotărâri de către pârâții L.I. și B.V., au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 140 din 11 aprilie 2002 pronunțată de Curtea de Conturi, secția jurisdicțională.

În motivarea deciziei, Curtea a reținut că Regia Autonomă Aeroportul Oradea a calculat efectiv pe anul 2000, un impozit în sumă de 30.254.545 lei doar pentru construcții, fără construcții speciale. În timpul controlului s-a calculat impozitul conform O.U.G nr. 62/1998, în sumă de 89.023.767 lei, rezultând o diferență de 58.769.222 lei care s-a virat la bugetul local.

Pentru plata cu întârziere a impozitului s-au calculat majorări de întârziere până la data de 30 aprilie 2001 în sumă de 35.563.379 lei.

Referitor la taxa pentru terenul folosit de regie, s-a arătat că a fost achitată suma de 3.882.525 lei, deși se datora cu acest titlu, suma de 8.563.100 lei, rezultând o diferență în sumă de 4.680.575 lei.

Pentru plata cu întârziere a taxei s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 2.819.869 lei.

Curtea de Conturi a concluzionat că răspunderea civilă pentru producerea prejudiciilor aparține recurenților-pârâți L.I. și B.V. care, în explicațiile scrise date, precum și la interogatoriu, au recunoscut că nu au fost cuprinse în baza de calcul a impozitului pe clădiri, construcțiile speciale și cele ce fac parte din domeniul public de interes județean.

Totodată, ei au recunoscut că documentația necesară pentru calculul taxei pe terenul folosit s-a finalizat în timpul controlului.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul B.V.

Recurentul a susținut că acest act administrativ jurisdicțional este nelegal, deoarece:

- pregătirea sa de specialitate este cea specifică unui inginer, iar culpa încadrării sale pe un post de natură economică, anume acela de șef al biroului investiții și cadastru, aparține în întregime conducerii unității;

- atribuțiile cu caracter strict economic financiar au revenit în perioada supusă verificării, directorului economic L.I., M.C. – referent și L.H. – șeful biroului economic, financiar, contabilitate;

- organele Curții de Conturi au ignorat faptul că el nu a semnat declarația de impunere și în lipsa semnăturii care să ateste legalitatea și conformitatea actului, răspunderii lui care nu putea fi

angajată;

- în realitate, întreaga responsabilitate pentru situația creată revine persoanelor investite cu atribuții corespunzătoare din cadrul compartimentului financiar, contabil și salarizare, astfel cum rezultă din conținutul fișelor posturilor anexate în dosar;

- aceleași organe nu s-au pronunțat în nici un fel asupra apărării sale privind măsurile adoptate de Consiliul de Administrație prin hotărârile nr. 49 din 11 mai 2001 și nr. 3 din 24 august 2001;

- organele de control nu au adoptat un punct de vedere unitar asupra modului de impozitare, întrucât anterior ultimului act de control, au fost supuse impozitării un număr mai mic de construcții.

Recursul este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.

În perioada supusă controlului financiar, recurentul B.V. a îndeplinit funcția de șef al Biroului investiții, economico-financiar și salarizare din cadrul Direcției Economice a Regiei Autonome Aeroportul Oradea.

Din fișa postului depusă în dosar, rezultă că, în această calitate, el răspundea, între altele de virarea tuturor obligațiilor față de bugetul de stat, de realizarea sarcinilor compartimentului și pentru prejudiciile cauzate unității prin neaplicarea corectă a legislației, inclusiv întârzieri la plata la datoriilor.

Împrejurarea că pregătirea de bază a recurentului este specifică unui inginer și nu personalului cu atribuții de natură economică financiară, este irelevantă și nu putea constitui temei pentru exonerarea lui de răspundere civilă delictuală, față de îndatoririle concrete stabilite la data ocupării funcției, prin fișa postului.

Așa cum corect a reținut atât Colegiul jurisdicțional, cât și secția jurisdicțională a Curții de Conturi, B.V. a recunoscut la interogatoriu că a întocmit declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a taxei pentru folosirea terenului proprietate de stat, precum și faptul depunerii ei la organul fiscal teritorial.

Depunerea s-a făcut, însă, cu mare întârziere, iar prin plata majorărilor de întârziere, în sumă de 43.585.378 lei, s-a produs un prejudiciu echivalent în patrimoniul regiei autonome.

Omisiunea pârâților, față de care acțiunea a fost admisă, de a depune în termenul legal declarația de impunere constituie o faptă ilicită, sancționată conform art. 52 din Legea nr. 27/1994, republicată. Ea a fost urmată de o altă faptă ilicită, constând în necuprinderea în baza de impozitare a valorii reevaluate a clădirilor și construcțiilor speciale, cu consecința diminuării obligației față de bugetul local cu suma de 58.769.222 lei.

Dovada lipsei disponibilităților bănești la termenele de scadență a impozitului pe clădiri nu a fost făcută pentru a se putea astfel justifica o eventuală exonerare de răspundere a persoanelor implicate.

În legătură cu despăgubirile civile echivalente majorărilor de întârziere la plata taxei pentru folosirea terenului proprietate de stat, soluțiile pronunțate sunt de asemenea corecte.

Din procesul-verbal de constatare nr. 3186 din 7 mai 2001, rezultă că pentru terenurile ocupate de construcții și construcții speciale, în suprafață de 24.466 mp în anul 2000, Regia Autonomă Aeroportul Oradea a virat la bugetul local cu O.O. nr. 131 din 15 martie 2000 și nr. 691 din 27 decembrie 2000, suma totală de 3.882.525 lei.

Potrivit prevederilor pct. 4 alin. (2) din anexa la Legea nr. 69/1993 și ale H.G. nr. 1063/1999, pentru terenurile proprietate de stat ocupate de clădiri și construcții speciale, regia datora, pe anul 2000, suma de 8.563.100 lei

Prin plata majorărilor de întârziere în sumă de 3.458.767 lei, patrimoniul unității a fost prejudiciat și răspunderea pentru recuperarea lui revine pârâților B.V. și L.I., care au întocmit și respectiv, semnat declarația de impunere și cele două ordine de plată.

În consecință, fără temei, se susține în recurs că răspunderea civilă delictuală trebuia stabilită în sarcina altor persoane, adică a pârâtelor C.M. (referent) și H.L. (șef birou economic financiar, contabilitate, începând cu data de 2 octombrie 2000), față de care actul de sesizare al procurorului financiar a fost respins.

Măsurile adoptate de Consiliul de Administrație prin hotărârile nr. 49 și 3/2001, menționate în recurs, nu sunt de natură a exonera pe pârâții L.I. și B.V. de răspunderea civilă pentru prejudiciul a cărui existență nu a fost negată pe tot parcursul desfășurării litigiului.

Pe de altă parte, pretinsa practică neunitară a organelor de control relativă la modul de stabilire a impozitului pe construcții, nu justifică nici ea reformarea soluției pronunțate de Curtea de Conturi, în sensul cerut de recurent și însușit de intimatul-copârât L.I.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se respinge recursul declarat de pârâtul B.V.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de B.V., împotriva deciziei civile nr. 140 din 11 aprilie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.