Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1542/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 decembrie 1999, reclamanta SC L.R. SA București a chemat în judecată Direcția Generală a Vămilor, solicitând obligarea acesteia să rectifice D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, în sensul schimbării regimului vamal, din import definitiv, în import temporar și prelungirea autorizației de perfecționare activă.

In subsidiar, reclamanta a cerut să se constate că refuzul acceptării rectificării D.V.I este nejustificată și să fie obligată Direcția Generală a Vămilor la plata unei despăgubiri în valoare de 2.163.422.522 lei, reprezentând echivalentul suprataxei achitate pentru importul cantității de 27.162,527 tone păcură, imposibil de recuperat prin exportul produselor, până la sfârșitul anului 1999.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în baza autorizației de perfecționare activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, SC L.R. SA importă păcură și exportă ciment. Deși potrivit licenței de import nr. I 99 122389 din 11 octombrie 1999, reclamanta putea importa cantitatea de 200.000 tone păcură, în regim de import temporar, a întocmit D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, cu mențiunea de import definitiv.

La data de 19 octombrie 1999, anterior preluării mărfii din rezervoarele O.T.L Constanța, reclamanta a solicitat rectificarea D.V.I., însă Biroul Vamal Constanța a refuzat, cu motivarea că D.V.I semnată de importator, are valoare de declarație dată pe propria răspundere.

Contestațiile formulate de reclamanți au fost respinse de Direcția Generală a Vămilor, prin decizia nr. 36680 din 2 decembrie 1999.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 640 din 13 iunie 2000, a admis acțiunea și a obligat Direcția Generală a Vămilor să rectifice actul administrativ atacat, obligând-o la plata sumei de 39.514.000 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâta Direcția Generală a Vămilor, susținând, în esență, că declarația vamală este un act public care poate fi modificat, numai în condițiile prevăzute de lege. Întrucât la data depunerii declarației vamale SC L.R. SA nu a depus autorizația de perfecționare vamală, în mod justificat, biroul vamal i-a acordat regimul vamal de import definitiv.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3423 din 31 octombrie 2001, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea verificării neconcordanțelor privitoare la cantitățile de păcură importată, pentru care s-a cerut importul temporar, pentru soluționarea capătului de cerere privind despăgubirile reprezentând suprataxele achitate pentru importul respectiv și pentru stabilirea datei când a fost acordat liberul de vamă și când a fost efectuat controlul fizic al mărfurilor.

După rejudecare, prin sentința civilă nr. 281 din 18 martie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea, reținând, în esență, că rectificarea declarației vamale a fost solicitată tardiv, în raport cu dispozițiile art. 53 din Regulamentul vamal, iar la data depunerii declarației vamale nu a fost depusă și copia autorizației de perfecționare activă, astfel că nu rezultă intenția de a solicita importul în regim de perfecționare activă.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, reclamanta SC L.R. SA București, susținând în esență că instanța: a interpretat eronat dispozițiile art. 53-54 din H.G. nr. 626/1997, privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României; nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupraunei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii și care demonstrează că refuzul autorității vamale de a accepta rectificarea D.V.I., este nejustificat.

Recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

SC L.R. SA București posedă Autorizația de Perfecționare Activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, în temeiul căreia importă păcură și exportă ciment. Conform acestei autorizații și potrivit prevederilor art. 111 alin. (1) lit. b) și art. 112 lit. d) din Legea nr. 141/1997, privind Codul vamal al României, regimul de perfecționare activă obligă beneficiarul să achite drepturile de import (taxe vamale și/sau suprataxă, T.V.A. aferentă), îndreptățându-l în același timp și la restituirea sumelor achitate, în momentul efectuării exportului.

În temeiul Ordinului nr. 36 C, privind regimul de export și import al mărfurilor, emis de ministrul industriei și comerțului la data de 1 martie 1999, în Anexa nr. 4  pentru importul de păcură se instituie licențe automate.

În acest sens, recurenta-reclamantă a obținut Licenta de import nr. I 99.122.389 din 11 octombrie 1999, pentru cantitatea totală de 200.000 tone păcură, în regim de import temporar.

La data sosirii mărfii în Portul Constanța, s-a întocmit D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, pentru cantitatea de 27.162,527 tone păcură, în care din eroare s-a trecut mențiunea import definitiv, în loc de import temporar, cum figura în Licența de import, pentru această cantitate de păcură.

Potrivit dispozițiilor art. 53 C. vam., declarantul are dreptul să rectifice sau să retragă declarația vamală depusă și acceptată de autoritatea vamală, numai până în momentul începerii controlului fizic al mărfurilor. Rectificarea sau retragerea declarației vamale se poate face, din inițiativa și pe răspunderea declarantului, dacă acesta, în conformitate cu prevederile art. 52, a cerut verificarea felului și cantității mărfurilor, iar cererea a fost refuzată sau dacă deține acte constatatoare, întocmite de organisme neutre prevăzute de lege.

Dispozițiile enunțate recunosc dreptul conferit declarantului prin lege, de a modifica sau rectifica declarația vamală, drept conferit și de prevederile art. 43 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, aprobat prin H.G. nr. 626/1997, potrivit cărora Autoritatea vamală poate aproba rectificarea declarației vamale, în condițiile prevăzute de Codul vamal al României, prin depunerea unei noi declarații, destinată să înlocuiască declarația inițială.

În conformitate cu prevederile art. 55 alin. (1) C. vam., autoritatea vamală procedează la controlul documentar al D.V.I. și poate cere declarantului să prezinte și alte documente necesare verificării exactității elementelor înscrise în declarație.

În cazul în speță, autoritatea vamală nu a respectat aceste dispoziții legale, procedând doar la un control vamal documentar, fără a sesiza neconcordanța dintre indicativul I 5240, corespunzător importului temporar, care se regăsește în documentele anexe (licență, autorizații) și codul 4071 care reprezintă indicele operațiunii pentru importul definitiv.

Anterior preluării păcurii din rezervoarele O.T. Constanța, recurenta-reclamantă a solicitat Biroului Vamal Constanța, pe data de 19 octombrie 1999, rectificarea D.V.I., în sensul îndreptării erorii materiale menționate.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă cu certitudine că la data de 1 noiembrie 1999, stocul de păcură era de 27.162.527 tone, descărcată din nava W.A. Marfa nu a fost ridicată din rezervoarele O.T. Constanța, după obținerea „liberului de vamă, în 15 octombrie 1999.

Acordarea liberului în vamă nu echivalează cu ridicarea mărfii și deci, nu împiedică declarantul să rectifice sau să revoce declarația vamală și mai ales, să semnaleze neconcordanța evidentă pe care ar fi trebuit s-o sesizeze organul vamal, dacă și-ar fi îndeplinit corect obligațiile prevăzute de art. 55 C. vam.

Fiind în posesia Autorizației de Perfecționare Activă nr. 1066 din 1 iulie 1999, privind autorizarea importului de păcură și a exportului de ciment, precum și a Licenței de import din 11 octombrie 1999, pentru cantitatea de 200.000 tone păcură, recurenta-reclamantă justifică, în cazul exportului mărfurilor importate în regim temporar, cererea de restituire a suprataxei achitate la import.

Având în vedere cele mai sus arătate, se constată că refuzul autorității vamale de a rectifica D.V.I., este nejustificat, motiv pentru care se va admite recursul declarat de reclamantă, în temeiul art. 304 pct. 9-10 C. proc. civ., se va modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea, urmând ca pârâta să accepte rectificarea D.V.I. arătat, prin schimbarea regimului vamal din importul definitiv, în import temporar și prelungirea autorizației de perfecționare activă. Urmează ca pârâta să-i restituie reclamantei, echivalentul suprataxei achitate pentru importul celor 27.462.527 tone păcură.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de reclamanta SC L.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 281 din 18 martie 2002, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantei SC L.R. SA București.

Obligă pârâta să accepte rectificarea D.V.I. nr. 2393 din 15 octombrie 1999, prin schimbarea regimului vamal, din import definitiv, în import temporar și prelungirea autorizației de perfecționare activă.

Obligă pârâta să restituie reclamantei, echivalentul suprataxei achitate pentru importul a 27.162.527 tone păcură.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.