Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1551/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 29 din 16 mai 2002, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi a județului Arad a admis sesizarea Procurorului financiar, obligând pe pârâții G.E., K.M., F.G., B.I. și T.I. să plătească. în solidar. părții civile SC T. SA Sebiș, suma de 21.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli nelegale, plus dobânzile aferente, de 17.444.180 lei, calculate până la 15 februarie 2002 și în continuare, de la 16 februarie 2002, în cotă de 32,2% an, până la lichidarea debitului.

De asemenea, a obligat pe pârâtele G.E. și K.M.a să plătească în solidar aceleiași părți civile. suma de 4.500.000 lei, reprezentând cheltuieli nelegale, plus dobânzile aferente în cuantum de 2.422.948 lei. calculate până la 15 februarie 2002 și în continuare. de la 16 februarie 2002. până la plata efectivă a creanței, în cotă de 32,2% an.

În sfârșit, s-a prevăzut obligarea pârâților să plătească statului câte 50.000 lei. cheltuieli de judecată fiecare.

Pentru a pronunța această sentință, colegiul jurisdicțional a reținut că în Consiliul de administrație al societății comerciale s-a aprobat subvenționarea cu 50% a taxei de școlarizare la Universitatea „Vasile Goldiș” Arad – Secția marketing Sebiș și Secția asistență socială Sebiș, pentru un număr de 5 studenți, salariați ai societății, suma achitată fiind de 21.800.000 lei.

Prin luarea acestor hotărâri (nr. 26 din 24 noiemmbrie 1998 și respectiv, nr. 54 din 19 noiembrie 1999) s-au nesocotit prevederile art. 67 din Contractul colectiv de muncă, conform cărora, salariații trimiși la o școală, cu scoaterea din producție, trebuie să încheie un act adițional la contractul menționat și să se oblige să lucreze în unitate cel puțin 3 ani.

S-a apreciat că răspunzători pentru crearea prejudiciului, sunt membrii Consiliului de Administrație, cu privire la care s-a făcut sesizarea.

Curtea de Conturi a României, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 492 din 4 octombrie 2002, a respins ca nefondate, recursurile declarate în cauză de pârâții G.E., K.M., F.G. și B.I.

Totodată, a obligat pe recurenți la câte 50.000 lei fiecare, cheluieli de judecată.

Curtea a reținut că dispoziția cuprinsă în art. 67 din Contractul colectiv de muncă, era obligatorie pentru toți membrii Consiliului de Administrație și prin nerespectarea ei s-a creat prejudiciul în patrimoiul societății comerciale, pentru care aceștia trebuie să răspundă civil.

Datorită nefinalizării studiilor universitare și neîncheierii actelor adiționale la Contractul colectiv de muncă, nu a fost posibilă recuperarea prejudiciului de la beneficiari.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs, Procurorul general financiar și pârâții F.G., B.I., G.E. și K.M.

Recurenții au susținut că în cauză nu s-a verificat apărarea pârâților, potrivit căreia societatea comercială a fost restructurată de mai multe ori și datorită acestor operațiuni, un număr de trei persoane nu au mai continuat studiile, părăsind unitatea.

Pe de altă parte, nestabilind o situație reală în legătură cu motivele pentru care beneficiarii subvențiilor au abandonat cursurile universitare și trei dintre ei au părăsit societatea, Colegiul jurisdicțional a concluzionat greșit că paguba s-ar fi produs, ca urmare a neîncheierii actelor adiționale, iar Curtea de Conturi, că dispoziția nr. 67 din Contractul colectiv de muncă, trebuia aplicată întocmai, pentru a se preveni producerea pagubei, în situația în care studenții nu au continuat studiile și nici nu au restituit taxele plătite de societate.

Criticile sunt întemeiate.

În sprijinul afirmațiilor din actul de sesizare al procurorului financiar au fost atașate la dosar, statutul SC T. SA Sebiș, nota de constatare nr. 3022 din 18 februarie 2002, întocmită de controlorii financiari, procesul-verbal de constatare nr. 3021, din aceiași dată, notele explicative date de pârâții K.M., G.E., F.G., B.I. și T.I., precum și hotărârile nr. 26 din 24 noiembrie 1998 și nr. 54 din 19 noiembrie, ale Consiliului de Administrație, prin care s-a aprobat subvenționarea cu 50% a taxei de școlarizare, pentru un număr de 5 salariați ai societății.

Numai că aceste probe nu sunt, însă, suficiente pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Atât în fața colegiului jurisdicțional, cât și în recursurile jurisdicționale, aceștia s-au apărat, invocând inexistența prejudiciului, cu următoarele argumente:

- chiar dacă studiile universitare nu au fost finalizate, studenții au contribuit prin activitatea desfășurată efectiv, la bunul curs al societății;

- nefinalizarea studiilor s-a datorat imposibilității agentului economic, de a suporta parțial taxele de școlarizare, situație provocată de multiplele restructurări dispuse de Consiliul Local al orașului Sebiș;

- un număr de 2 beneficiari ai subvenției sunt angajați ai societății comerciale și pot să continue studiile în folosul acesteia.

Apărările respective nu au fost analizate prin cele două hotărâri pronunțate, a căror considerente se referă doar la omisiunea de încheiere a unor acte adiționale la Contractul colectiv de muncă.

Procedând în acest mod, organele Curții de Conturi au pronunțat hotărâri care nu se fundamentează pe un probatoriu complet și convingător, fiind de natură a prejudicia pe pârâți.

Pentru stabilirea situației de fapt reale și verificarea pe baza unor mijloace de probă concludente, a tuturor apărărilor formulate de pârâți, precum și a susținerilor Procurorului general financiar, urmează a se admite recursurile.

Pe cale de consecință, vor fi casate hotărârile atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Arad.

Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursurile declarate de Procurorul general financiar, G.E., K.M., F.G. și B.I., împotriva deciziei nr. 492 din 4 octombrie 2002, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Casează decizia atacată și sentința nr .29 din 16 mai 2002, a Colegiului jurisdicțional Arad și trimite cauza spre rejudecare, la Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Arad.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.