Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1047/2001, completată la 8 aprilie 2001, reclamantul Y.L. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul de Interne, să se constate că i-au fost încălcate dreptul la proprietate, dreptul la muncă, libertatea de mișcare, prin emiterea viziei de ieșire nr. 730546 din 17 aprilie 2000, care îl obligă să părăsească România.
În motivarea acțiunii a arătat că viza este ilegală, deoarece este om de afaceri și nu poate părăsi România, fără a-și lichida afacerile, măsura nu este motivată, nu a săvârșit fapte penale în România, expulzarea fiind de atributul instanțelor judecătorești.
Prin sentința civilă nr. 925 din 26 iunie 2001, s-a respins ca nefondată acțiunea.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Viza de ieșire din țară a reclamantului este legală, întrucât la controalele efectuate la sediul societății comerciale indicată de reclamant, s-a constatat că sediul este fictiv, încălcându-se dispozițiile Legii nr. 31/1990, art. 1 alin. (2) din Legea nr. 23/1969, în prezent art. 3 din Legea nr. 123/2001.
Reclamantul a solicitat și prelungirea vizei de ședere în România, cerere ce nu a putut fi admisă, întrucât i s-a ridicat dreptul de ședere în România.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul Y.L., criticând-o astfel:
La dosar nu există nici un document din care să rezulte că sediul societății T. SRL este fictiv și nu s-a indicat ce dispoziții din Legea nr. 31/1990, au fost încălcate.
Legea nr. 25/1969 a fost abrogată la 2 aprilie 2001, prin art. 55 din Legea nr. 123/2001.
S-a precizat în ședință art. 3 din Legea nr. 123/2001, fără a se concretiza ce dispoziții s-au încălcat.
Pentru dovedirea realității societății comerciale citată mai sus, s-au dispus actele de înființare, chitanțele privind capitalul social, contractul de închiriere și reînchiriere a sediului societății, plata T.V.A.
Nu au fost audiați proprietarii apartamentului, unde se află sediul societății.
Instanța a ignorat actele depuse la dosar, care dovedesc realitatea activității comerciale a reclamantului, nu s-a pronunțat asupra ilegalității măsurii privind dreptul de ședere în România și nu a avut rol activ pentru administrarea unor noi probe, ce puteau confirma susținerile reclamantului.
Nu i s-a comunicat întâmpinarea, pentru a-și formula apărările necesare.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
La verificarea efectuată în teren, la 3 aprilie 2001, lucrătorii Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei au constatat că societatea comercială al cărui asociat este recurentul, nu a funcționat niciodată, în mod real, la adresa declarată și înregistrată ca sediu social, fapt confirmat de proprietara apartamentului, D.I.
Din actul constitutiv al societății rezultă că sediul social al firmei se află în București, din contractul de închiriere pentru societate, încheiat cu proprietarul D.I. reieșind aceeași adresă.
Din actul adițional nr. 1/2000 nu rezultă o schimbare de sediu.
În mod legal, instanța de fond a concluzionat că sediul firmei este fictiv, chiar dacă activitatea firmei s-a desfășurat în alt sediu, acesta nu a fost declara, lipsa bunei credințe în declararea sediului social, fiind un indiciu privind natura activităților desfășurate de reclamant, în acest mod fiind necenzurabile.
Controlul la sediul declarat al firmei s-a efectuat conform art. 37 din Legea nr. 25/1969, evidența străinilor aflându-se în competența Ministerului de Interne.
La data efectuării controlului și la data emiterii vizei nr. 730546/2001 a Ministerului de Interne, era în vigoare Legea nr. 25/1969.
Din actele depuse la dosar rezultă sediul este declarat în str. Cheile Turzii, astfel încât instanța de fond nu avea nici un temei pentru a dispune probe suplimentare, cu atât mai mult, cu cât reclamantul nu s-a prezentat la termenele de judecată și nici la data soluționării în fond a cauzei; prin cererea de completare a acțiunii a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
Constatându-se că nu sunt motive care să ducă la casare, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Y.L., împotriva sentinței civile nr. 925 din 26 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.