S-a luat în examinare recursul declarat de SNP „Petrom” SA – Sucursala „P:” Moinești împotriva sentinței civile nr.36 din 20 martie 2002 a Curții de Apel Bacău, Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței reprezentat de consilierul juridic G. M., lipsind recurenta reclamantă SNP „Petrom” SA – Sucursala „P.” Moinești și intimata pârâtă Direcția Regională de Drumuri și Poduri.
Procedura completă.
Consilierul juridic G. M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P. Moinești, prin acțiunea înregistrată pe data de 11 februarie 2002 la Curtea de Apel Bacău, a chemat în judecată Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, precum și Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, pentru a se dispune anularea deciziei nr.148 din 21 ianuarie 2002, în temeiul căreia a fost obligată la plata sumei de 864.049.934 lei, reprezentând obligații la Fondul special al drumurilor publice. Această sumă este constituită din 523.398.713 lei, cota aferentă consumului de carburanți auto folosiți pentru alimentarea autovehiculelor care folosesc drumurile publice, și 331.651.221 lei majorări de întârziere.
Instanța sesizată, prin sentința nr.36 din 20 martie 2002, a respins acțiunea față de minister, cât și față de Regia Autonomă Administrația Națională a Drumurilor, constatând că obligația reclamantei era de a plăti o cotă aferentă carburanților folosiți la deplasarea autovehiculelor înmatriculate în parcul său și destinată fondului special al drumurilor.
Reclamanta a atacat cu recurs sentința pronunțată.
Prin motivele de casare a susținut că instanța de fond a extins domeniul de aplicare a Legii nr.118/1996, care vizează drumurile publice, ceea ce nu era cazul în speță, drumurile pe care au circulat autovehiculele sale fiind drumuri petroliere. De asemenea a arătat că nu se justifica aplicarea de majorări de întârziere, deoarece a plătit sumele datorate pentru fondul drumurilor publice, așa cum s-a stabilit inițial prin actul de control încheiat.
Recursul este nefondat.
Prin sentința recurată s-a reținut că sumele la care era obligată unitatea, în temeiul prevederilor Legii nr.118/1996, erau destinate completării resurselor de finanțare necesare construcției, modernizării, administrării, întreținerii și reparației drumurilor publice, iar dispozițiile legii nu fac nici o distincție în privința categoriilor de drumuri, fiind vizate atât autostrăzile, drumurile naționale, cât și drumurile județene și comunale. Fondul alimentat prin aceste contribuții legale se constituie prin aplicarea unei cote asupra prețului cu ridicata la carburanții auto livrați pe piața internă.
În ce privește majorările de întârziere, acestea decurg în mod necesar, ope legis, din faptul neachitării la termen a obligațiilor datorate la fondul special și nu are nici o relevanță în cauză că stabilirea lor s-ar fi făcut printr-un act de control separat și ulterior.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SNP „Petrom” SA – Sucursala „P.” Moinești împotriva sentinței civile nr.36 din 20 martie 2002 a Curții de Apel Bacău, Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.