Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 524 din 5 aprilie 1999 și precizată, reclamanta B.A. R. SA București, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Controlul Financiar de Stat – municipiul București, a solicitat anularea deciziei nr .534 din 18 martie 1999, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și obligarea acestuia la plata sumei de 63.024.965.149 lei, despăgubiri impozit pe profit, vizat în plus pentru anul 1995, plus 16.545.641.149 lei, majorări de întârziere calculate și încasate nelegal de pârât, plus 16.948.143.000 lei cu același titlu, cu obligarea la restituirea taxei de timbru calculată proporțional cu pretențiile băncii.
Prin sentința civilă nr. 325 din 27 martie 2002, s-a respins acțiunea reclamantei B.A. R. SA și s-a menținut decizia nr. 534 din 18 martie 1999 a Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Curtea, în fond după casare, a constatat că Ministerul Finanțelor Publice a efectuat o analiză completă și corectă a măsurilor dispuse prin actul de control – procesul-verbal nr. 51925/1997 și nota de completare nr. 1818 din 2 iunie 1997, răspunzând la fiecare din capetele de cerere formulate, prin plângerea reclamante,i împotriva dispoziției nr. 22277/1997 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București.
Cu referire la calculul impozitului pe profit, în aplicarea normelor în materie în vigoare la data controlului, cât și ca urmare a analizei situației calculului impozitului pe profit rezultată din declarația de impunere pe anul 1995, față de constatarea că reclamanta nu a achitat în termen ratele lunare în avans în contul impozitului pe profit aferent anilor 1995 – 1996, în mod corect, în baza normelor în materie și față de încălcarea prevederilor O.G. nr. 70/1994, art. 15 pct. 1, s-au calculat și stabilit în sarcina acesteia, majorările de întârziere corespunzătoare.
Prin art. 15 pct. 1 din O.G. nr. 70/1994, se precizează că: în contul impozitului anual pe profit,contribuabilii mari sunt obligați la efectuarea de plăți lunare în avans, în cuantum de 1/12 din impozitul pe profit aferent anului fiscal precedent, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare”, astfel că, până la data de 6 octombrie 1995, când a intrat în vigoare H.G. nr. 759/1995, reclamanta avea obligația de a efectua plăți lunare în avans, conform art. 15 pct. 1 din O.G. nr. 70/1994.
În speță, s-a constatat că reclamanta nu beneficiază de prevederile art. 24 din H.G. nr. 759/1995, întrucât în art. 25 din același act normativ, emis în aplicarea O.G. nr. 70/1994, se prevede că: „dispozițiile prezentei hotărâri se aplică începând cu profiturile lunii în care aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, respectiv luna octombrie 1995”.
Prevederile art. 15 pct. 1 din O.G. nr. 70/1994 au fost aplicabile, până la intrarea în vigoare a H.G. nr. 759/1995.
Deci față de constatarea organului de control, privind neplata în termenul legal a ratelor lunare în avans a impozitului pe profit, obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere aferente s-a apreciat corect prin respingerea pct. 1 din decizia nr. 538 din18 septembrie 1999.
Cu referire la capătul de cerere privind impozitul pe anul 1995, respectiv cererea reclamantei formulată în plângerea împotriva dispoziției Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București nr. 22277/1997, pentru restituirea impozitului pe profit nedatorat în anul 1995, Curtea a avut în vedere că la pct. 2 din dispozitivul deciziei nr. 534 din 18 martie 1999, s-a dispus desființarea dispoziției nr. 22277/1997, situație în care nu s-a dat o soluție în fond.
Instanța de fond a avut în vedere inadmisibilitatea cererii reclamantei privind anularea pct. 2 al deciziei nr. 534/1999, tocmai pentru că respectivul capăt de cerere nu a fost soluționat pe fond, în cadrul procedurii jurisdicționale prealabile, conform normelor în materie în vigoare la acea dată, Legea nr. 105/1997, art. 2-4 și Normele de aplicare.
Refacerea controlului sub acest aspect s-a dispus conform pct. 9.12 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1495/1997, emis în aplicarea Legii nr. 105/1997.
Sub acest aspect, reclamanta nu a suferit o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr 29/1990, urmând ca după refacerea controlului sub acest aspect, să o conteste, eventual, la instanța de contencios administrativ.
Cu privire la pct. 3 din decizia nr. 534/1999 a Ministerului Finanțelor în care s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere din plângerea reclamantei, pentru suma de 1.906.085.149 lei, majorări de întârziere, constatate ca fiind calculate în plus și stabilite prin titlul executoriu nr. 564/1999, titlu emis la 3 iulie 1998 de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, întrucât contestația a exces dispoziția nr. 22277/1997, conform art. 7 din Legea nr. 105/1997, plângerile neputând avea ca obiect alte sume și măsuri, decât cele asupra cărora s-au emis dispozițiile, prin care s-au soluționat de către Direcțiile Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județene sau a municipiului București, în mod legal s-au respins.
Față de soluția adoptată de Ministerul Finanțelor Publice, în mod judicios nefiind cercetat fondul cauzei sub acest aspect, instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea, și sub acest aspect.
Împotriva sentinței a formulat recurs B.A. R. S.A. criticând-o astfel:
Instanța de fond deși a reținut că acțiunea este parțial inadmisibilă, a respins-o în totalitate ca neîntemeiată.
Prin faptul că instanța a confirmat soluția din faza administrativ-jurisdicțională privind desființarea parțială a dispoziției Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București și refacerea controlului, nu s-a conformat deciziei de casare a Curții Supreme de Justiție,
De asemeni, este nelegală soluția privind capătul 3 din decizia Ministerului Finanțelor, pentru suma de 1.906.085.149 lei, majorări de întârziere, aceasta nefiind contestată în plus, față de dispoziția nr .22277 din 16 iulie 1997, pentru că aceasta se referă la suma de 14.639.556.000 lei, ce a fost contestată și aceasta, independent de împrejurarea că s-a emis un titlu executoriu.
În speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 105/1997, întrucât suma contestată este o consecință a stabilirii eronate a sumei inițiale, contestată de altfel.
De asemeni, nelegal s-a apreciat că este lipsit de importanță, faptul că în anii 1995 și 1996, banca a înregistrat pierderi și nu a realizat profit și că în consecință, în mod corect, au fost aplicabile dispozițiile art. 15 pct. 1 din O.G. nr. 70/1994, coroborat cu art. 24 și 25 din H.G. nr. 759/1995.
H.G. nr. 759/1995 a fost dată tocmai pentru aplicarea O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit.
Conform art. 25 din H.G. nr. 759/1995, „contribuabilii mari, așa cum sunt definiți în O.G. nr. 70/1994, care începând cu data de 1 ianuarie 1995, până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, au înregistrat pierderi în evidența contabilă, nu mai au obligația de a efectua, în perioada sus menționată, plăți lunare în avans în contul impozitului pe profit”, deci s-a urmărit eliminarea unei sarcini fiscale nejustificate în patrimoniul persoanelor juridice care nu realizează profit, în anul următor celui în care n-a avut profit.
H.G. nr. 759/1995. conform art. 25. se aplică începând cu profiturile aferente lunii în care aceasta a fost publigată în Monitorul Oficial al României.
Ca atare, art. 25 din H.G. nr. 759/1995, se aplică numai în situația în care agenții economici realizează profit și întrucât nu s-a realizat profit în anul 1995, banca nu poate fi obligată la plata impozitului, până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, și nu de la 6 octombrie 1995, data publicării.
În cauză, s-a dovedit că banca nu a realizat profit aferent activității în anii 1995 și 1996; această susținere s-a confirmat și prin expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultând că banca nu datorează pe acești ani, impozit pe profit și nici majorări de întârziere.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Instanța de fond în mod judicios a constatat că soluția dată de Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 534/1999, este legală, cu privire la rezolvarea diferită a celor trei capete de cerere, criticile fiind neîntemeiate, motiv pentru care s-a și respins recursul.
Din decizia nr. 1935 din 22 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, rezultă că s-a casat sentința inițială, cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu s-a conformat prevederilor art. 261 C. proc. civ., pentru nemotivare în fapt și în drept, eventual efectuarea unei expertize, cerință ce s-a realizat.
În plus, refacerea controlului de către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat București, cu posibilitatea contestării ulterioare, inclusiv la instanța de contencios administrativ, așa cum bine a reținut instanța de fond, nu a vătămat-o pe recurentă, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Critica este nefondată, și sub cel de al treilea aspect, întrucât cu referire la suma de 1.906.085.149 lei, în mod legal instanța de fond a constatat aplicabilitatea art. 7 din Legea nr. 105/1997, care a statuat că plângerile adresate Ministerului Finanțelor nu pot avea ca obiect alte sume și alte măsuri, decât cele asupra cărora s-au emis dispozițiile, prin care s-au soluționat contestațiile de către Direcția Generală a Finanțelor Publice județene sau a municipiului București.
Cum suma citată mai sus nu a format obiectul contestației la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, în cadrul plângerii privind cuantumul pretențiilor și sub acest aspect, soluția este legală și temeinică.
Față de considerentele expuse, constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.A. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 325 din 27 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.