La data de 8 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Asociația Română de Comunicații prin Cablu împotriva sentinței civile nr.950 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 8 aprilie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 15 aprilie 2003.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 iulie 2002, Asociația Română de Comunicații prin Cablu a solicitat ca în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor să se dispună anularea deciziei nr.55 din 14 mai 2002 emisă de pârât, ca nelegală.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că actul administrativ de autoritate o vatămă în dreptul său subiectiv recunoscut de art. 131 alin.6 din Legea nr.8/1996, și anume, dreptul de a plăti remunerațiile aprobate pe o perioadă de 3 ani, fără posibilitatea modificării lor înainte de expirarea acestui termen.
Prin sentința civilă nr.950 din 17 octombrie 2002, Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că nu există un drept al reclamantei, recunoscut de lege și vătămat prin emiterea deciziei O.R.D.A. nr.55 din 14 mai 2002.
Temeiul juridic al acestui act administrativ îl constituie Hotărârea Guvernului nr.71/2000, care autoriză pe pârât să medieze neînțelegerile dintre părțile implicate, precum și o decizie anterioară emisă de aceeași autoritate publică (nr.1 din 14 ianuarie 2002), necontestată de reclamantă.
Pe de altă parte, s-a apreciat că prevederile art.131 alin.3 și 6 din Legea nr.8/1996 nu sunt aplicabile în speță, deoarece părțile respective nu au ajuns la un acord. Că în realitate, își regăsesc incidența dispozițiile art.131 alin.4 din lege, care conferă pârâtului atribuția de mediere și de desemnare a comisiei de negociere.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Asociația Română de Comunicații prin Cablu.
Recurenta a susținut că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța de fond a omis să examineze toate dovezile administrate în cauză și care erau hotărâtoare pentru justa dezlegare a pricinii.
A precizat că în opinia sa, decizia nr.15 din 14 mai 2002 a fost emisă de pârât cu nesocotirea dispozițiilor art.131 alin.6 din Legea nr. 8/1996, deoarece cererea de avizare formulată de CREDIDAM și U.P.F.R. nu puteafi luată în discuție mai devreme de 3 ani de la data aprobării tabelelor și metodologiilor prin Hotărârea Guvernului nr.71/2000.
Recursul este fondat.
Prin Hotărârea Guvernului nr.71 din 28 ianuarie 2000 au fost aprobate metodologiile privind utilizările prestațiilor artistice muzicale fixate pe fonograme, precum și tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme.
Actul administrativ cu caracter normativ a fost emis în temeiul și aplicarea art.131 alin.(1)-(4) din Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Potrivit dispozițiilor art.131 alin.6 din această lege, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi sesizat cu o nouă cerere de avizare a tabelelor și metodologiilor în vederea modificării lor, de către oricare dintre părțile care le-au negociat, dar nu mai devreme de 3 ani de la aprobarea lor, în ceea ce privește remunerațiile stabilite procentual.
Rezultă fără echivoc din normele juridice precitate că autoritatea publică pârâtă putea fi sesizată cu o nouă cerere de avizare a tabelelor și metodologiilor prevăzute în hotărârea guvernamentală, în vederea modificării lor, numai după expirarea termenului de 3 ani de la data aprobării lor.
Cum hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 53 din 3 februarie 2000, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor putea fi sesizat cu o nouă cerere de avizare cel mai devreme la 4 februarie 2003.
În speță, pârâtul a fost sesizat cu o astfel de cerere de către CREDIDAM și U.P.F.R. – organisme de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale artiștilor interpreți sau executanți și ale producătorilor de înregistrări sonore – în ziua de 5 decembrie 2001 (filele 14-16).
Cele două organisme de gestiune colectivă au invocat în preambulul cererii lor, prevederile art.131 alin.6 din Legea nr.8/1996 care, astfel cum deja s-a arătat, stabilesc că o nouă cerere de avizare nu poate fi făcută mai devreme de 3 ani de la data aprobării tabelelor și metodologiilor privind utilizările prestațiilor artistice și drepturile patrimoniale ale artiștilor interpreți sau executanți.
Este deci indiscutabil, că prin emiterea deciziei nr.55 din 14 mai 2002, de constituire cu începere de la 15 mai 2002 a comisiei de negociere a tabelelor și metodologiilor pentru drepturile conexe, pârâtul a încălcat legea, care recunoaște dreptul reclamantei de a plăti remunerațiile aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.71/2000, fără a se putea opera modificarea lor înainte de expirarea termenului legal.
Având în vedere aceste considerente ca și concordanța deplină care trebuie să existe între normele legale și conținutul actelor administrative emise în baza celor dintâi (ca o condiție esențială de validitate a acestor acte), se apreciază că în mod eronat prima instanță a reținut inexistența dreptului subiectiv legitim al reclamantei și a vătămării lui prin decizia O.R.D.A. nr.55/2002.
În consecință, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința iar în fond, se va admite acțiunea introdusă de reclamantă și va fi anulat actul administrativ normativ, ca nelegal.
Văzând și dispozițiile art.304 pct.9 și 10 din Codul de procedură civilă, art.1, 11 alin.1 și 15 din Legea nr.29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Asociația Română de Comunicații prin Cablu împotriva sentinței civile nr.950 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată și, în fond, admite acțiunea reclamantei.
Anulează Decizia nr.55/ 14 mai 2002 emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2003.