Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 296 din 11 iunie 2002 , Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a respins recursul jurisdicțional declarat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor împotriva sentinței nr. 15 din 18 martie 2002 pronunțată de colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a României, sentință prin care a fost admisă contestația formulată de B.V.O. împotriva deciziei de imputare nr. 131.040 din 9 iulie 1999 emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației iar decizia de imputare a fost anulată, ca tardiv emisă.
Inițial, cauza a fost înregistrată la Judecătoria sectorului 3 București care, prin sentința civilă nr. 4702 din 23 martie 2000, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, apreciind că, potrivit art. 46 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, competența de soluționare aparține acestui colegiu jurisdicțional.
Prin contestația formulată, contestatorul B.V.O. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 131.040 din 9 iulie 1999 emisă de Ministerul Agriculturii și Alimentației, privind obligarea sa la plata sumei de 65.120.986 lei, cotă parte dintr-un prejudiciu total în valoare de 106.000.000 lei, constatat ca fiind produs în patrimoniul Centrului de Perfecționare a Personalului din Agricultura Privată Băneasa unde contestatorul a îndeplinit funcția de director. Totodată, contestatorul a solicitat exonerarea sa de la plata sumei ce i-a fost imputată.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat următoarele:
- în urma controlului financiar de gestiune efectuat de Corpul de control al Ministerului Agriculturii și Alimentației la Centrul de Perfecționare a Personalului din Agricultura Privată, Băneasa, al cărui rezultat a fost consemnat în procesul verbal înregistrat sub nr. 136.635 din 7 mai 1999, s-a reținut în sarcina sa un prejudiciu produs patrimoniului unității, ca fiind rezultatul unei gestionări defectuoase constând în: lipsuri la unele bunuri de inventar; efectuarea de cheltuieli nejustificate; depășirea unor baremuri de cheltuieli; achiziții de bunuri cu încălcarea dispozițiilor legale; încasarea unor sume necuvenite;
- pentru toate operațiunile reținute de organul de control, la nivelul unității există dovezi care atestă necesitatea, legalitatea și oportunitatea măsurilor pe care, în calitate de director al unității, le-a luat în legătură cu administrarea mijloacelor materiale și bănești aparținând patrimoniului unității;
- imputația făcută în sarcina sa este fără temei și cu încălcarea legii iar contestația este întemeiată pe prevederile art. 176 și art. 110 C. muncii, așa cum aceste reglementări erau în vigoare la acea dată.
Intimatul, Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea contestației și menținerea deciziei de imputare ca temeinică și legală, arătând că prejudiciul s-a produs ca urmare a modului abuziv și nelegal de administrare a patrimoniului unității de către contestator în calitatea funcției deținute de acesta.
Prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, contestatorul a invocat tardivitatea emiterii deciziei de imputare, susținând că Ministerul Agriculturii și Alimentației a luat cunoștință de producerea prejudiciului ce face obiectul imputației, ca urmare a înregistrării la cabinetul acestuia a referatului nr. 1058 din 23 martie 1999 întocmit de M.Ș., șef serviciu control financiar de gestiune care a fost delegat de conducerea Ministerului Agriculturii și Alimentației cu efectuarea în perioada 16 februarie – 15 aprilie 1999 a controlului financiar la Centrul de Perfecționare a Personalului din Agricultura Privată Băneasa, referat prin care acesta aduce la cunoștință constatarea întregului prejudiciu ce face obiectul imputației. Contestatorul a mai susținut că termenul de 60 de zile, de emitere a deciziei de imputare prevăzut de art. 108, alin. (2) C. muncii, începe să curgă de la data înregistrării referatului menționat și a solicitat instanței să constate că în raport cu această dată, emiterea deciziei de imputare s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de Codul muncii.
Contestatorul a depus ca probă în susținerea excepției de tardivitate a deciziei de imputare, referatul înregistrat la cabinetul Ministerului Agriculturii și Alimentației sub nr. 1058 din 23 martie 1999.
Intimatul, Ministerul Agriculturii și Alimentației, prin precizările formulate în scris și depuse la dosarul cauzei, a susținut că data înregistrării la cabinetul ministrului a referatului nr. 1058 nu poate fi considerată ca dată la care acesta a luat cunoștință de producerea pagubei, întrucât în referat nu se fac mențiuni cu privire la existența și valoarea unui prejudiciu individualizat pe persoane răspunzătoare de producerea acestuia. În opina intimatului, termenul de emitere a deciziei de imputare a început să curgă după data de 27 mai 1999 când a fost înregistrată la secretariatul Corpului de control și inspecții, „Sinteza notei de control” care a fost transmisă Direcției management, resurse umane din cadrul Ministerului Agriculturii și Alimentației unde a fost înregistrată sub nr. 38.388 din 31 mai 1999 și a fost aprobată ca atare de ministru.
La pronunțarea sentinței de admitere a contestației și de anulare a deciziei de imputare, ca tardiv emisă, colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi a reținut următoarele:
- prin referatul înregistrat la cabinetul Ministrului Agriculturii și Alimentației sub nr. 1058 din 23 martie 1999, acesta a luat cunoștință atât de existența prejudiciului, în valoare de 106.000.000 lei cât și de persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului astfel că de la această dată începe să curgă termenul de 60 de zile de la emiterea deciziei de imputare;
- împrejurarea că în legătură cu aspectele sesizate la data de 23 martie 1999 de delegatul împuternicit de conducerea Ministerului Agriculturii și Alimentației cu efectuarea controlului financiar, s-au sesizat atât Departamentul de Control al Guvernului cât și Primul Ministru, precum și faptul că pe parcursul controlului dispus s-au constatat și alte prejudicii decât cele consemnate în referatul sus-menționat, toate acestea nu sunt de natură să ducă la preschimbarea datei de luare la cunoștință de producerea pagubei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional intimatul Ministerul Agriculturii și Alimentației care, între timp, și-a schimbat denumirea în Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, intimatul a reiterat cele susținute la instanța jurisdicțională de fond, dezvoltând aceste susțineri, în sensul că referatului nr. 1058 din 23 martie 1999 nu i se poate atribui valoarea unui act de sesizare a unui prejudiciu, întrucât nu face referire la cuantumul prejudiciului și la repartizarea acestuia pe persoanele răspunzătoare de producerea lui.
Prin decizia nr. 296 din 11 iunie 2002, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a respins recursul jurisdicțional declarat de intimat și a menținut sentința colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi, ca legală și temeinică.
Pentru a pronunța astfel, secția jurisdicțională a Curții de Conturi a reținut că actul prin care persoana delegată de conducerea Ministerului Agriculturii și Alimentației cu efectuarea controlului financiar la Centrul de Perfecționare a Personalului din Agricultura Privată, Băneasa, a adus la cunoștința ministrului faptul că la unitatea controlată s-au săvârșit de către cei doi directori ai acesteia respectiv, P.D. aflat în funcție până la 1 noiembrie 1997 și contestatorul B.V.O. aflat în funcție până la 25 ianuarie 1999, un număr de 12 abateri și abuzuri care au avut drept consecință un prejudiciu în valoare de 106.000.000 lei, un asemenea act este nu numai necesar dar și suficient pentru ca odată adus la cunoștința conducătorului unității, acesta să determine începerea curgerii termenului de 60 de zile pentru emiterea deciziei de imputare.
Împotriva acestei decizii, intimatul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a declarat recurs, în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată în 1999, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, intimatul a arătat, în esență, că instanța de recurs jurisdicțional a apreciat greșit cu privire la luarea la cunoștință de producerea pagubei , de către cel în drept să emită decizia de imputare, respectiv, Ministrul Agriculturii și Alimentației. În opinia recurentului, faptul luării la cunoștință nu poate fi determinat de referatul înregistrat la cabinetul ministrului sub nr. 1058 din 23 martie 1999, întrucât acest referat nu face precizări cu privire la un prejudiciu cert și la persoanele vinovate de producerea acestuia ci doar informează conducerea ministerului cu privire la stadiul controlului dispus.
Examinând decizia atacată, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat.
Sediul reglementării răspunderii materiale îl constituie art. 102-109 C. muncii, așa cum acesta se afla în vigoare la data emiterii deciziei de imputare ce face obiectul cauzei.
Potrivit art. 108, alin. (1) C. muncii menționată (bun), răspunderea materială pentru paguba cauzată unității poate fi stabilită numai în cazurile în care aceasta a fost constatată în cel mult 3 ani de la data producerii ei.
În ceea ce privește termenul de emitere a deciziei de imputare, la alin. (2) și alin. (4) al art. 108 din același cod al muncii, se prevede că acesta este de cel mult 60 de zile de la data când cel în drept să emită această decizie a luat cunoștință de producerea pagubei iar după expirarea acestui termen, prejudiciul se impută celui vinovat de neluarea măsurii de imputare.
În concret, această instanță este chemată să stabilească dacă referatul înregistrat la cabinetul Ministrului Agriculturii și Alimentației sub nr. 1058 din 23 martie 1999, de către persoana delegată de conducerea acestui minister cu efectuarea controlului financiar la Centrul de Perfecționare a Personalului din Agricultura Privată, Băneasa, are valoarea unui act de sesizare a prejudiciului ce a făcut obiectul deciziei de imputare contestate.
Din conținutul referatului menționat, rezultă că s-a adus la cunoștința ministrului faptul constatării la unitatea controlată a unor abateri și abuzuri săvârșite de cei doi directori care au activat în această unitate, respectiv P.D. și B.V.O., faptele acestora fiind în legătură cu modul de administrare a patrimoniului unității și producând un prejudiciu în valoare de 106.000.000 lei a cărui componență este detaliată pe 12 puncte și se referă la : lipsuri la bunurile de inventar; efectuarea de cheltuieli nejustificate; depășirea unor baremuri de cheltuieli; achiziții de bunuri cu încălcarea dispozițiilor legale; încasarea unor sume necuvenite.
Această sesizare, în condițiile și forma în care a fost făcută, se dovedește a fi necesară și suficientă pentru a determina începerea curgerii termenului de 60 de zile înlăuntrul căruia urmează să fie emisă decizia de imputare.
Un act de control sau un alt act echivalent prin care sunt conturate pagube ce antrenează răspunderea materială a persoanelor vinovate, determină începerea termenului de 60 de zile pentru emiterea deciziei de imputare.
Instanța de fond și cea de recurs jurisdicțional au apreciat corect cu privire la nerespectarea de către intimat a termenului de emitere a deciziei de imputare, termen ce a expirat la 23 mai 1999, în timp ce decizia de imputare a fost emisă la 9 iulie 1999.
Termenul de emitere a deciziei de imputare, astfel cum este reglementat de Codul muncii în vigoare la acea dată, este un termen imperativ, de decădere, nesusceptibil de suspendare sau întrerupere iar nerespectarea acestuia duce la anularea deciziei de imputare, cum în mod corect a procedat instanța jurisdicțională de fond.
Față de considerentele expuse și în conformitate cu prevederile art. 312, alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor împotriva deciziei nr. 296 din 11 iunie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.