Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 941 din 28 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin actul de sesizare din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.
În temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnat inculpatul B.D., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Conform art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și în temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen., a scăzut din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 10 august 2004 la zi.
S-a constatat că partea vătămată P.F.M. nu a exercitat acțiune penală.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la 10 august 2004, inculpatul B.D. a vândut-o pe P.F.M., denunțătorului A.N.V., în scopul exploatării sexuale, contra sumei de 350 dolari S.U.A. și 1.600.000 lei fiind surprins în flagrant delict, imediat după efectuarea tranzacției.
Din constatările ex propriis sensibus ale poliției (menționate în procesul-verbal de consemnare a flagrantului) a rezultat că A.N.V. a ajuns cu taxiul la locul de întâlnire cu inculpatul B.D., stabilit anterior, prin telefon, inculpatul a coborât din autoturismul marca Audi și a primit banii de la denunțător, iar după ce i-a numărat, a deschis portiera din spate a autoturismului și a scos cu o mână pe partea vătămată P.F.M., împingând-o în taximetrul cu care se deplasase martorul denunțător.
La percheziția autoturismului aparținând inculpatului, organele de poliție au depistat suma de bani ale căror serii fuseseră anterior consemnate într-un proces-verbal (bani cu privire la care se reține că au fost restituiți martorului denunțător, fiind puși de el la dispoziția organelor de poliție).
În același autoturism s-a mai găsit un înscris original, reprezentând decizia Tribunalului Besancan din care rezultă că B.D. a fost condamnat la o amendă de 90 Euro pentru proxenetism agravat.
Din declarația martorului A.N.V. s-a reținut că inculpatul B.D. i-a spus că are de vânzare o fată pe care poate să o scoată din țară pentru a practica prostituția, lăudându-i „calitățile” care justificau suma pretinsă de 350 dolari S.U.A. Totodată, martorul a declarat că inculpatul B.D. i-a spus că a cumpărat-o pe fată cu suma de 8.000.000 lei, susținere ce se confirmă prin declarațiile constante ale părții vătămate P.F.M. coroborate cu părți din declarația dată de inculpat (în fața instanței) în care aceste afirmă că o anume L. i-ar fi cerut în schimbul părții vătămate suma de 8.000.000 lei, sumă pe care însă nu a remis-o, având în vedere și procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul pentru motivele consemnate în partea introductivă.
Prin decizia penală nr. 686 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2466/2005, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva sentinței penale nr. 914 din 28 iunie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 4916/2004, s-a desființat în parte sentința și rejudecând s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani la 5 ani închisoare potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și i s-a dedus prevenția de la 10 august 2004 la zi.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul este fondat sub aspectul individualizării pedepsei. În mod temeinic fapta inculpatului de a o primi și caza pe P.F., urmată de a o remite denunțătorului A.N. contra unei sume de bani și pentru ca acesta din urmă să o exploateze sexual, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, neexistând dovezi că inculpatul B.D. s-ar face vinovat și de infracțiunea de proxenetism.
Curtea de apel a apreciat pedeapsa stabilită de prima instanță ca fiind în cuantum prea ridicat, în raport cu profilul normal al părții vătămate, a cărei moralitate îndoielnică a rezultat cu prisosință din probele administrate și al faptului că inculpatul nu s-a comportat indecent față de aceasta.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.D., fără a arăta în scris motivele.
La dosarul cauzei a fost depusă o cerere de către recurentul inculpat în care solicita transcrierile înregistrărilor audio ale procesului desfășurat la Tribunalul București, acordarea unei grefe cu dosarul pentru lămurirea unor aspecte legate de anchetarea sa, precum și audierea martorului denunțător A.N.V. a cărei mărturie se apreciază ca fiind absolut necesară, deoarece acest martor poate confirma toate aspectele legate de constrângerea sau înțelegerea de comun acord între el și partea vătămată.
La termenul de astăzi, în recurs, recurentul inculpat a depus un memoriu în care a criticat modul de anchetare, apreciind că există nereguli ce au fost preluate de instanță, că în declarațiile părții vătămate și ale martorului asistent B.V. nu există temeiul legal al arestării sale și nici nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen. În concluzie a solicitat a se avea în vedere declarația olografă a părții vătămate, faptul că nu se constituie parte civilă, oscilația instanțelor de judecată anterioare în a găsi o încadrare legală exactă pentru infracțiunea comisă, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., ținând cont de buna conduită de care a dat dovadă în instanță, are în întreținere copii minori, de perioada deja petrecută în detenție, atitudinea sa oscilantă din timpul audierilor se datorează tocmai caracterului adoptat de organele de cercetare.
Apărătorul inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., deoarece în mod greșit s-a stabilit pe baza probelor că fapta s-ar încadra în infracțiunea din legea specială și nu în aceea din Codul penal. Totodată a apreciat că decizia instanței de apel este motivată, implicit menținându-se argumentele primei instanțe.
Examinând recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată în raport cu toate motivele invocate de către apărătorul apelantului inculpat B.D., motive ce nu au fost evidențiate în considerentele hotărârii, fiind făcută mențiunea că acestea se regăsesc consemnate în partea introductivă a hotărârii pronunțate.
Așa cum rezultă din concluziile apărătorului apelantului inculpat, acesta a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul schimbării încadrării juridice dată faptei, prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001, apreciind în mod greșit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 329 C. pen. De asemenea, a considerat că cel pe care îl apără nu se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute de prima instanță, mai ales că inculpatul a fost arestat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 C. pen., după cum rezultă și din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice și, în consecință, aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen., urmând a se ține cont și de conduita bună a celui pe care îl apără, lipsa antecedentelor penale și faptul că are în întreținere copii minori.
În expunerea considerentelor deciziei, curtea de apel, în raport cu motivele invocate, s-a rezumat doar la aprecieri cu caracter general, fără a face un examen coroborat al probelor administrate, cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor.
Astfel, în ceea ce privește critica apelantului inculpat cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și la faptul că acesta nu se face vinovat față de aceasta, în loc de art. 329 C. pen., pentru care a și fost arestat, cum acesta a susținut, instanța de apel a expus în mod sintetic situația de fapt, concluzionând că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, neexistând dovezi că inculpatul B.D. s-ar face vinovat și de infracțiunea de proxenetism.
Înalta Curte consideră că în cauză motivul de apel invocat nu a fost analizat, deoarece instanța de control judiciar nu a făcut un examen propriu al faptei față de conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane pe care a reținut-o comparativ cu aceea de proxenetism, în raport cu probele administrate în ansamblul procesului penal, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.
Mai mult, se impunea nu numai o încadrare faptică în modelul legal, dar și stabilirea pe baza aceluiași material probator a vinovăției sau nevinovăției inculpatului în săvârșirea faptei a cărei încadrare juridică trebuia în mod expres stabilită, proces ce trebuia să se concretizeze într-o apreciere coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate.
În cadrul procesului de evaluare a mijloacelor de probă, întemeiat pe dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel avea obligația nu numai să le evidențieze expres, doar printr-o enumerare ci să le analizeze conținutul lor, în raport cu soluția adoptată, urmând să arate în concret ce urmează a se avea sau nu în vedere.
Înalta Curte, examinând critica invocată în recurs de inculpat cu privire la greșita schimbare de încadrare juridică, formulată în același sens ca și în apel, nu a putut verifica care au fost argumentele primei instanțe de control judiciar, în reținerea încadrării juridice a faptei comisă de inculpat în infracțiunea de trafic de persoane, neputând opera cu o interpretare deductivă, fundamentată pe o asimilare implicită a raționamentelor instanței de fond.
Totodată, Înalta Curte consideră că nici cel de-al doilea motiv de apel invocat de apelantul inculpat B.D. referitor la greșita individualizare a pedepsei, nu poate fi verificat, deoarece în stabilirea cuantumului pedepsei, evaluarea instanței de apel s-a redus exclusiv la condiția comportării inculpatului, fără a fi reflectate în concret și celelalte criterii stipulate la art. 72 C. pen., în raport cu scopurile pedepsei.
Față de cele arătate, Înalta Curte consideră că nemotivarea deciziei instanței de apel față de motivele de apel invocate de apelantul inculpat echivalează cu o nesoluționare a primei căi ordinare de atac, ce nu poate fi verificată în recurs, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Cazul de recurs mai sus arătat face parte din motivele formale ce prevalează în analiză, în raport cu cel referitor la greșita încadrare juridică prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., motiv substanțial de recurs.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 686 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa decizia atacată și va trimite cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la Curtea de Apel București, care va efectua propriul examen asupra motivelor de apel invocate, în raport cu mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, în funcție de efectele apelului și cu prevederile legale incidente.
În conformitate cu art. 38517 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art. 3002 și art. 160b alin. (3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului, subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 686 din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia atacată și trimite cauza, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat la Curtea de Apel București.
Menține măsura arestării preventive a inculpatului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2006.