Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1581/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 18 septembrie 2000 la Curtea de Apel Brașov, reclamantul C.B. a solicitat anularea actului administrativ nr. 23874 din 7 iunie 2003, prin care Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov – Oficiul de Pensii de Stat Brașov, a refuzat să-i recalculeze drepturile de pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, prin nerecunoașterea unor perioade de activitate ca fiind vechime în grupa I de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 16 septembrie 1999 a solicitat Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov să-i recalculeze drepturile de pensie, prin recunoașterea ca vechime în grupa I de muncă a perioadei 25 mai 1945 – 15 martie 1948, 2 aprilie – 6 iulie 1949, 13 ianuarie 1950 – 15 decembrie 1961 și 22 august 1962 – 1 iunie 1975, când a lucrat ca lăcătuș reparații locomotive, fochist locomotivă și mecanic locomotivă, conform adeverinței nr. 859 din 13 septembrie 1999 eliberată de Depoul CFR Brașov.

Reclamantul a considerat că răspunsul dat cererii sale, prin adresa nr. 23874 din 7 iunie 2003, cum că nu poate avea beneficiul grupei I de muncă, întrucât nu se afla în activitate la 1 februarie 1990, contravine dispozițiilor legale în materie. În acest sens, reclamantul a arătat că Ordinul nr. 50(A)/1990 emis în comun de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, (M. Of., nr. 38/20.03.1990), a fost apoi completat din dispoziția acelorași emitenți, formând Ordinul nr. 50(B)/1990 care stabilește locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă, iar activitățile desfășurate de reclamant se încadrează la poz. 123 din Anexa 1 la Ordinul nr. 50(B)/1990.

În susținerea acțiunii sale, reclamantul a mai invocat și faptul că prin Decizia nr. 87 din 1 iunie 1999 (M. Of., nr. 352/25.07.1999), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 2 alin. (1) din Decretul–lege nr. 68/1990, sunt neconstituționale în măsura în care nu se aplică și persoanelor care au ieșit la pensie înainte de 1 februarie 1990, cum este și în cazul său.

Prin sentința civilă nr. 236/F din 7 noiembrie 2000, instanța sesizată, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ emis de autoritatea publică pârâtă, a obligat-o pe aceasta să recalculeze reclamantului drepturile de pensie, prin luarea în considerare a perioadelor lucrate în grupa I de muncă, conform adeverinței eliberată de Depoul CFR Brașov și să-i plătească diferența de pensie începând cu 1 octombrie 1999.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere Decizia nr. 87 din 1 iunie 1999 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că dispozițiile Decretului-lege nr. 68/1990, referitoare la activitățile care se încadrează în grupele I și II de muncă, se aplică și persoanelor pensionate, anterior intrării în vigoare a acestui Decret-lege, categorie din care face parte și reclamantul.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul C.B., cât și pârâta - Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov.

Reclamantul C.B. a criticat sentința sub aspectul datei de la care s-a dispus plata diferenței drepturilor de pensie rezultate în urma recalculării.

În ceea ce privește recursul declarat de autoritatea publică pârâtă, acesta este motivat pe faptul că instanța de fond a recunoscut reclamantului, beneficiul grupei I de muncă pentru perioadele de activitate menționate în adeverința eliberată de Depoul CFR Brașov, fără ca Ordinul nr. 50/1990 (M. Of., nr. 38/20.03.1990) să includă în cele 130 de puncte ale Anexei II, activitățile pe care petentul le-a desfășurat, acestea fiind prevăzute ulterior.

Prin decizia nr. 2488 din 21 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul declarat de reclamant și a admis recursul declarat de autoritatea publică pârâtă, a casat sentința și în fond a respins acțiunea.

Pentru adoptarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că reclamantul nu s-a conformat prevederilor art. 522 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificată, în sensul că nu a contestat actul comunicat de Oficiul de Pensii Brașov la Comisia de Contestații din cadrul Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov.

Împotriva acestei ultime hotărâri, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, arătând că, în mod greșit, instanța de recurs a apreciat că acțiunea reclamantului a fost prematur introdusă, acesta adresându-se instanței de contencios administrativ numai după primirea refuzului de a i se recalcula drepturile de pensie, astfel că procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990 s-a realizat prin soluționarea de către autoritatea administrativă a cererii petentului cu privire la temeiurile de fapt și de drept ale acesteia.

Prin decizia nr. 113 din 7 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, a admis recursul în anulare, a casat decizia nr. 2488 din 21 iunie a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și a trimis cauza la aceiași instanță pentru rejudecarea recursurilor declarate de C.B. și Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov împotriva sentinței civile nr. 236 /F din 7 noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat că în mod greșit s-a reținut ca fiind întemeiată excepția de prematuritate a acțiunii, în condițiile în care reclamantul s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 5 din Legea nr. 29/1990 și în art. 521 alin. (1) din Legea nr. 3/1977, astfel cum aceasta din urmă lege era în vigoare la acea dată, în sensul că reclamantul, prin cererea nr. 23874 din 16 septembrie 1999, a solicitat autorității publice să fie încadrat în grupa I de muncă, conform datelor atestate prin adeverința nr. 859 din 13 septembrie 1999 eliberată de Depoul CFR Brașov, iar autoritatea publică i-a răspuns, prin adresa nr. 23874 din 7 iunie 2003, că nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a beneficia de încadrarea în grupa I de muncă.

Reînvestită cu soluționarea recursurilor declarate de C.B. și Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov, această instanță urmează a lua act de cererea recurentului C.B. privind renunțarea la judecarea recursului propriu, conform declarației date la acest termen, în condițiile art. 246 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a județului Brașov a cărei calitate procesuală pasivă a fost transmisă pe parcursul judecării cauzei Direcției Generale de Muncă și Solidaritate Socială Brașov, respectiv, Casei Județene de Pensii Brașov, acesta urmează a fi respins ca nefondat, constatându-se că, potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motiv de casare a sentinței atacate.

Adeverința nr. 859 din 13 septembrie 1999 eliberată de Depoul CFR Brașov atestă faptul că în perioada 25 mai 1945 – 15 martie 1948; 2 aprilie – 6 iulie 1949; 13 ianuarie 1950 – 15 decembrie 1961 și 22 august 1962 – 1 iunie 1975, reclamantul a lucrat ca lăcătuș reparații locomotive, fochist locomotivă și mecanic locomotivă.

Potrivit Ordinului nr. 50/1990 emis în comun de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, astfel cum acesta a fost completat cu avizele date ulterior, activitățile desfășurate de reclamant în meseriile și la locurile de muncă menționate în adeverința eliberată de Depoul CFR Brașov, se încadrează în grupa I de muncă, fiind cuprinse la poziția 123 din Anexa 1 la acest ordin.

Precizarea, prin Ordinul nr. 50/1990, a locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite de muncă care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 68 din 8 februarie 1990 privind înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului.

Conform propriei expuneri de motive, Decretul-lege nr. 68/1990 a fost dat pentru a se înlătura unele inechități în salarizarea personalului, în acordarea sporurilor și încadrarea în grupe de muncă.

În considerarea acelorași motive de echitate avute în vedere de Decretul-lege nr. 68/1990, beneficiul drepturilor pentru activitate în locuri de muncă prezentând condiții deosebite, recunoscut persoanelor care la data intrării în vigoare a acestui act normativ, erau în activitate în asemenea locuri de muncă, se acordă persoanelor care, anterior intrării în vigoare a aceluiași act normativ, au lucrat în aceleași condiții, ca și persoanele din prima categorie și au încetat raporturile de muncă, prin pensionare sau din alte motive ori s-au încadrat în alte locuri de muncă, înainte de intrarea în vigoare a actului normativ menționat.

Acest punct de vedere a fost exprimat și de Curtea Constituțională care, prin Decizia nr-87 din 1 iunie 1999 (M. Of., nr. 352/26.07.1999), a declarat ca neconstituționale dispozițiile art. 2 alin. (1) din Decretul-lege nr. 68/1990, în măsura în care acestea nu se aplică și persoanelor care, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, au lucrat în locuri de muncă prezentând condiții deosebite, recunoscute de reglementările existente până în anul 1969 și după aceea.

Cât privește plata drepturilor de pensie recalculate ca urmare a recunoașterii perioadelor lucrate în grupa I de muncă, aceasta se face, așa cum în mod corect a stabilit instanța de fond, începând cu prima zi a lunii următoare înregistrării cererii cu toate actele necesare stabilirii drepturilor, în conformitate cu prevederile art. 511 alin. (2) din Legea nr. 3/1977, în vigoare la acea dată.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat în mod corect că refuzul exprimat de autoritatea publică pârâtă prin actul nr. 23874 din 7 iunie 2000 este neîntemeiat, astfel că reclamantul a fost vătămat în dreptul său legal la recalcularea drepturilor de pensie pentru perioadele lucrate în grupa I de muncă.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a județului Brașov urmează a fi respins ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Ia act de renunțarea la judecarea recursului declarat de C.B. împotriva sentinței civile nr. 236/F din 7 noiembrie 2000 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Brașov împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.