Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1582/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 12 februarie 2002, Primăria municipiului Botoșani a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, solicitând anularea deciziei nr. 71 din 25 ianuarie 2002 și a procesului-verbal din 8 octombrie 2001 și exonerarea de plata sumei de 8.265.232.396 lei, reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că diferența de T.V.A. a fost calculată pentru veniturile realizate din concesiuni și închirieri în perioada septembrie 1996 – august 2001.

Aceste sume, a susținut reclamanta, nu sunt datorate bugetului de stat, operațiunile din care s-au realizat venituri, neintrând în sfera de aplicare a T.V.A., potrivit O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 401/2000.

Astfel, concesionarea și închirierea domeniului public și privat reprezintă una din componentele activității administrative desfășurate de consiliul local, potrivit Legilor nr. 69/1999 și nr. 215/2001, fiind scutită de plata T.V.A., neputând fi asimilată unor prestări de servicii.

Prin sentința nr. 157 din 6 noiembrie 2002 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că activitatea de închiriere și concesionare desfășurată de reclamantă intră în sfera de aplicare a T.V.A., întrucât nu face parte din activitatea de administrare specifică instituției publice care este primăria.

Împotriva sentinței a declarat recurs Primăria municipiului Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică, în condițiile legii, se încadrează în activitatea de administrație publică, specifică acelei categorii de contribuabili scutiți de plata T.V.A., conform art. 3 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 3/1992 și art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2000.

De altfel, a susținut reclamanta, în urma intrării în vigoare a noului act normativ ce reglementează T.V.A., Legea nr. 34/2002, rezultă că numai începând cu data de 1 iunie 2002, instituțiile publice datorează T.V.A., pentru activitățile de închiriere și concesionare a bunurilor.

Un ultim motiv invocat în recursul reclamantei privește prevederile art. 169 din O.G. nr. 61/2002, ordonanță intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2003, potrivit cărora sumele reprezentând T.V.A. datorate de către autoritățile administrației publice locale, pentru prestări de servicii, constând în închirieri și/sau concesiuni de bunuri, care până la data de 31 mai 2002 nu au fost facturate beneficiarilor și nu au fost achitate la bugetul de stat, se anulează, inclusiv majorările de întârziere și penalitățile de întârziere aferente.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile legale în materie de T.V.A., respectiv O.G. nr. 3/1992 și ulterior, O.U.G. nr. 17/2000, ca și normele de aplicare a celor două acte normative.

Astfel, se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile cu plată de prestări servicii, definite ca orice activitate desfășurată de un contribuabil, care nu constituie livrare de bunuri mobile sau transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile.

Potrivit acelorași acte normative invocate, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A., operațiunile privind livrările de bunuri și prestările de servicii rezultate din activitatea specifică desfășurată de instituțiile publice, pentru activitățile lor administrative, sociale, educative, de apărare, ordine publică, siguranța statului, culturale și sportive.

Pentru alte operațiuni impozabile, decât cele menționate mai sus, instituțiile publice sunt supuse plății T.V.A., dacă le realizează direct sau prin unitățile subordonate.

Instanța de fond a procedat corect, reținând că închirierea și concesionarea de către reclamantă, a unor bunuri imobile, proprietatea publică sau privată a statului, nu poate fi considerată ca o activitate specifică de administrație, fiind o operațiune impozabilă din punctul de vedere al T.V.A.

Referitor la susținerea reclamantei că prin adoptarea noului act normativ în materie de T.V.A., Legea nr. 345/2002, s-a concretizat intenția legiuitorului privind data datorării acestei taxe de către instituțiile publice, Curtea nu poate primi acest punct de vedere.

Intervenția legiuitorului prin adoptarea noii legi privind T.V.A., a fost tocmai de a preciza fără echivoc, faptul că instituțiile publice datorează taxa pentru activitățile de închiriere și/sau concesionare de bunuri.

În consecință, actele administrative au fost întocmite cu respectarea legii, iar soluția instanței, de respingere a acțiunii, apare ca legală și temeinică.

Cât privește ultimul motiv de recurs, privind dispozițiile art. 169 din O.G. nr. 61/2002, ordonanță intrată în vigoare la 1 ianuarie 2003, nici acesta nu poate determina desființarea actelor administrative atacate.

La data încheierii procesului-verbal de control și a emiterii deciziei de către Ministerul Finanțelor Publice, reclamanta datora T.V.A., pentru desfășurarea unor operațiuni impozabile, atât debitul principal, cât și majorările pentru perioada septembrie 1996 – august 2001, fiind corect stabilite.

Nefiind, însă, achitate la bugetul de stat, aceste sume nu se vor mai executa silit, în care sens s-au și sistat formele de executare întocmite de Administrația Finanțelor Publice Botoșani.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Botoșani, împotriva sentinței civile nr. 157 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.