Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 28 august 1998, reclamanta G.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând recalcularea pensiei pentru limită de vârstă, stabilită în anul 1998, prin recunoașterea și valorificarea perioadelor lucrate în grupa I de muncă.
Ulterior, reclamanta a mai cerut modificarea deciziei de pensionare nr. 173/1998, întrucât, neavând posibilitatea de a-și alege baza de calcul a pensiei, a fost privată de stabilirea unor drepturi bănești în raport cu ultimii 5 ani de activitate, când a avut salarii mai mari.
Prin sentința nr. 86 din 2 octombrie 2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta, lucrând ca laborant la Uzina Mecanică Tohan, a beneficiat de încadrarea activității sale în grupa a II-a de muncă, de la 18 martie 1969, până la 31 decembrie 1995, când s-a aflat în șomaj tehnic.
Referitor la pretenția reclamantei, de a fi încadrată în grupa I de muncă, instanța a constatat că nu este justificată, întrucât activitatea de analiză fizică a explozibililor, pulberilor și produselor pirotehnice în laboratoare organizate în acest scop se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform pct. 129 alin. (5) Anexa 2, Ordinul nr. 50/1990.
Cu privire la alegerea perioadei mai avantajoase pentru stabilirea bazei de calcul a pensiei, potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, varianta de calcul aleasă de pârâtă, cu primii 5 ani consecutivi din ultimii 10 ani de activitate, este mai avantajoasă. Raportul de expertiză a mai concluzionat că pensia a fost corect calculată, fiind luate în considerare toate veniturile și sporurile realizate de reclamantă.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta G.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a învederat că instanța nu a avut în vedere că mențiunile din carnetul de muncă, privind încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă, sunt false, fapt ce a determinat diminuarea vechimii totale în muncă.
Reclamanta a mai criticat sentința și sub aspectul că nu s-a avut în vedere împrejurarea că fișa de pensie este incompletă și semnată de o funcționară a uzinei, recurenta neputând cunoaște mențiunile privind vechimea, salariile și sporurile realizate.
De asemenea, instanța și-a întemeiat soluția pe un raport de expertiză necorespunzător, care nu a ținut cont de sumele real încasate de reclamantă, ca salarii și sporuri.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanța a avut în mod justificat în vedere mențiunile din carnetul de muncă, cât timp prin sentința civilă nr. 999 din 28 iunie 2000 a Judecătoriei Zărnești, irevocabilă prin decizia civilă nr. 170 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Brașov, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva SC T. SA Zărnești, având ca obiect rectificarea carnetului de muncă.
Vechimea totală în muncă a fost corect calculată de pârâtă, respectiv 37 ani și 4 luni, din care 24 ani, 8 luni și 14 zile în grupa a II-a de muncă, nefiind întemeiată pretenția reclamantei privind acordarea grupei I de muncă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele superioare de muncă făcându-se de către conducerea unităților, împreună cu sindicatele libere, în raport cu condițiile concrete de desfășurare a activității.
Referitor la mențiunile din fișa de pensie, ce a stat la baza emiterii deciziei de pensionare, raportul de expertiză contabilă a concluzionat, în urma verificării datelor din statele de plată aflate în arhiva unității privind drepturile salariale încasate de reclamantă, că acestea corespund atât cu datele înscrise în carnetul de muncă, cât și cu cele menționate în fișa de pensie comunicată pârâtei.
Raportul de expertiză a mai reținut ca fiind corect calculate drepturile de pensie ale reclamantei, pe baza veniturilor din primii 5 ani lucrați consecutiv din ultimii 10 ani de activitate, cuantumul pensiei potrivit altei variante, pe baza veniturilor din ultimii 5 ani, fiind mai mic.
Instanța a avut în mod corect în vedere raportul de expertiză contabilă, coroborat cu toate celelalte înscrisuri aflate la dosar, în condițiile în care reclamanta, deși nu a fost de acord cu susținerile expertizei, nu a solicitat efectuarea unei alte lucrări de specialitate.
În consecință, criticile aduse sentinței de către reclamantă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.E., împotriva sentinței civile nr. 86/F din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.