Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24 septembrie 2002, reclamanta SC A.R. SA, societate în lichidare, a solicitat anularea procesului-verbal încheiat la 24 iunie 2002 de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș și a deciziei nr. 474 din 10 septembrie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că după data de 5 iulie 2000, când a început procedura lichidării sale administrative, autoritățile administrative pârâte au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 99/1999 și ale O.U.G. nr. 88/1997, stabilind prin actele contestate, obligația sa de a plăti suma de 7.994.135.673 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, T.V.A., impozit pe venit din salarii, impozit pe dividende, accize, contribuții la fondurile speciale și redevențe. Reclamanta a susținut că potrivit dispozițiilor legale sus-menționate, după înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului- a hotărârii de dizolvare administrativă, a fost exonerată de plata majorărilor și penalităților de întârziere.
Prin sentința nr. 374 din 19 noiembrie 2002, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 474 din 10 septembrie 2002, în privința sumei de 7.994.135.673 lei, reprezentând majorări și penalități de întârziere.
Hotărând astfel, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta, aflându-se în procedura de lichidare administrativă, beneficiază de dispozițiile art. 32.15 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că nici o dobândă, penalitate, majorare de întârziere sau cheltuială similară nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, începând cu data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerțului. Față de prevederile cuprinse în legile speciale, instanța de fond a reținut că nu sunt aplicabile în cauză normele generale pentru executarea silită a creanțelor bugetare, prevăzute de O.G. nr. 11/1996.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, solicitând casarea hotărârii, în baza art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenții au susținut că intimata este societate comercială supusă privatizării, cuprinsă în anexa Legii nr. 254/2002 și datorează sumele stabilite prin actele de control, în temeiul prevederilor art. 13 din O.G. nr. 11/1996, a căror aplicare a fost greșit înlăturată de instanța de fond. Totodată, recurenții au susținut că sumele calculate prin actele de control sunt anterioare încheierii procedurii de lichidare administrativă și nu există temei pentru exonerarea intimatei de la plata lor.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Procedura de dizolvare voluntară și de lichidare administrativă a SC A.R. SA a fost deschisă la data de 5 iulie 2000, prin înscrierea sub nr. 1290 la Oficiul Registrului Comerțului Mureș, a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
Această situație de fapt nu constituie temei de anulare a obligațiilor fiscale constatate de recurenți, prin procesul-verbal din 24 iunie 2002 și decizia nr. 474 din 10 septembrie 2002.
Din aceste acte rezultă că atât la data deschiderii procedurii de lichidare administrativă (5 iulie 2000), cât și la data controlului (24 iunie 2002), societatea intimată înregistra debite restante la impozitul pe profit, T.V.A., impozitul pe veniturile din salarii, impozitul pe dividende, accize, contribuțiile la fondurile speciale de susținere a învățământului și de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap și a plătit cu întârziere redevențele datorate în baza contractului de concesiune nr. 101/2000, la termenele din 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie și 31 decembrie 2000.
Pentru toate aceste debite și pentru redevențele plătite cu întârziere, organele de control au calculat majorările și penalitățile de întârziere aferente până la data controlului.
Intimata a contestat aceste majorări și penalități de întârziere, motivând că asemenea debite nu pot fi stabilite după data de 5 iulie 2000, conform art. 3215 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999, care a prevăzut că „nici o dobândă, penalitate, majorare de întârziere sau cheltuială similară nu va putea fi adăugată creanțelor negarantate sau părților negarantate din creanțele garantate, începând cu data depunerii hotărârii de dizolvare la Registrul Comerțului”.
Anulând actele de control, instanța de fond a apreciat eronat ca fiind întemeiate susținerile din acțiune, fără a observa că majorările și penalitățile de întârziere au fost calculate, și pentru obligații fiscale devenite scadente după data deschiderii procedurii de lichidare, precum și faptul că actele de control au fost întocmite în baza O.G. nr. 11/1996, aprobată prin Legea nr. 108/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru obligațiile fiscale datorate după data deschiderii procedurii de lichidare, care au fost consemnate în anexele procesului-verbal din 24 iunie 2002 și care nu au fost contestate de către intimată, au fost greșit aplicate dispozițiile art. 3215 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, întrucât acestea se referă exclusiv la creanțele existente la data deschiderii procedurii, iar nu la cele rezultate din continuarea activității societății, în perioada de lichidare administrativă.
Dispozițiile legale sus-menționate au fost, de asemenea, greșit aplicate în privința majorărilor și penalităților de întârziere aferente obligațiilor fiscale înregistrate de intimată la data de 5 iulie 2000, pentu că procesul-verbal întocmit la 24 iunie 2002, are natura juridică de titlu constatator al unei creanțe bugetare și nu reprezintă un act de executare silită.
Actul de control a fost întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, prin aplicarea acelor pevederi din O.G. nr. 11/1996, care reglementează titlurile de creanțe bugetare pentru majorările de întârziere și nu prin aplicarea normelor de executare silită a unor asemenea creanțe.
Astfel, potrivit art. 4 lit. i), art. 13 și art. 25 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 11/1996, procesul-verbal întocmit la 24 iunie 2002 de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, este un titlu de creanță bugetară, prin care se constată și se individualizează, sumele de plată provenind din majorări de întârziere și în baza acestui titlu executoriu de la scadență, poate fi pornită executarea silită.
În atare situație, prin actul de control contestat de intimată nu se realizează o creanță bugetară și deci instanța de fond a reținut eronat existența unui concurs între creanțele bugetare și celelalte creanțe, precum și aplicarea în acest caz a normelor cu caracter derogator cuprinse în art. 3215 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999.
Potrivit alin. (2) din același text de lege și care nu a fost avut în vedere de instanța de fond, de la data deschiderii procedurii de lichidare administrativă, se suspendă judecata cererilor de realizare a creanțelor și orice procedură de executare silită, ceea ce, însă, nu produce efecte asupra procedurii de constatare și de individualizare a creanțelor bugetare în condițiile prevăzute de O.G. nr. 11/1996.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată de SC A.R. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Mureș, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 374 din 19 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de SC A.R. SA.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.