Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatoarea S.E., prin cererea înregistrată sub nr. 10118/1 iulie 2003 a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1564 din15 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.
În motivarea cererii S.E. a arătat următoarele:
Prin decizia nr. 6/22 februarie 2000 emisă de Liceul M.E. Buzău, în prezent Colegiul Național M.E. Buzău, i-a fost imputată suma de 129.807.642 lei, reprezentând majorări de întârziere pentru nevirarea în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat și al asigurărilor sociale de sănătate aferente lunii august 1999.
Prin sentința nr. 58/18 decembrie 2000, dosar 4/2000 a Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi Buzău, contestația formulată de S.E. a fost admisă, iar decizia de imputare a fost anulată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs jurisdicțional Colegiul M.E. Buzău și procurorul financiar.
Prin decizia nr. 108 – dosar 40/2001 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi a României, suma imputată prin decizia nr. 6 a Colegiului M.E. a fost redusă de la 129.807.642 lei la 22.877.346 lei.
Decizia 108/2001 a fost recurată de Colegiul Național M.E. și de S.E.
Recursul declarat de Colegiul Național M.E., a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1729/14 mai 2001 dosar 1869/2001.
Procurorul general financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României a declarat recurs în anulare la 23 martie 2001.
Ca urmare a apariției Legii 77/2002, Curtea de Conturi a României a respins recursul jurisdicțional în anulare, ca nefondat – menținându-se recursul în 15 zile de la comunicare la Curtea Supremă de Justiție.
Intimata S.E. a susținut că virarea la buget a celor două sume datorate 19.858.831 lei neplată în termen a CAS și 1760.789 lei sănătate cu titlu de penalități, nu a fost posibilă întrucât deși scadența era la 11 septembrie 1999, fondul de disponibil al unității a fost alimentat abia în 29 septembrie 1999 iar calitatea de contabil șef al unității încetase pentru intimată de la 10 septembrie 1999.
Necesarul de credite aferent salariilor și viramentelor către bugetul de stat pentru luna august au fost solicitate corect de la începutul lunii septembrie.
Din creditele primite pentru salarii și viramente aferente lunii august 1999, după plata salariilor a rămas o sumă de circa 200.000 lei ce a fost folosită pentru plata avansului la salariile profesorilor din mediul rural, din dispoziția ordonatorului terțiar de credite respectiv, directoarea liceului.
Odată cu plata salariilor 28 septembrie 1999, trebuiau achitate și obligațiile către bugetul de stat cu atât mai mult cu cât cei ce i-au preluat activitatea au fost anunțați de intimată și de contabila șefă a I.S.J. Buzău pentru efectuarea viramentelor .
Penalitățile au fost calculate pentru perioada 30 septembrie – 18 octombrie 1999, deși intimata nu mai avea calitatea de angajat al acelei unități întrucât la 10 septembrie 1999, i s-a desfăcut contractul de muncă.
Prin decizia nr. 1564/15 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție a fost respins recursul declarat de S.E. ca inadmisibil, cu motivarea că în mod corect Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi prin decizia 38/25 august 2002, a reținut că recursul în anulare jurisdicțional ( cale extraordinară de atac) nu poate fi exercitat decât împotriva acelor hotărâri ale instanțelor de judecată ale Curții de Conturi, care au rămas definitive în sistemul acestora, fără exercitarea căilor de atac la instanțele judecătorești de drept comun.
În cauză Secția de Contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 1729/14 mai 2002 asupra legalității și temeiniciei deciziei 108 din 22 februarie 2001 a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi, recursul declarat în cauză de S.E. împotriva deciziei nr. 38/25 septembrie 2002, a Secției Jurisdicționale a Curții de Conturi a fost respins ca inadmisibil.
Decizia 1564/15 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție este nelegală și netemeinică astfel că solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 108 a Curții de Conturi a României și menținerea hotărârii nr. 58/18 decembrie 2000 a Colegiului Jurisdicțional al Camerei de Conturi Buzău.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Potrivit art. 317 C. proc. civ. hotărârile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele enumerate mai jos dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe cale apelului sau recursului:
1) -Când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2) -când hotărârea a fost dată de judecător cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, iar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.
Conform art. 318 (1) hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacte cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Intimata contestatoare nu a invocat existența unei erori materiale sau necercetarea vreunui motiv de casare decât la modul general.
În speță, așa cum în mod judicios s-a menționat prin decizia nr. 1564/2003 contestată, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ s-a pronunțat prin decizia nr. 1729 din 14 mai 2002 asupra legalității și temeiniciei deciziei nr. 108 din 22 februarie 2001 a Secției Jursidicționale a Curții de Conturi în recursul declarat de S.E. împoriva decizie nr. 38 din 25 septembrie 2002.
Prin decizia contestată nr. 1564/2002 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ s-a respins recursul declarat de S.E. împotriva deciziei nr.38 din 25 septembrie 2002 a Curții de Conturi în compunerea prevăzută de art. 56 din Legea nr. 94/1992, ca inadmisibil, în mod legal și temeinic întrucât recursul în anulare jurisdicțional (cale extraordinară de atac), nu poate fi exercitat decât împotriva acelor hotărâri ale instanțelor de judecată ale Curții de Conturi care au rămas definitive în sistemul acestora, fără exercitarea căilor de atac la instanțele judecătorești de drept comun.
Constatându-se că cererea formulată de S.E. privind contestația în anulare a deciziei nr. 1564/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ este nefondată se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de S.E. împotriva deciziei nr. 1564 din 15 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.