Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23 aprilie 2002, reclamantul D.M.V.C. a solicitat, pe cale de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 606 din 2 aprilie 2002, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască drepturile conferite de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul administrativ atacat i-a fost refuzată acordarea drepturilor prevăzute de actele normative mai sus indicate.
A susținut reclamantul că este îndreptățit să beneficieze de drepturile reparatorii legale, deoarece, la data de 2 noiembrie 1940, părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, fiind refugiați pe toată perioada de ocupație a Ardealului de Nord, iar el s-a născut în acest interval de timp, ceea ce îi conferă statutul de strămutat.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 259/CA/2002-P, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.
Motivându-și soluția, instanța a reținut că de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 și ale Normelor de aplicare a ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000 beneficiază și copiii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, având același statut ca și cu părinții lor și suferind aceleași persecuții din motive etnice pe toată perioada strămutării care este sinonimă cu refugiul și care este cuprinsă între data nașterii lor și data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul strămutării.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Ulterior promovării recursului, recurenta-pârâtă a emis hotărârea nr. 606 din 4 decembrie 2002, prin care, urmare a reexaminării din oficiu a cererii intimatului-reclamant s-a constatat că este beneficiar al Legii nr. 189/2000, s-a anulat hotărârea nr. 606 din 2 aprilie 2002 contestată și s-a dispus acordarea drepturilor cuvenite începând cu data de 1 aprilie 2001.
Însuși intimatul-pârât a depus la dosar copia hotărârii indicate solicitând, prin întâmpinarea formulată, respingerea recursului ca fiind rămas fără obiect.
Constatând că prin hotărârea nou emisă însăși recurenta-pârâtă a recunoscut și acordat intimatului reclamant drepturile solicitate și că sentința recurată este legală și temeinică, reținând corect situația de fapt dedusă judecății și dispozițiile legale aplicabile, Curtea urmează ca, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ., să respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 259/CA/2002-P din 13 mai 2002 a Curții de Apel Oradea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.