Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2001, reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul Ispectoratul Școlar al județului Argeș, a solicitat anularea hotărârii prin care Consiliul de Administrație al pârâtului i-a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 177 din 14 noiembrie 2000, emisă de Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași, localitatea Mioveni, județul Argeș, privind destituirea sa din funcția de secretar-șef la această unitate școlară. Totodată, reclamanta a solicitat reintegrarea sa în funcția avută anterior deciziei de sancționare sus-menționată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- decizia de sancționare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 122 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, în sensul că sancțiunea a fost aplicată cu depășirea termenului de 30 de zile de la data constatării abaterii;
- măsura destituirii din funcția de secretar-șef, întemeiată pe dispozițiile art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997, a fost luată în timp ce reclamanta se afla în incapacitate temporară de muncă, fiind transportată la spital cu salvarea și operată;
- sancțiunea este neîntemeiată și sub aspectul vinovăției, cu privire la operațiunile de înscriere în listele de candidați a unor elevi, aceste operațiuni fiind făcute de o altă persoană.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 22/F-C din 14 februarie 2001, a scos cauza de pe rol și a trimis contestația formulată de reclamantă spre soluționare, Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educației și Cercetării, reținând că în conformitate cu prevederile art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, competența de soluționare a contestației împotriva sancțiunii aplicate în temeiul art. 116 lit. e) din această lege, revine Colegiului central de Disciplină al Ministerului Educației și Cercetării.
Colegiul Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, prin hotărârea nr. 76 fin 21 noiembrie 2001, a admis contestația reclamantei, a anulat decizia nr. 177 din 14 noiembrie 2000, emisă de directorul Grupului Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași și a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior datei de 14 noiembrie 2000, cu obligarea unității școlare la plata tuturor drepturilor salariale.
La soluționarea contestației, organul administrativ-jurisdicțional din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a reținut că sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea dispozițiilor art. 146 C. muncii și ale art. 119 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, în sensul că reclamanta nu s-a putut apăra cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse de conducerea unității școlare, întrucât în perioada 18 octombrie – 31 noiembrie 2000, s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, conform actelor medicale depuse la dosar, iar nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate are drept consecință nulitatea procedurii de sancționare disciplinară.
Împotriva hotărârii emisă de Colegiul Central de Disciplină, a formulat contestație Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași, contestația fiind înaintată Tribunalului Argeș care, prin sentința civilă nr. 115/LM din 26 aprilie 2002, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, unde a fost înregistrată sub nr. 2624 din 30 mai 2002.
Reținând cauza spre judecare în primă instanță, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea de ședință din 25 iunie 2002, a respins atât excepția de necompetență materială invocată de reclamant, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Ministerul Educației și Cercetării, pentru următoarele considerente:
- hotărârea contestată de reclamantă este un act emis de o autoritate publică centrală, iar în raport cu dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.vilă, competența de soluționare a cauzei în primă instanță, revine curții de apel;
- Ministerul Educației și Cercetării are calitate procesuală pasivă, întrucât Colegiul Central de Disciplină funcționează în cadrul acestei autorități publice, neprezentând relevanță faptul că acest organ administrativ-jurisdicțional este lipsit de personalitate juridică.
Prin sentința civilă nr. 95/F/C din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, s-a pronunțat și pe fondul cauzei, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași, ca nefondată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că aplicarea sancțiunii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 146 C. muncii și ale art. 119, alin. (1) din Legea nr. 128/1997, reclamanta neputându-se apăra cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse de conducerea școlii, întrucât în perioada 18 octombrie – 31 noiembrie 2000 s-a aflat în incapacitate temoporară de muncă, iar nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate are drept consecință nulitatea procedurii de sancționare disciplinară.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Grupul Școlar Industrial Construcții Mașini Colibași, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul a arătat, în esență, următoarele:
- sentința atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe. În opinia recurentului, în cauză ar fi vorba de un litigiu de muncă, a cărui soluționare revine Tribunalului Argeș, ca primă instanță, reclamanta neavând statut de funcționar public;
- soluționarea contestației de către Colegiul Central de Disciplină s-a făcut fără ca Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași să fi fost legal citat, astfel că acesta nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărarea;
- instanța de judecată a fost în eroare cu privire la cercetarea abaterii disciplinare care include și declarația contestatoarei, cercetarea având loc înainte ca intimata să intre în incapacitate temporară de muncă, pe motiv de boală;
- instanța de judecată a făcut confuzie între măsura desfacerii contractului de muncă, caz în care cotestatoarea ar fi trebuit să părăsească locul de muncă și măsura destituirii din funcția de secretar-șef, contestatoarea putând să-și continue activitatea ca secretar, în cazul aplicării acestei ultime măsuri;
- la adoptarea soluției, instanța nu a ținut seama de gravitatea faptelor săvârșite de contestatoare, aceasta fiind cercetată de organele de urmărire penală și nici de faptul că prin decizia nr. 73 din 20 noiembrie 2001, contestatoarea a fost disponibilizată de pe postul de secretar.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate și dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Cu privire la excepția de necompetență materială invocată de recurent prin primul motiv de recurs, Curtea constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile normele de competență prevăzute de art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora, curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților administrației publice centrale. Cum hotărârea Colegiului Central de Disciplină din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, contestată de recurentul-reclamant, reprezintă un act emis de o autoritate publică centrală, soluționarea cauzei intră sub incidența prevederilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, iar competența de soluționare aparține Curții de Apel Pitești, ca primă instanță.
Susținerea recurentului-reclamant, cum că nu a avut posibilitatea să-și prezinte apărarea în fața organului administrativ-jurisdicțional, nu se justifică, din moment ce prin hotărârea emisă de acest organ, s-a reținut că unitatea școlară în cauză a fost reprezentată de consilierul juridic al organului ierarhic superior, care a invederat faptul că directorul școlii a refuzat să se prezinte la inspectoratul școlar, pentru comunicarea citației. De altfel, recurentul, prin contestația formulată împotriva hotărârii Comisiei Centrale de Disciplină, a argumentat cu privire la sancțiunea disciplinară aplicată contestatoarei D.M., depunând în acest sens și concluzii scrise.
Cât privește respectarea de către unitatea școlară, a dispozițiilor art. 119, art. 122 alin. (1) și art. 123 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, această instanță constată că măsura destituirii din funcție aplicată contestatoarei în temeiul art. 116 lit. e) al aceleiași legi, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor-sus menționate.
Astfel, constatarea abaterii a avut loc la data de 14 septembrie 2000, prin informarea făcută de directorul adjunct, S.O. și înregistrată la registratura unității școlare, sub nr. 849. Din conținutul acestei note informative rezultă că abaterile constatate au fost aduse la cunoștința inspectorului general de la Inspectoratul Școlar Județean Argeș, care ar fi dispus efectuarea unei cercetări.
La data de 3 octombrie 2000, Consiliul profesoral al școlii a propus constituirea unei comisii pentru cercetarea abaterilor semnalate. Raportul comisiei de cercetare a fost înregistrat la registratura unității școlare sub nr. 897 din 11 octombrie 2000 și a fost pus în discuția Consiliului de Administrație al aceleiași unități școlare, la data de 17 octombrie 2000, când, s-a propus cu majoritate de voturi, sancționarea disciplinară a contestatoarei, cu destituirea sa din funcția de secretar-șef, conform art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997.
Cu adresa nr. 939 din 18 octombrie 2000, această hotărâre a fost adusă la cunoștința inspectorului general, căruia i s-a solicitat să valideze propunerea de sancționare.
La data de 14 noiembrie 2000, directorul școlii a emis decizia nr. 177, prin care contestatoarea este destituită din funcția de secretar-șef, începând cu data de 15 noiembrie 2000, decizia fiind comunicată la data de 15 decembrie 2000, prin soțul contestatoarei.
Potrivit art. 122 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, cercetarea propunerii de sancționare și comunicarea deciziei se fac în cel mult 30 de zile de la data constatării abaterii ,consemnată în condica de inspecții sau la registratura generală a unității școlare. Prin urmare, înlăuntrul termenului de 30 de zile de la data constatării abaterii, trebuie efectuată întreaga procedură de sancționare disciplinară, așa cum aceasta este reglementată la titul VI din Legea nr. 128/1997. Nerespectarea acestui termen imperativ are drept consecință nulitatea întregii proceduri de sancționare disciplinară, inclusiv a deciziei de sancționare.
Așa cum s-a arătat mai sus, în cauza de față, constatarea abaterii a avut loc la data de 14 septembrie 2000, iar decizia de sancționare a fost emisă la data de 14 noiembrie 2000 și comunicată contestatoarei la data de 15 decembrie 2000, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de lege. Mai mult, decizia de sancționare nu menționează dacă s-a avut în vedere trecerea contestatoarei într-o funcție inferioară sau la o altă muncă, ceea ce înseamnă că aceasta urma să părăsească unitatea școlară, deși la acea dată se afla în incapacitate temporară de muncă, fiind incidente astfel și dispozițiile art. 146 C. muncii, precum și cele ale contractului colectiv de muncă, dispoziții legale ce au în vedere rațiuni de ordin social.
Față de cele arătate, analizarea ultimului motiv de recurs, nu prezintă relevanță pentru soluționarea corectă a cauzei deduse judecății cu atât mai mult, cu cât organele de cercetare au dispus neînceperea urmăririi penale.
Așadar, motivele de recurs se dovedesc a fi nefondate.
Pentru considerentele arătate, recursul declarat de Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Colibași, orașul Mioveni, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 95/F/C din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.