Ședințe de judecată: Februarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1604/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Reclamanta S.C. B.T. SRL București a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând obligarea acesteia de a-i răspunde la memoriile nr. 199 din 24 ianuarie 2002; 212/26 ianuarie 2002 și 218 din 28 ianuarie 2002 transmise prin Ministerul Justiției care privesc un prejudiciu cert la bugetul de stat de 2.377.160 dolari, respectiv modul în care s-a dispus recuperarea la bugetul de stat a sumei de 2.377.160 de dolari.

            În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în dosarul penal nr. 81/P/1997 s-au finalizat cercetările, dosarul fiind clasat iar prin expertizele contabile dispuse s-a stabilit prejudiciu susmenționat (2.377.160 dolari) din care o parte o reprezintă adaosul comercial al firmei fără încasarea căruia aceasta nu poate achita taxele legale către stat. A mai arătat că relațiile solicitate vizau nu răspunderea penală a celor cercetați ci modul în care s-a dispus recuperarea și repatrierea în România a sumei de 2.377.160 dolari prejudiciu cert.

            Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 352 din 3 aprilie 2002 a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Totodată a dispus respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

            Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în raport de art. 21 și art. 48 alin. (2) din Constituție excepția inadmisibilității acțiunii urmează a fi respinsă.

            Pe fond a reținut că acțiunea este neîntemeiată deoarece relațiile solicitate sunt de competența organelor de urmărire penală nefiind incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ.

            Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta S.C. B.T. SRL, susținând în esență că :

            - instanța de fond a confundat solicitarea sa cu o plângere față de o soluție dată într-un dosar penal.

            - pârâtul ca instituție fundamentală a statului chiar dacă nu este organ al administrației de stat locale sau centrale nu poate deține datele de interes public general din arhiva sa, comunicarea acestor date însemnând doar o simplă verificarea administrativă în aceste evidențe și răspuns .

            - s-a adresat instanței de fond după ce a epuizat și căile prevăzute de Codul de procedură penală situație în care nu se mai poate vorbi de o solicitare directă a sa și de o dispoziție directă primită de pârât din partea Ministerului Justiției.

            Recursul este nefondat.

            În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta S.C. B.T. SRL București a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia de a-i răspunde la memoriile nr. 199 din 24 ianuarie 2002; nr. 215 din 26 ianuarie 2002 și 218 din 28 ianuarie 2002, transmise pârâtului prin intermediul Ministerului Justiției și care privesc un prejudiciu cert la bugetul de stat în cuantum de 2.377.160 dolari.

            Așadar relațiile solicitate privesc dosarul penal nr. 81/P/1997 și așa cum corect a reținut și instanța de fond, sunt de competența organelor de urmărire penală, organe care își desfășoară activitatea după o procedură specială (art. 228-243 C. proc. pen.).

            În consecință nefiind în prezența unor raporturi și acte de drept administrativ, în speță, nu sunt incidente dispozițiile legii privind contenciosul administrativ, așa încât instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală recursul urmează a fi respins ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de S.C. B.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 352 din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.