Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 60, pronunțată la data de 15 martie 2002 în dosarul nr. 173/A/2001, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL Craiova, împotriva pârâților Direcția de Control Financiar de Stat Dolj, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și Ministerul Finanțelor Publice, așa cum a fost restrânsă, dispunând anularea actelor administrative atacate: procesul-verbal nr. 1466 din 21 noiembrie 2000, hotărârea nr. 2619 din 7 decembrie 2000 și decizia nr. 817 din 29 mai 2001, încheiate și respectiv, emise de autoritățile fiscale pârâte, exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor de:
- 200.765.700 lei, reprezentând impozit pe salarii și;
- 501.805.913 lei, reprezentând majorările de întârziere aferente.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 1466 din 21 noiembrie 2000, organele de control din cadrul Direcției de Control Financiar de Stat Dolj au constatat că societatea comercială reclamantă datorează bugetului de stat suma totală de 1.571.703.831 lei, reprezentând:
- 200.765.700 lei, impozit pe salarii;
- 501.805.913 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe salarii;
- 706.042.370 lei, T.V.A.;
- 159.089.848 lei, majorări de întârziere aferente T.V.A.
Prin hotărârea nr. 2619 din 7 decembrie 2000, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, obiecțiunile formulate de societatea comercială au fost respinse.
Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 817 din 29 mai 2001, a menținut procesul-verbal de control doar pentru suma de 702.571.613 lei, reprezentând impozitul pe salarii și majorările de întârziere aferente acestuia și a desființat capitolul privind T.V.A. și majorări de întârziere aferente pentru suma totală de 865.132.218 lei, dispunând refacerea controlului de către o altă echipă de control.
Admițând acțiunea, anulând actele administrative atacate și exonerând-o pe reclamantă de plata sumelor reținute în sarcina sa, instanța de fond a motivat, în esență, că potrivit concluziilor expertizei contabile, societatea comercială nu datorează impozit pe salarii și, implicit, nici majorări de întârziere, pentru sumele de 172.000.000 lei și 209.946.000 lei, acordate ca indemnizații de instalare pentru administratorii acesteia, B.S. și S.M., achitate în concordanță cu prevederile art. 6 lit. a) din Legea nr. 32/1999, în vigoare la data negocierii acelor indemnizații.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând, în esență, că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile legale în materie.
Recursul este întemeiat.
Este necontestat că indemnizațiile de instalare pentru cei doi administratori au fost negociate potrivit procesului-verbal nr. 618 din 30 iunie 1997, iar sumele aprobate: 209.946.000 lei și, respectiv, 172.000.000 lei, au fost achitate acestora în perioada decembrie 1997 – martie 1998.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 32/1991, privind impozitul pe salarii ( M. Of. nr. 185/12.08.1996), abrogată prin O.G. nr. 73/1999, nu se cuprind în venitul lunar impozabil și nu se impun, între altele, sumele plătite în baza contractelor de muncă cu ocazia mutării sau transferării în interesul serviciului a unui salariat într-o altă localitate, precum și indemnizațiile care se plătesc la încadrarea în funcție.
Dar, textul acestui articol a fost modificat și completat prin O.G. nr. 62/1997 (M. Of. nr. 226/30.08.1997), prevăzându-se că nu se cuprind în venitul lunar impozabil, sumele plătite, precum și indemnizațiile de instalare, ce se acordă, o singură dată, în limitele stabilite de dispozițiile legale, pentru personalul din instituțiile publice, la încadrarea într-o unitate dintr-o altă localitate, decât cea de domiciliu, în primul an de activitate, după absolvirea studiilor.
Deci, pentru că indemnizațiile de instalare au fost achitate în perioada decembrie 1997 – martie 1998, textul legal aplicabil este cel al art. 6 lit. a) din Legea nr. 3271991, republicată, așa cum a fost modificat și completat prin O.G. nr. 62/1997.
În raport cu aceste prevederi, pentru ca indemnizațiile de instalare achitate să nu fie cuprinse în venitul lunar impozabil al societății comerciale, era necesar, pe de o parte, ca cei doi administratori să se fi aflat în primul an de activitate după absolvirea studiilor, iar încadrarea lor să se fi făcut într-o unitate din altă localitate, decât cea de domiciliu, condiții pe care aceștia nu le îndeplineau.
Astfel fiind, în mod greșit și-a însușit instanța de fond concluziile expertizei contabile, problema de care depindea soluționarea cauzei, ținând de aplicarea în timp a legii și interpretarea corectă a prevederilor acesteia, aspecte care exced domeniului de competență a unui expert contabil.
În concluzie, recursul de față este întemeiat, urmând să fie admis, sentința atacată, casată și pe fond, respinsă acțiunea, actele administrative atacate fiind legale, în ceea ce privește obligarea societății comercială la plata impozitului suplimentar pe salarii și a majorărilor de întârziere aferente acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și al Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 60 din 15 martie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de SC E. SRL Craiova.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.