Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 1 iulie 2002, reclamanții SC C.T. SRL Bușteni, reprezentată de G.C., au solicitat să se constate nulitatea absolută a H.G. nr. 284/2002 (M. Of nr. 238/09.04.2002).
În motivarea acțiunii s-a arătat că prin actul atacat s-a dispus trecerea activului restaurant C.C. în administrarea S.P.P., deși reclamanta deținea acest activ în baza contractului de locație de gestiune nr.1 /1992, în cheiat cu Sucursala de Reprezentare și Protocol Sinaia. G.C., în calitate de persoană fizică, a precizat că a cumpărat cu act autentic un teren în suprafață de 753,48 mp, prin care se află construit, în proporție de 30%, restaurantul în discuție, hotărârea de guvern încălcându-i dreptul de proprietate.
La data de 22 iulie 2002, S.P.P. a formulat cerere de intervenție, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
La aceeași dată a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, R.A. A.P.P.S. București, solicitând, de asemenea, respingerea acțiunii.
Ministerul Finanțelor Publice, la data de 22 septembrie 2002 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând că acțiunea nu este întemeiată.
Prin sentința civilă nr. 147/2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă, s-au respins cererile de intervenție și s-a constatat nulitatea absolută a H.G. nr. 284/2002.
Instanța a reținut că, la data emiterii H.G. nr. 284/2002, bunul era grevat de o sarcină, respectiv contractul de locație de gestiune, cu valabilitate până la 1 iulie 2002, iar între părți se derulau mai multe procese, având ca obiect situația juridică a C.C.
S-a mai arătat în considerentele sentinței că potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 641/2002, terenul cumpărat prin actul autentic nr. 2689/1997 de către G.C., se suprapune parțial pe suprafața construită a C.C., astfel încât sunt întrunite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen, pârâtul Guvernul României și intervenienții S.P.P. și R.A. A.P.P.S. București.
În motivarea recursului, Guvernul României a arătat că instanța a rezolvat în mod greșit, prin încheierea din data de 5 septembrie 2002, excepțiile invocate de pârât, privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale active.
Guvernul a invocat incidența în cauză, a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, deoarece, prin emiterea H.G. nr. 284/2002, s-a reglementat o mai bună administrare a patrimoniului, respectiv a domeniului privat al statului.
S-a precizat că R.A. A.P.P.S. nu avea obligația, ci numai posibilitatea, potrivit Legii nr. 133/1999 și O.G. nr. 19/1990, de a vinde către reclamant activul care l-a deținut în locație de gestiune, iar dreptul de proprietate al lui G.C. nu s-a dovedit că a fost încălcat, deoarece raportul de expertiză extrajudiciară nu avea atașată o schiță-plan a imobilului în litigiu.
În recursul declarat de R.A. A.P.P.S. s-au invocat aceleași motive de recurs.
S.P.P., în cuprinsul recursului, a arătat că: sentința nu este motivată, nu sunt analizate probele; a fost luată în considerare o probă (raportul de expertiză tehnică efectuat în altă cauză), depusă la dosar, după ce instanța a rămas în pronunțare ș, evident, nu a fost pusă în discuția părților; H.G. nr. 284/2002 este un act de gestiune și nu poate fi atacată la instanța de contencios administrativ; existența contractului de locație de gestiune nu reprezenta o sarcină care să greveze bunul litigios, deoarece R.A. A.P.P.S. a făcut cunoscut reclamanților că nu va prelungi contractul și a solicitat predarea activului, regia neavând obligația de a vinde bunul către locator.
Verificând cauza în funcție de recursurile formulate, Curtea reține următarele.
Referitor la reclamanta SC C.T. SRL:
Prin H.G. nr. 284/2002 s-a aprobat trecerea imobilului din orașul Sinaia, județul Prahova (Restaurantul C.C. cu două căsuțe din lemn C. și L., suprafață construită 306 mp și teren, suprafață totală 705,92 mp), din domeniul privat al statului și din administrarea R.A. A.P.P.S., în domeniul public al statului și în administrarea S.P.P.
Restaurantul C.C. a fost dat în locație de gestiune, reclamantei SC C.T. SRL, conform contractului nr. 1/1992, cu valabilitate până la data de 1 iulie 2002. Imobilul aparținea domeniului privat al statului, iar R.A. A.P.P.S. nu a intenționat să îl vândă reclamantei, deși aceasta a făcut solicitări în acest sens. R.A. A.P.P.S. nici nu avea obligația legală să vândă locatarului. imobilul, dispozițiile Legii nr.1 9/2002 stipulând în sensul că imobilele proprietate privată a statului pot fi vândute.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul privat al statului trec în domeniul public al statului prin hotărâre de guvern. În acest temei a fost emisă hotărârea contestată în prezenta cauză, întrucât statul nu a intenționat să vândă imobilul în discuție.
Având în vedere dispozițiile legale menționate, care nu au fost încălcate prin H.G. nr. 284/2002, Curtea apreciază că nu are nici o relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că reclamanta SC C.T. SRL a promovat mai multe acțiuni în justiție aflate pe rolul judecătoriei, tribunalului sau curții de apel. Nu a fost încălcat reclamantei nici un drept subiectiv prevăzut de lege, astfel încât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în ce privește pe SC C.T. SRL.
Referitor la recuperarea investițiilor efectuate de această reclamantă, se reține că în litigiul existent, promovat de SC C.T. SRL, problema va fi soluționată într-o altă cauză, aceasă situație neavând caracterul unei sarcini care să greveze bunul, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.
Așadar, în ce privește pe reclamanta SC C.T. SRL, acțiunea nu este întemeiată, considerent pentru care, în conformitate cu motivele mai sus arătate, recursurile vor fi admise ca fiind fondate.
Referitor la reclamantul G.C., Curtea reține următoarele.
Prin contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 2689 din 4 septembrie 1997, la Biroul Notarului Public P.M. din Câmpina, reclamantul a cumpărat suprafața de 753,48 mp în intravilanul orașului Sinaia.
Reclamantul a susținut că o parte din construcția restaurantului se suprapune pe terenul său și a depus la dosar, după ce instanța a rămas în pronunțare, raportul de expertiză tehnică efectuat într-o altă cauză, dosarul nr. 641/2002 al Judecătoriei Sinaia. Instanța de fond a avut în vedere la soluționarea pricinii, acest raport de expertiză, încălcând dispozițiile art. 167 C. proc. civ. Curtea de apel nu a pus în discuția părților această probă, iar recurenții au contestat-o prin motivele de recurs. S.P.P., în dosarul nr. 641/2002 al Judecătoriei Sinaia, cauză în care s-a administrat proba respectivă, a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
Având în vedere că principalul aspect al litigiului, referitor la reclamantul G.C., a fost soluționat de instanța de fond, cu încălcarea legii, recursurile vor fi admise, și sub acest aspect. Se impune desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru administrarea în mod legal a probelor în ce privește dovedirea încălcării dreptului de proprietate al lui G.C.
În ce privește motivul de recurs referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, Curtea constată că nu este fondat, hotărârea de guvern reprezintă un act administrativ de autoritate, care este supus controlului instanței de contencios administrativ.
Pentru considerentele expuse, se vor admite recursurile, se va casa sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru administrare de probe numai în legătură cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului G.C. Referitor la reclamanta SC C.T. SRL, acțiunea urmează să fie respinsă ca neîntemeiată de către instanța de fond, pentru motivele mai sus analizate, cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
Instanța de rejudecare va avea în vedere la soluționarea cererilor de intervenție, considerentele expuse în prezenta decizie, referitoare la netemeinicia acțiunii reclamantei SC C.T. SRL. În ce privește cererea de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor Publice, se vor avea în vedere dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în temeiul cărora acest minister are calitate procesuală.
Referitor la motivul de recurs privind nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, motiv susținut oral de recurenți, Curtea constată că nu este fondat.
Conform actului din dosarul de fond, reclamanții s-au adresat cu plângere prealabilă, Guvernului României, astfel încât sunt îndeplinite cerințele art. 5 din Legea nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Guvernul României, S.P.P. – U.M. nr. 0149 București și R.A. A.P.P.S., București, împotriva sentinței civile nr. 146 din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2003.