S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.572/CA/2002-P din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal a lipsit atât recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor cât și intimata reclamantă B.V.
Procedura completă.
S-a referit de către magistratul asistent că prin motivele de recurs s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit art.242 alin.2 din C. proc. civ.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.572/CA/2002 – P pronunțată la data de 4 noiembrie 2002 în dosarul nr.3974/CA/2002, Curtea de Apel Oradea – Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta B. V. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Bihor și a dispus anularea hotărârii nr.2879 din 10 septembrie 2002 emisă de pârâtă, care a fost obligată să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord după 6 septembrie 1940, ca urmare a persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar reclamanta a fost născută în localitatea de refugiu a părinților săi, astfel că aceasta are statutul conferit de prevederile art.1 lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.105/1999.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale în materie, din moment ce acestea se referă la persoanele care au fost strămutate sau au fost nevoite să se refugieze, or reclamanta a fost născută ulterior refugierii părinților săi din localitatea de domiciliu.
Recursul este neîntemeiat.
Este necontestat că reclamanta a fost născută la data de 13 martie 1942 în localitatea Sauaieu, județul Bihor, unde familia părinților săi fusese nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu satul Păușa, județul Satu Mare, ca urmare a persecuțiilor exercitate din motive etnice în Ardealul de Nord după data de 6 septembrie 1940.
Potrivit prevederilor art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Faptul că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G.nr.105/1999 și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.
Având în vedere considerentele de mai sus, care justifică pe deplin soluția de admitere a acțiunii, motivele de recurs sunt neîntemeiate, acesta urmând să fie respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr.572/CA/2002-P din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2003.