Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3673/2002 la Tribunalul Galați, reclamantul D.S. a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României recorelarea pensiei la nivelul celei hotărâte prin decizia de pensionare nr. 9362 din 28 decembrie 1990, avându-se în vedere cursul de referință leu-dolar.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 402 din 19 august 2002 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Galați prin sentința civilă nr. 135 pronunțată la 21 octombrie 2002 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a respins acțiunea formulată de reclamantul D.S.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în examinarea excepției privind lipsa calității procesuale a pârâtei că potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului, acesta nu are în atribuții aspectele legate de indexarea, majorarea sau recorelarea a cuantumului pensiilor, cu privire la anumite persoane, acesta fiind atributul unor instituții specializate.
Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul D.S., susținând că se vede nevoit să formuleze plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg în scopul restabilirii drepturilor solicitate.
Curtea analizând recursul urmează să rețină că acesta nu este motivat așa cum prevăd dispozițiile art. 303 alin. (3) C. proc. civ. și cum în cauză nu pot fi invocate motive de ordine publică potrivit art. 306 pct. 2 C. proc. civ., va constata nulitatea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de D.S. împotriva sentinței civile nr. 135 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 aprilie 2003.