Dezbaterile au fost consemnate în încheiere cu data de 13 ianuarie 2004, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 20 ianuarie 2004.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C.”T.M.” SRL, București a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară – Secția București, solicitând ca instanța să dispună anularea în parte a deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr.241 din 29 martie 2002 și a procesului – verbal al Gărzii Financiare nr.0011515 din 25 februarie 2002, în sensul menținerii obligației de plată a sumei de 5.446.112.119 lei, cu titlu de impozit pe profit și a penalităților aferente și exonerării pentru celelalte sume reținute cu titlu de obligații fiscale.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în urma unui control efectuat de comisari ai Gărzii Financiare cu privire la operațiunile de leasing și întreaga activitate financiar-contabilă a societății în anul 2001, s-a stabilit că aceasta datorează un impozit pe profit aferent anului 2001 în sumă de 11.374.782.098 lei.
A mai arătat că împotriva actului de control a formulat contestație care a fost admisă, în parte, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr.241/2002, respectiv pentru sumele de 4.100.000.000 lei impozit pe profit , 127.100.000 lei, majorări de întârziere și 176.463.731 lei penalități.
A susținut că decizia este nelegală, parțial, deoarece societatea reclamantă a respectat dispozițiile art.15(3) din Ordonanța Guvernului nr.70/1994.
Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.132 din 6 februarie 2003, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta datorează suma ce i-a fost impusă cu titlu de impozit pe profit, precum și majorările de întârziere și penalitățile aferente, calculate în temeiul art.19 din O.G.nr.70/1994 privind impozitul pe profit și ale art.13 din Ordonanța Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C.”T.M.” SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a susținut, pe de o parte, că instanța nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, iar pe de altă parte, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 10 din Codul de procedură civilă, a apreciat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv, dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
În acest sens, a arătat, în esență, că instanța a reținut eronat că în cauză, au fost încălcate dispozițiile art.15 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994 și, de asemenea, a interpretat greșit prevederile art.15 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994, aprobată prin Legea nr.73/1996, considerând că impunerea făcută de organul de control nu este una provizorie.
A precizat totodată că instanța a interpretat greșit și trunchiat răspunsul la obiecțiuni formulat de expertul numit în cauză.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În urma verificării activității financiar contabile a societății reclamante, prin procesul-verbal nr.0011515 din 25 februarie 2002 organele de control au reținut în sarcina acesteia obligația de a vira la bugetul de stat suma de 11.374.782.098 lei, reprezentând impozit pe profit, 2.044.456.173 lei majorări de întârziere și 176.463.731 lei penalități aferente.
Contestația formulată împotriva actului de control a fost admisă în parte, prin decizia nr.241 din 29 martie 2002, pentru sumele de 4.100.000.000 lei impozit pe profit, 127.100.000 lei majorări de întârziere și 41.572.320 lei penalități.
Au fost menținute ca obligații de plată suma de 5.466.112.119 lei, recunoscută de reclamantă ca fiind datorată și suma de 1.808.669.979 lei impozit pe profit, la care se adaugă sumele de 1.917.356.176 lei majorări de întârziere și 134.891.411 lei, penalități, autoritatea administrativă reținând în motivarea soluției sale că pentru această sumă „contestatoarea nu a adus nici un fel de argumente în susținerea contestației”.
Potrivit dispozițiilor art.15 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit, contribuabilii „au obligația să plătească în contul impozitului pe profit pentru trimestrul IV, până la 25 ianuarie inclusiv a anului următor, o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe lunile octombrie și noiembrie, iar pentru luna decembrie adaugă o sumă echivalentă cu impozitul calculat pentru luna noiembrie, urmând ca regularizarea pe baza datelor din bilanțul contabil să se efectueze până la termenele prevăzute pentru depunerea bilanțului contabil”.
Iar conform prevederilor art.4 din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr.1313/1999 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor de declarare a obligațiilor de plată la bugetul de stat datorate de persoanele juridice, „anual, până la data de 15 aprilie a anului curent pentru anul expirat, după încheierea anului fiscal și depunerea bilanțului contabil, plătitorii de impozit pe profit vor depune o „Declarație privind impozitul pe profit…”
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a depus bilanțul contabil și declarația de impunere pe data de 26 februarie 2002, deci la numai o zi după încheierea procesului - verbal de control.
Din bilanțul contabil și din declarația de impunere, necontestate de pârâți, rezultă că reclamanta datora cu titlu de impozit pe profit pe anul 2001 suma de 5.466.112.119 lei.
În această împrejurare, față de dispozițiile legale precitate, la data depunerii bilanțului contabil și a declarației de impunere, respectiv la 26 februarie 2002, suma stabilită de organele de control cu titlu de impozit pe profit trebuia corelată cu datele rezultate din documentele menționate și trebuia operată regularizarea prevăzută de art.15 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.70/1994.
Or, neprocedând astfel, în mod greșit s-a menținut obligația de plată a sumei de 1.808.696.979 lei, calculată provizoriu cu titlu de impozit pe profit.
De altfel, în răspunsul la obiecțiuni, expertul numit în cauză a precizat că „odată cu depunerea bilanțului contabil suma de 1.808.669.979 lei nu mai era datorată ca impozit pe profit…”
Rezultă deci, că recurenta-reclamantă a evidențiat și calculat corect impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2001, astfel că în mod greșit organele de control au reținut în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1.808.669.979 lei, impozit pe profit și a majorărilor de întârziere și penalităților aferente în valoare totală de 2.052.247.587 lei.
În consecință, față de cele ce preced, recursul se constată a fi fondat și urmează a fi admis, se va modifica sentința atacată și în fond se va admite acțiunea, cu consecința anulării în parte a deciziei nr.241/2002 a Ministerului Finanțelor Publice și a procesului-verbal nr.0011515 din 25 februarie 2002 al Gărzii Financiare București în ce privește suma de 1.808.669.979 lei impozit pe profit și 2.052.247.587 lei majorări de întârziere și penalizările aferente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Societatea comercială „T.M.” S.R.L., București împotriva sentinței civile nr.132 din februarie 2003 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
Modifică sentința atacată și în fond admite acțiunea formulată de S.C.”T.M.”SRL București. Anulează în parte decizia nr.241/2002 a Ministerului Finanțelor Publice și anulează în parte procesul - verbal nr.0011515 din 25 februarie 2002 al Gărzii Financiare București în ce privește suma de 1.808.669.979 lei impozit pe profit, plus majorările de întârziere și penalizările aferente în sumă totală de 2.052.247.587 lei.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.