Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC P.N. SRL Arad, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, a solicitat anularea deciziei nr. 390 din 4 iulie 2002, emisă de primul pârât și a procesului-verbal din 20 mai 2002, încheiat de cea de a doua pârâtă și exonerarea de plata sumelor de 92.633.536 lei, T.V.A., 7.251.986.050 lei, T.V.A. și 3.539.244.202 lei, majorări de întârziere aferente. Totodată, s-a solicitat conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării actelor administrative contestate.
Reclamanta a arătat că, întrucât nu a fost încasată contravaloarea exportului de animale vii în valoare de 38.904 mărci germane, efectuat în Grecia, organele de control au reținut că a încălcat dispozițiile art. IV pct. 3 din O.G. nr. 18/1994 și a fost sancționată contravențional, conform art. IV pct. 7, cu amendă în sumă de 601.981.224 lei, echivalentul exportului. Corespunzător acestui export, pentru neîncasarea la termen a sumei de 38.004 mărci germane, pentru care societatea a aplicat cota 0 T.V.A., organele de control au considerat că trebuie să plătească suma de 92.633.536 lei, cu titlu de T.V.A. suplimentar.
Consideră impunerea nelegală, întrucât nu s-a ținut seama de faptul că valoarea exportului nu s-a încasat, din cauză că beneficiarul nu a plătit-o, astfel că ea se află în litigiu, pentru care s-a început procedura judiciară în Grecia.
De altfel, procesul-verbal de contravenție a fost anulat de judecătoria Arad, prin sentința nr. 5139 din 1 iulie 2002.
Referitor la stabilirea cotei de 19% de T.V.A., pentru exporturile a căror contravaloare s-a încasat, conform opiniei organelor de control, contrar dispozițiilor art. 17 lit. B) pct. a din O.U.G. nr. 17/2000, coroborate cu prevederile pct. 9.2 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000 și pentru care s-a stabilit obligația de plată a sumei de 7.251.986.050 lei, cu titlu de T.V.A. suplimentar, consideră că sunt întrunite condițiile legale pentru cota 0 la T.V.A.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 336 din 15 octombrie 2002, a admis în parte acțiunea și a anulat actele contestate în parte, în ceea ce privește obligația reclamantei de a plăti la bugetul de stat, 92.633.536 lei T.V.A. suplimentar, 1.744.883.052 lei T.V.A. suplimentar și 324.856.368 lei.
A respins celelalte cereri și a obligat pârâții să-i plătească reclamantei, suma de 5 milioane lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pentru exportul efectuat în baza declarației vamale întocmită în 11 ianuarie 2001, sunt aplicabile prevederile art. 17 lit. B) pct. a, întrucât textul nu condiționează aplicarea cotei 0 de T.V.A., de încasarea efectivă a contravalorii exportului, fiind prevăzută doar condiția ca încasarea valutei să se facă în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.
Prin urmare, nu sunt incidente nici dispozițiile cuprinse la pct. 9.2 din H.G. nr. 401/2000, câtă vreme contravaloarea acelui export nu a fost încasată.
Pentru celelalte exporturi s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, astfel nu poate beneficia de cota 0 T.V.A.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării actelor contestate, s-a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor art. 9 din Legea nr. 29/1990, astfel că soluția a fost de respingere.
Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, părțile au declarat recurs.
SC P.N. SRL Arad susține că se impunea admiterea acțiunii în totalitate, anularea actelor și exonerarea de plata sumelor, întrucât îndeplinește condițiile legale pentru aplicarea cotei 0 T.V.A.
Cu privire la cererea de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990, arată că instanța, deși în considerente o respinge, susținând că nu sunt întrunite cerințele legii, în dispozitiv omite să se pronunțe cu privire la aceasta.
Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, arată că actele contestate sunt legale, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât instanța nu a ținut cont de prevederile O.U.G. nr. 215/1999, privind modificarea legislației referitoare la T.V.A. și a O.U.G. nr. 17/2000 și a H.G. nr. 401/2000.
Recursul declarat de societate este nefondat, iar recursul pârâților este fondat.
În urma unui control efectuat la reclamantă, de organele de control ale Direcției Controlului Fiscal Arad, ce a vizat perioada ianuarie 2000 - noiembrie 2001, s-au constatat că aceasta până la data verificării, 20 mai 2002, nu a încasat contrvaloarea exportului efectuat în baza declarației vamale de export nr. 1488 din 11 ianuarie 2001, respectiv suma de 38.904 mărci germane, deși termenul de încasare era depășit.
Pentru neîncasarea contravalorii exportului, pentru care societatea a aplicat cota 0 T.V.A. și pentru nerespectarea condiției de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, s-a constatat că aceasta a contravenit dispozițiilor art. 17 lit. B) pct. a din O.U.G. nr. 17/2000, coroborate cu pct. 9.3 și 9.9 din H.G. nr. 401/2000; astfel i s-a aplicat cota de 19% T.V.A., asupra contravalorii în lei a exportului, rezultând T.V.A. suplimentară de 92.633.536 lei.
În urma verificării documentelor care atestă încasarea exporturilor efectuate, s-a reținut că reclamanta nu a respectat condițiile de încasare a contravalorii acestora, încasând sumele în valută în numerar, acestea fiind depuse ulterior de către administratorul societății și de către diverse persoane fizice, în contul societății deschis la Banca T., sucursala Arad.
Pentru încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 215/1999, art. 1 pct. 2, de modificare a art. 17 lit. B) pct. a din O.G. nr. 3/1992, republicată, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 14 martie 2000 și a O.U.G. nr. 17/2000, art. 17 lit. B) pct. a, pentru perioada 15 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, s-a aplicat cota de 19% T.V.A. la facturile externe încasate în numerar, rezultând T.V.A. suplimentară, în sumă de 7.251.986.000 lei. La debitele stabilite s-au calculat majorări de întârziere, de 3.539.244.202 lei.
În procedura prealabilă fiscală, soluția a fost de respingere a contestației, iar la instanță, aceea de admitere în parte.
Soluția organelor de control este corectă, potrivit celor ce se vor arăta.
Conform art. 17 lit. B) pct. a din O.U.G. nr. 215/1999, privind modificarea și completarea unor reglementări referitoare la T.V.A., cota 0 de T.V.A. se aplică pentru „exportul de bunuri, efectuat de agenții economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României”.
Aceiași prevedere a fost menținută și prin art. 17 lit. B) pct. a din O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A., în vigoare, cu începere de la 15 martie 2000.
Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi și din celelalte operațiuni cu străinătatea, ale Băncii Naționale a României, precizează că „persoanele juridice autorizate să efectueze operațiuni cu străinătatea, sunt obligate să încaseze în termenele prevăzute în dispoziții legale, sumele în valuta convertibilă în lei, aferente acestor operațiuni în conturile lor în bănci”.
Art. 16 din Regulamentul valutar nr .3/1997, privind efectuarea operațiunilor valutare, emis de Banca Națională a României, prevede că, în cazul livrării mărfurilor la extern, exportatorii au obligația de a întocmi declarația de încasare valutară, document necesar urmăririi și controlului efectiv al încasării valutare și de a încasa în termen valuta. Încasarea valutei trebuie făcută obligatoriu prin conturi bancare deschise la bănci autorizate din Banca Națională a României.
Pct. 9.2 alin. (2) din H.G. nr. 401/2000, pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, prevede „pentru operațiunile prevăzute la art. 17 lit. B) pct. a din ordonanța de urgență nu beneficiază de cota 0 de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale”.
Cum aceste norme explicitează modul de aplicare a prevederilor art. 17 lit. B) pct. a, nu se poate vorbi că ar adăuga la lege.
Deci, justificat s-a reținut că societatea nu beneficiază de cota 0 T.V.A. pentru exporturile realizate, în condițiile în care încasarea valutei s-a făcut în numerar, de persoane fizice.
Aceiași situație se aplică și pentru exportul realizat, în condițiile în care societatea nu justifică încasarea valutei.
Pct. 9.9 din H.G. nr. 401/2000, arată că: „nerespectarea prevederilor pct. 9.3-9.8, privind justificarea cotei 0 de T.V.A. și/sau nerespectarea condiției de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, atrag obligația plății T.V.A., prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor și prestărilor la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor”.
Apărarea societății, în sensul că aflându-se în litigiu cu partenerul extern, ar trebui să i se aplice prevederile O.G. nr. 18/1994, privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, nu poate fi primită, operabile fiind dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A.
Debitele fiind legale, societatea urmează a suporta și plata majorărilor de întârziere. Critica privind omiterea respingerii cererii de suspendare în dispozitivul hotărârii, nu este întemeiată, instanța a respins celelalte cereri.
În consecință, recursul declarat de societate fiind neîntemeiat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., iar recursul pârâților fiind fondat, va fi admis, se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC P.N. SRL Arad, împotriva sentinței civile nr. 336 din 15 octombrie 2002, a Curții de Apeș Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, în nume propriu, cât și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.