Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 octombrie 2002 la Curtea de Apel Orade, secția de contencios administrativ, sub nr. 4133, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare. pentru ca în contradictoriu cu aceasta. să se dispună anularea hotărârii nr. 2156 din 6 septembrie 2002 și obligarea de a-i recunoaște calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea acțiunii, s-a precizat de către reclamantă că în 1940, după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, ceferist de profesie, a fost strămutat împreună cu familia în localitatea Matesziarko, din Ungaria, pe motive etnice, suferind astfel multiple privațiuni.
Prin întâmpinare, pârâta a precizat că nu pot fi reținute persecuții din motive etnice, câtă vreme tatăl reclamantei a fost menținut în serviciul căilor ferate.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 586, pronunțată la 18 octombrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.C., a anulat hotărârea nr. 2156 din 6 septembrie 2002 și a obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate începând cu septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, constând în strămutarea în altă localitate.
Din interpretarea textului de lege a rezultat că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, reprezintă o modalitate de persecuție etnică, fără a fi condiționată de asigurarea sau nu, a unui loc de muncă.
Instanța a apreciat că față de aceste prevederi, reclamanta s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, susținând că nu a fost dovedită persecuția etnică, întrucât tatăl reclamantei și-a continuat activitatea, și după instaurarea regimului hortyst, în același loc de muncă și că în cadrul atribuțiilor de serviciu, a fost mutat în altă localitate.
Recursul este nefondat.
Curtea urmează să constate că acest aspect a fost analizat de instanța de fond, care a reținut că strămutarea în sine dintr-o localitate, în alta, a reprezentat o modalitate de persecuție etnică, aceasta nefiind condiționată de asigurarea sau nu, a unui loc de muncă.
Considerându-se critica neîntemeiată, Curtea constată că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței nr. 596/CA/P din 18 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 aprilie 2003.