Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, Casa Județeană de Pensii Satu Mare a declarat recurs împotriva sentinței civilel nr. 585/2002, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, solicitând casarea acesteia, întrucât în mod greșit, instanța de fond a dispus anularea hotărârii nr. 544 din 12 aprilie 2002, emisă de Casa de Pensii Satu Mare și a dispus a se recunoaște pentru reclamanta T.M., a calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, recurenta a susținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului din motive etnice, al părinților ei, deci nu era născută în momentul în care părinții ei, din motive etnice, au fost obligați a se refugia, ci ulterior plecării în refugiu.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție constată următoarele:
Prin sentința nr. 585 din 18 noiembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea formulată de T.M., a anulat hotărârea nr. 44 din 12 aprilie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Satu Mare și a obligat pe recurenta în cauză să recunoască reclamantei T.M., calitatea de beneficiar a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
S-a reținut că din interpretarea H.G. nr. 127/2000, rezultă că strămutarea dintr-o localitate de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică și că această persecuție a durat pe toată perioada strămutării, constând în privarea persoanei de folosirea locuinței sale a tuturor bunurilor și obligarea acesteia să accepte condițiile din localitatea în care a fost strămutată.
Instanța a apreciat că și copii născuți în localitatea în care părinții au fost strămutați, au același statut cu părinții lor, respectiv au suferit persecuții etnice pe toată perioada strămutării, care este sinonimă cu refugiul și care este cuprinsă între data nașterii lor și data retrocedării pământului românesc, când a încetat motivul strămutării.
Hotărârea atacată este legală și temeinică.
Este evident că minorii născuți în timpul refugiului din motive etnice, au același statut, ca și părinții lor, esența actului normativ ce reglementează această situație, fiind cu caracter reparatoriu. Cum în mod expres în actul normativ, acești copii care au suferit privațiuni la fel ca și părinții lor, nu sunt exceptați de la recunoașterea drepturilor instituite, nu se poate ca să fie excluși, numai pentru că în momentul plecării în refugiu al părinților lor, nu erau născuți.
Așa fiind, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței nr. 585/CA/P din 18 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2003.