S-a luat în examinare recursul declarat de C. C. împotriva sentinței
civile nr.259 din 3 octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția
contencios administrativ și comercial.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul reclamant C. C. reprezentat
de avocat C. D., precum și intimații pârâți Consiliul Județean Călărași
reprezentat de consilierul juridic T. D. și SC „C.” SA Călărași reprezentată de
apărător, colaborator al avocatului ales P. C..
Procedura completă.
Avocat C. D. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în
scris la dosar, casarea sentinței atacate și în fond admiterea acțiunii astfel
cum a fost precizată, depunând note de concluzii în susținerea motivelor de
recurs, cu precizarea că nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul lui SC „C.” SA, luând cuvântul, a solicitat respingerea recursului.
După acordarea cuvântului pe fond, s-a prezentat consilierul juridic M. P.
pentru intimata pârâtă SC „C.” SA Călărași care a cerut instanței permisiunea
de a depune note de ședință prin care a solicitat suspendarea judecării
cauzei până la soluționarea dosarului nr.1715/2003 aflat pe rolul Tribunalului
Călărași, având ca obiect revizuirea deciziei civile nr.23/A din 5 februarie
2002 pronunțată de Tribunalul Călărași.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.44 pct.c din Constituția României
și art.23 din Legea nr.47/1992 a invocat excepția de neconstituționalitate
a prevederilor art.9 alin.10 și art.22 din Legea nr.169/1997 privind
modificarea Legii nr18/1991 față de încălcarea art.41 din Constituția României
referitoare la ocrotirea dreptului de proprietate.
Curtea a pus în discuția părților cererile formulate de consilierul
juridic P. M.
Avocat C. D. a solicitat respingerea cererilor prealabile formulate de
reprezentanta intimatei pârâte SC „C.” SA Călărași, ca neîntemeiate, luându-și
obligația ca până la terminarea ședinței de judecată să depună la dosarul
cauzei, punctul său de vedere, în scris.
Curtea, cu privire la cererea de suspendare formulată de intimata pârâtă o
respinge ca neîntemeiată în raport cu dispozițiile art.244 C. proc. civ., în
cauză fiind pronunțată o decizie definitivă și irevocabilă referitoare la
titlul de proprietate al recurentului reclamant.
În ceea ce privește invocarea excepției de neconstituționalitate a
dispozițiilor art.9 alin.10 și art.22 din Legea nr.169/1997, Curtea respinge
cererea întrucât Curtea Constituțională prin decizia nr.392 din 15 octombrie
1997 s-a pronunțat asupra constituționalității acestui act normativ.
Nemaifiind probleme prealabile, s-a acordat din nou cuvântul părților pe
fond.
Avocat C. D. a susținut recursul, solicitând admiterea acestuia, casarea
hotărârii atacate și în fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată la
instanța de fond.
Consilierul juridic M. P. și colaboratorul ales al intimatei pârâte, luând pe
rând cuvântul au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Consilierul juridic T. D. a pus concluzii de respingere a recursului.
C
U R T E A
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și inițial înregistrată la Curtea de Apel București,
strămutată ulterior prin decizia Curții Supreme de Justiție la Curtea de Apel
Ploiești, reclamantul C. C. a chemat în judecată Consiliul Județean
Călărași pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună
anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate
seria nr.0011/1993 eliberat SC „C.” SA. Acțiunea s-a judecat în contradictoriu
și cu SC „C.” SA; iar anularea certificatului de atestare s-a solicitat în
final pentru suprafața de 2017 mp.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin emiterea actului
administrativ a cărui anulare parțială o solicită i-a fost încălcat dreptul de
proprietate cu privire la terenul în suprafață de 2017 mp., drept reconstituit
în baza Legii nr.18/1991 și pentru care i s-a eliberat titlul de proprietate
nr. 1194/1998. A mai susținut reclamantul că terenul în litigiu nu a fost
niciodată în administrarea societății beneficiare, el aparținând fostului
C.A.P. cu acordul căruia încă din anul 1980 și-a edificat o construcție
și și-a instalat o stână.
Prin aceeași acțiune, reclamantul a mai solicitat și recunoașterea
dreptului de proprietate stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991.
Curtea de Apel Ploiești prin sentința civilă nr.259/2000 a respins acțiunea
ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență că
titlul de proprietate al reclamantului a fost anulat prin sentința civilă
nr.2191/2000 a Judecătoriei Călărași și că terenul în litigiu nu a
mai fost în proprietatea C.A.P. din 1983.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. C.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a susținut că:
-din 1982 și până în prezent a deținut în posesie cu aprobarea organelor
abilitate suprafața de teren din str. Rocada nr.2 Tarlaua 73 parcela 314;
-încă din 1991 a depus cerere de reconstituire pentru terenul în litigiu;
-acțiunea prin care intimata pârâtă a solicitat anularea titlului său de
proprietate a fost respinsă;
-din
toate actele depuse la dosar rezultă că la 1 ianuarie 1990 terenul în litigiu
se afla în administrarea C.A.P.-ului;
-certificatul
de atestare eliberat intimatei a fost emis, fără a fi prezentată documentația
necesară și legală.
Analizând
recursul formulat în raport de dispozițiile art.304-3041 C. proc.
civ. și de motivele invocate, Curtea îl va admite pentru
următoarele considerente:
Recurentul
reclamant deține titlu de proprietate nr.1194/1998 pentru suprafața de
2017 mp., suprafață de teren ce se suprapune cu terenul pentru care s-a
eliberat certificatul de atestare al dreptului de proprietate seria C.L.
0011/1993 intimatei pârâte.
Valabilitatea
titlului de proprietate deținut de recurent a fost recunoscută cu
autoritate de lucru judecat prin decizia ne.23/A/2002 pronunțată de Tribunalul
Călărași, decizia rămasă definitivă și irevocabilă prin
respingerea recursului formulat de intimata pârâtă în dosarul
nr.1494/2002 al Curții de Apel București.
Rezultă
așadar că pentru suprafața de 2017 mp. recurentul reclamant are un titlu de
proprietate valabil, opozabil erga-omnes, intrat în circuitul civil care nu mai
poate fi contestat.
Instanța
de fond, în mod greșit a pășit la soluționarea cauzei fără a avea la
dosar o sentință definitivă și irevocabilă prin care să se constate nulitatea
titlului de proprietate deținut de recurent, sentința civilă nr.2191/2000
reținută în considerente, fiind ulterior desființată prin decizia
civilă nr.23/A/2002 a Tribunalului Călărași.
Cât
privește faptul că suprafața de teren deținută de recurent în baza
titlului său de proprietate nr.1194/1998 se suprapune cu parte din
terenul deținut de intimată în baza certificatului de atestare a dreptului de
proprietate, această împrejurare rezultă fără putință de tăgadă din cuprinsul
celor două expertize topocadastrale efectuate în cauză.
De
altfel, Curtea urmează a reține că din probele administrate în cauză
(acte, expertiză) rezultă că eliberarea certificatului de atestare a
cărei anulare se solicită, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor
imperative prevăzute de H.G. nr.834/1991 în sensul că documentația ce a stat la
baza emiterii lui a fost incompletă lipsind actele primare de proprietate
ale autorului pârâtei, numerele cadastrale ale construcțiilor,
avizul OCAOTA Călărași, procesul-verbal de recepție al măsurătorilor,
delimitarea reală cu planul de încadrare în zonă.
Așa
se explică de ce în suprafața totală de 53.387 mp. deținută de intimată
în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria CL
nr.0011/1993 a fost inclusă și suprafața de 2017 mp. pe care recurentul o avea
în posesie încă din anul 1982 și pe care a edificat o construcție.
În acest sens din actele depuse la dosar (adresa nr.1633/1998 a
OCAOTA Călărași) rezultă că încă din
anul 1991 recurentul reclamant a depus cerere de reconstituire a
dreptului de proprietate pentru terenul pe care se afla gospodăria sa .
Ignorând
toate aceste aspecte instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de
temei legal și în contradicție cu probele administrate.
În
consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art.314
C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și în fond acțiunea va fi
admisă în parte în sensul că se va anula parțial certificatul de atestare a
dreptului de proprietate seria C.L. nr.0011/1993 emis în favoarea
intimatei-pârâte, respectiv cu privire la suprafața de teren de 2017 mp. ce
aparține recurentului reclamant în baza titlului de proprietate nr.1194/1998.
Capătul
de cerere prin care recurentul reclamant a solicitat „recunoașterea
dreptului de proprietate” stabilit potrivit prevederilor Legii nr.18/1991, va
fi respins ca neîntemeiat, deoarece această cerere excede contenciosului
administrativ, iar dreptul său de proprietate a fost deja recunoscut prin
emiterea titlului de proprietate a cărui valabilitate a fost confirmată
prin hotărârile judecătorești pronunțate și mai sus amintite.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr.259 din 3
octombrie 2000 a Curții de Apel Ploiești, Secția contencios administrativ
și comercial.
Casează sentința atacată și în fond admite în parte acțiunea reclamantului C.
C.
Anulează parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria CL
nr.0011 din 29 noiembrie 1993 emis de Consiliul Județean Călărași în
favoarea SC „C.” SA Călărași cu privire la suprafața de 2017 mp.
Respinge cererea privind recunoașterea dreptului de proprietate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.