Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată în calitate de pârât, Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 1998/2001, precum și anularea procesului-verbal de control nr. 301158/2001.
La această acțiune a fost conexată și acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 177/2002, prin care aceeași reclamantă, în contradictoriu cu același pârât, a solicitat anularea deciziei nr. 1998/2001, și cu privire la pct. 1 și 2 din decizie.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit s-a reținut că datorează suma de 172.224.400 lei, reprezentând impozit pe salarii și majorări de întârziere, deoarece activitatea desfășurată de ea are un caracter comercial și financiar atipic, cheltuielile efectuate pentru procurarea de cadouri pentru copiii salariaților, nefiind supuse impozitării.
Reclamanta a susținut, de asemenea, că în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă contestația sa, pentru capătul de cerere privind privatizarea societăților comerciale, deoarece potrivit dispozițiilor din O.U.G. nr. 13/2001, Ministrul Finanțelor trebuia să soluționeze pe fond contestația.
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 308/2002, a respins ca neîntemeiate acțiunile conexe.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta datorează suma de 172.224.400 lei, deoarece în perioada 1995 - 1996 nu beneficia de facilitățile prevăzute de art. 38 din Legea nr. 122/1995 și art. 38 din Legea nr. 29/1996 și că privatizarea societății comerciale nu are caracterul unei contestații fiscale care să se încadreze în dispozițiile speciale ale O.U.G. nr. 13/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.P.A.P.S.
Motivându-și recursul, recurenta-reclamantă a susținut că:
- nu datorează suma de 172.224.400 lei, reprezentând impozit pe salarii și majorări de întârziere, deoarece își desfășoară activitatea pe principii comerciale, fiind asimiliată societăților comerciale;
- instanța nu a analizat excepția prescripției invocate de recurentă, în sensul dispozițiilor art. 98 din O.G. nr. 11/1996, termenul de 5 ani fiind depășit în raport cu data efectuării controlului;
- capătul 3 din contestație trebuie soluționat pe fond de Ministerul Finanțelor.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea îl va admite în sensul celor ce se vor arăta:
Prin procesul-verbal de control contestat, menținut prin decizia Ministerului Finanțelor nr. 1998/2001, s-a reținut că recurenta-reclamantă datorează suma de 172.224.400 lei, impozit pe salarii și majorări calculate pe perioada 1995 – 1996 (cheltuielile efectuate pentru procurarea de cadouri de Crăciun pentru copiii salariaților), deoarece aceasta nu beneficiază de facilitățile prevăzute în Legea bugetului de stat, pe anii 1995 - 1996, respectiv art. 38 din Legea nr. 22/1995 și art. 38 din Legea nr. 29/1996, F.P.S. nefiind finanțată de la bugetul de stat, având un buget propriu de venituri și cheltuieli.
Sub acest aspect, instanța de fond în mod corect a reținut că recurenta, nefiind o societate comercială sau o regie autonomă care să verse la bugetul de stat veniturile obținute din vânzarea de acțiuni și dividende, nu beneficiază de facilitățile din Legea bugetului de stat, pe anii 1995 - 1996, cheltuielile efectuate cu procurarea de cadouri de Crăciun nefiind deductibile.
Ceea ce însă, instanța de fond nu a analizat și nici nu a motivat, este împrejurarea dacă în raport cu dispozițiile art. 98 din O.G. nr. 11/1996, executarea creanței bugetare datorate (172.224.400 lei) era prescrisă sau nu, având în vedere termenul de 5 ani reglementat în această materie și care începe să curgă de la data nașterii dreptului, respectiv a obligației la plată.
Cu alte cuvinte, instanța stabilind că suma reținută este datorată, trebuia să verifice dacă față de perioada supusă controlului și data întocmirii procesului-verbal de control, excepția prescripției invocate de recurentă este sau nu întemeiată.
Cât privește motivul de recurs formulat de recurentă în legătură cu respingerea contestației ca inadmisibilă (pct. 3 din decizia contestată), referitoare la privatizarea societăților comerciale, Curtea îl va respinge ca neîntemeiat, deoarece penalizarea privatizării societăților comerciale nu are caracterul unei contestații fiscale, în sensul că nu se contestă anumite sume imputate recurentei, situație în care nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001.
În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 și 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a se pronunța numai cu privire la excepția prescripției invocate de recurenta-reclamantă, în raport cu dispozițiile art. 98 din O.G. nr. 11/1996.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.P.A.P.S., împotriva sentinței civile nr. 308 din 21 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.