Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1693/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.

            La data de 8 aprilie 2003, s-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „T. CBI” SRL D.T.S. împotriva sentinței civile nr.719 din 28 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.

            Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 8 aprilie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 15 aprilie 2003, la 21 aprilie 2003 și apoi la 6 mai 2003.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la 20.03.2001 reclamanta S.C. „T. C.B.I.” SRL a chemat în judecată pe pârâții S.C. „F.” SA și Ministerul Agriculturii și Alimentației pentru ca prin hotărârea care se va pronunța să se anuleze în parte certificatul de proprietate seria M07 nr.2100, emis de cel de al doilea pârât.

            În motivarea acțiunii reclamanta arată că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1732 din 22.05.2000 a cumpărat suprafața de teren de 700 m.p., situat în orașul Drobeta Turnu Severin, str.Traian nr.230 și că prin certificatul emis pârâtei i-a fost vătămat dreptul de proprietate, întrucât o parte din terenul său a fost inclus în acest certificat.

            Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ prin sentința nr.719 din 28 septembrie 2001 a respins acțiunea.

            Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta S.C. „T. CBI” SRL din Drobeta Turnu Severin, susținând în esență, că în mod greșit instanța a considerat că nu i-a fost vătămat dreptul de proprietate, neluând în seamă concluziile raportului de expertiză; că eronat s-a reținut că pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate anterior intabulării dreptului reclamantei; iar hotărârea judecătorească care a stat la baza emiterii titului nu îi este opozabilă.

            Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

            Din actele dosarului rezultă că la data de 13 decembrie 2000 Ministerul Agriculturii și Alimentației a emis în favoarea pârâtei S.C. „F.” SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2108 asupra terenului în suprafață de 11154,29 m2, din care 11265 m2  în cotă indiviză.

            Suprafața de teren trecută în certificat este deținută de pârâtă, fiind intabulată la Judecatoria Drobeta Turnu Severin la nr.5271 C.F. din 13.12.2000.

            Raportul de expertiză tehnică judiciară (fila 54-55 dosar nr. 376/A/2001) efectuat de subing.M. A., în urma identificării terenului în litigiu, în funcție de actele de proprietate prezentate de părți și a măsurătorilor topografice, a stabilit că recurenta-reclamantă S.C. „T. C.B.I.” SRL deține efectiv 741 m.p., „pe această suprafață fiind amplasat un chioșc situat pe un teren de 60,6 m.p., ce aparține pârâtei S.C. „F.” SA”.

            Așa fiind, în mod greșit, instanța de fond a reținut o suprafață de 783 m.p.

            Este real faptul că în extrasul de carte funciară figurează o suprafață de 783 m.p., însă această situație este datorată faptului că din schiță a rezultat acest lucru, realitatea din teren fiind de 741 m.p.

            În atare situație, dacă din suprafața de 741 m.p. se scad cei 60,6 m.p. pe care este situat chioșcul pârâtei, rezultă o suprafață de 680,4 m.p., în loc de 700 m.p. cât figurează în contractul de vânzare-cumpărare prin care recurenta-reclamantă a cumpărat terenul, și care a stat la baza intabulării, deci cu 19,6 m.p. mai puțin.

            Din suplimentul de expertiză reiese că suprafața de 60,6 m.p. intabulată de către pârâtă este inserată în actul de proprietate al reclamantei.

            Instanța de fond a reținut greșit faptul că pârâta și-a intabulat dreptul de proprietate înaintea recurentei-reclamante, din actele dosarului rezultând că reclamanta a efectuat înregistrarea cadastrală la 23 mai 2000, iar pârâta, abia la 27.12.2000.

            Întrucât recurentei-reclamante i-a fost vătămat dreptul de proprietate, urmează a se admite recursul acesteia, a se casa sentința atacată și a se anula în parte certificatul de atestare a proprietății emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației în favoarea pârâtei S.C. „F.” SA pentru suprafața de 60,6 m.p.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de S.C. „T. CBI” SRL Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr.719 din 28 septembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția de contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și în fond admite acțiunea reclamantei.

            Anulează în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M07 nr.2108 emis la 13 decembrie 2000 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației în favoarea pârâtei S.C. „F.” SA pentru suprafața de 60,6 m.p. teren.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.