S-a luat în examinare recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.975 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei reprezentată de consilierul juridic, lipsind recurentul-reclamant .
Procedura completă.
S-a referit că recursul nu a fost timbrat, recurentul fiind citat cu mențiunea timbrării.
Consilierul juridic a solicitat anularea recursului, ca netimbrat.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 mai 2002 la Tribunalul București, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne să se constată refuzul nejustificat de prelungire a vizei de ședere în România.
În motivarea acțiunii s-a arătat că măsura este abuzivă deoarece reclamantul nu se află în nici una din situațiile prevăzute de art.11 din Legea nr.123/2001.
Prin sentința civilă nr.491 din 6 iunie 2002, Tribunalul București – Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, cauza fiind înregistrată sub nr.1345/2002.
Prin sentința civilă nr.975 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel București –Secția de contencios administrativ a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei.
Pentru a se pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în mod întemeiat pârâtul a respins cererea reclamantului pentru prelungirea vizei de ședere în România, întrucât în cererea respectivă acesta a declarat două adrese, una pentru sediul social și alta pentru punctul de lucru, însă din verificările făcute s-a constatat că societatea nu funcționează efectiv la nici una din adrese.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs , criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Verificând actele dosarului, se reține că recurentul nu a achitat taxa judiciară de timbru de 17.000 lei și timbrul judiciar de 1500 lei, deși prin citarea sa (fila 7 dosar recurs) i s-a adus la cunoștință atât obligația de a timbra, cât și cuantumul sumelor pe care trebuia să le achite.
Constatând neîndeplinirea de către recurent a obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, Curtea va aplica dispozițiile art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judicare de timbru și ale art.9 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995 privind timbrul judiciar, modificată și completată prin Legea nr. 123/1997, în sensul că va anula ca netimbrat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de împotriva sentinței civile nr.975 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ, ca netimbrat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.