Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1702/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova în numele și pentru Direcția Generală a  Vămilor împoriva deciziei nr.23 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, Secția civilă.

            La apelul nominal s-a prezentat  recurenta pârâtă Direcția Generală a Vămilor reprezentată de consilierul juridic A. D., lipsind intimata reclamantă D. F.

            Procedura completă.

            Consilierul juridic A. D. a  solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, precizând că această instanță are competența materială de soluționare a litigiului.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la data de 25 martie 2002, D. F. a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu seria AC nr.196 din 5 septembrie 2000 întocmit de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontieră  Zona Liberă Giurgiu și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata să se dispună anularea formelor de executare.

            Contestatoarea a susținut că în data de 16 ianuarie 1999 a trecut granița de stat a României prin punctul de frontieră Giurgiu, fiindu-i stabilite taxe vamale în cuantum de aproximativ 1.200.000 lei achitate pe loc, însă ulterior, în mod  nejustificat, a fost somată să plătească taxe vamale și penalități de întârziere în cuantum de 7.561.032 lei.

            Prin sentința civilă nr.2835 din 16 mai 2002, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, Secția contencios administrativ, considerând că este vorba de o contestație la executare specială, care în conformitate cu dispozițiile art.15 din O.G. nr.13/2001 și Legii nr.141/1997 este dată în competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ.

            Prin sentința nr.846 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Mehedinți, Secția comercială și de contencios administrativ a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei  Drobeta Turnu Severin și a înaintat dosarul Curții de Apel Craiova în vederea soluționării conflictului negativ de competență, considerând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.22 și 399 C. proc. civ.

            Analizând conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Craiova, Secția civilă, prin decizia nr.23 din  9 octombrie 2002, a stabilit competența de soluționare a contestației formulată de  contestatoarea D. F.  în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Vămilor în  favoarea Tribunalului Mehedinți, Secția de contencios administrativ.

            Instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.15 din O.G. nr.13/2001 și Legii nr.141/1997, potrivit cărora plângerile și contestațiile vamale formulate în temeiul acestei legi se transmit în termen de 5 zile organului competent, iar calea de atac împotriva soluției pronunțată de către organele financiare sau vamale se îndreaptă la instanța de  contencios administrativ.

            Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs Direcția  Regională Vamală Interjudețeană  Craiova în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, criticând-o ca netemeinică și nelegală și a solicitat să se stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, motivând, în esență, că natura juridică a  cererii este contestație la executare formulată în baza art.399 alin.1 prima parte din C. proc. civ.

            Recursul este întemeiat.

            Din analiza conținutului contestației la executare rezultă  că D. F. a arătat că înțelege să conteste  titlul executoriu care este actul constatator nr.196 din 5 septembrie 2000 întocmit de Biroul Vamal de Control și Vămuire la Frontieră Zona Liberă Giurgiu, precizând în final că întrucât acest act nu i-a fost comunicat, consideră abuzivă emiterea somației nr.6 din 9 ianuarie 2002 de către organele de executare din cadrul Direcției Regionale Vamale Interjudețene Craiova.

            Contestația la executare este întemeiată în drept pe dispozițiile art.399 C.proc.civ.

            Potrivit art.76 alin.3 din O.G. nr.11/1996 privind  executarea creanțelor bugetare, aprobată prin Legea nr.108/1996, cu completările și modificările ulterioare, contestația la  executare se introduce la instanța judecătorească competentă potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

            În conformitate cu art.400 alin.1 C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare care, potrivit art.373 alin.2 C. proc. civ. este  judecătoria  în circumscripția căreia se va face executarea.

            În speță, executarea se face la Drobeta Turnu Severin, localitate unde își are domiciliul D. F. și unde se găsesc bunurile debitoarei.

            Față de cele ce preced, urmează ca recursul de față să fie admis, va fi casată hotărârea atacată și stabilită competența de soluționare a  cauzei la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova în numele și pentru Direcția Generală a  Vămilor împoriva deciziei nr.23 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, Secția civilă.

            Casează hotărârea atacată și stabilește competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.