S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr.1065 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței reprezentat de consilierul juridic T. R., lipsind recurenta-reclamantă S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea și intimata-pârâtă Administrația Națională a Drumurilor.
Procedura completă.
Consilierul juridic T. R. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ la data de 3 ianuarie 2001, reclamanta S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată Administrația Națională a Drumurilor, solicitând anularea procesului verbal încheiat la data de 22 noiembrie 2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că procesul verbal nu îndeplinește condițiile legale pentru valabilitatea sa, în sensul că nu cuprinde data la care a fost emis, serviciul public care l-a emis, ștampila acestuia, semnătura și numărul cu care s-a emis.
Reclamanta a precizat că a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.5 din O.G. nr.14/1999, dar nu a primit nici un răspuns.
S-a mai susținut că prin procesul verbal atacat s-a constatat că reclamanta datorează suma de 1.031.608.615 lei, taxe pentru fondul special al drumurilor publice și majorări de întârziere, dar actul s-a încheiat cu încălcarea Legii nr.118/1996, O.G. nr.12/1995 și O.G. nr. 14/1999, deși societatea în cauză și-a achitat toate obligațiile privind taxele la fondul special al drumurilor.
Prin sentința civilă nr.193 din 20 februarie 2001, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă acțiunea, reținându-se că împotriva procesului-verbal încheiat la 22 noiembrie 2000 reclamanta nu a formulat obiecțiuni, în baza art.5 din Ordonanța Guvernului nr.14/1999, care trebuiau soluționate de Ministerul Transporturilor în termen de 10 zile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ, prin decizia nr.1879 din 22 mai 2002 a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că reclamanta a îndeplinit procedura-prealabilă prevăzută de art.5 din O.G. nr.14/1999 depunând dovada în acest sens, anume decizia nr.81 din 18 decembrie 2000.
În fond după casare, s-a dispus citarea în cauză și a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, așa cum s-a stabilit prin decizia de casare.
Prin sentința civilă nr.1065 din 7 noiembrie 2002, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea împotriva pârâților Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Administrația Națională a Drumurilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în fond după casare, reclamanta nu și-a completat acțiunea în sensul solicitării anulării și a deciziei nr.81 din 18 decembrie 2000, situație în care nu se poate pronunța decât asupra obiectului cererii deduse judecății.
În privința excepției autorității de lucru judecat invocată de M.L.P.T.L. se reține că instanța a respins-o, întrucât cauza de față nu are același obiect cu cea în care s-a pronunțat definitiv Curtea Supremă de Justiție prin decizia nr.2939 din 9 octombrie 2002.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea, motivând, în esență, că în mod greșit instanța Curții de Apel București a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată, atâta timp cât nu i s-a pus în vedere completarea acțiunii, iar prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei învedera instanței de judecată ce solicită prin acțiune.
Din analiza actelor dosarului rezultă că în cauză există o chestiune de ordine publică, respectiv excepția autorității de lucru judecat, instanța supremă nefiind ținută să analizeze motivele de recurs câtă vreme există motive de ordine publică, ce pot fi luate în discuție chiar din oficiu.
Se reține că în luna ianuarie 2001, recurenta-reclamantă a formulat acțiune la două instanțe, cea competentă pe Legea nr.29/1990, la domiciliul reclamantei, respectiv Curtea de Apel Pitești, și cea având competență alternativă, la domiciliul pârâtei, respectiv Curtea de Apel București.
Prin sentința civilă nr.130/F/C din 19 februarie 2001, Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei, însă sentința respectivă a fost modificată de către Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios administrativ prin decizia nr.2939 din 9 octombrie 2002 în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea, ca urmare a admiterii recursului declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței împotriva sentinței civile sus menționate.
Comparând acțiunea ce formează obiectul litigiului de față cu actele aflate la filele 15-20 ale dosarului de fond care privesc acțiunea formulată de reclamantă la Curtea de Apel Pitești, se reține că cele două cauze au același obiect și aceleași părți.
Fiind îndeplinite condițiile art.1201 din Codul civil, urmează ca excepția autorității de lucru judecat să fie admisă, situație în care nu se mai analizează motivele de casare formulate în cauză.
Față de cele ce preced, recursul declarat de SC „C.” SA va fi admis, casată sentința atacată și urmare admiterii excepției de lucru judecat va fi respinsă acțiunea formulată de societatea reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C. „C.” SA Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr.1065 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată.
Admite excepția autorității de lucru judecat și respinge acțiunea formulată de S.C. „C.”SA Râmnicu Vâlcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.