Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2002 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, precizată ulterior, reclamantul N.C. a chemat în judecată pe pârâta U.A.R. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze decizia nr. 8520 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. și decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R.; să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște dreptul reclamantului de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen; să emită o nouă decizie privind primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că actele administrative atacate trebuie anulate întrucât au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 11 și art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și totodată, sunt în contradicție cu Deciziile Curții Constituționale nr. 32/1994 și nr. 45/1995.
Reclamantul a mai arătat că susținerea pârâtei că nu poate fi primit în avocatură cu scutire de examen, întrucât potrivit prevederilor art. 28 pct. 9 din Statutul profesiei de avocat nu a formulat o astfel de cerere cu 5 ani înainte de pensionare, urmează a fi înlăturată întrucât, pe de o parte, această prevedere contravine Legii nr. 51/1995, iar pe de altă parte, la momentul înregistrării cererii la Baroul București exista o altă reglementare.
În ședința publică de la 9 aprilie 2002, reclamantul a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 63 lit. b) din Legea nr. 51/1995, modificată și completată. Curtea a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției, iar prin Decizia nr. 301 din 12 noiembrie 2002, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate.
Prin sentința civilă nr. 116 din 4 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.C., în contradictoriu cu pârâta UA.R.
A anulat decizia nr. 8520 din 15 decembrie 2001 a Consiliului U.A.R. și decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R.
A obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie privind primirea reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că la data depunerii cererii, reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, iar faptul că, ulterior, a fost stipulată condiția ca petiția să fie depusă cu cel puțin 5 ani anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare, este lipsit de relevanță în cauza de față.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs U.A.R., criticând soluția instanței de fond și motivând, în esență, că regula generală este că intrarea în profesie se face pe bază de examen, existând „posibilitatea” de a fi primit în profesie fără examen, apreciere care este un drept al organelor Uniunii Avocaților. S-a mai susținut că cererea de primire în profesie trebuie făcută cu 5 ani înainte de pensionare, dispoziții care urmau să se aplice și petentului.
Recursul este nefondat.
În ceea ce privește primul motiv de recurs, se reține că în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, titularul diplomei de doctor în drept și cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani.
Prevederea legală „poate fi primit în profesie” trebuie înțeleasă în sensul că, dacă o persoană aflată în una din situațiile prevăzute de art. 16 din lege, solicită primirea în profesia de avocat, cererea trebuie să fie admisă, dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții de înscriere în avocatură.
O altă interpretare a sintagmei „poate fi primit în profesie” ar conferi U.A.R. un drept discreționar de a primi sau nu în profesie pe un solicitant sau altul și ar conduce la încălcarea principiului constituțional al egalității tuturor cetățenilor în fața legii, iar primirea în profesia de avocat nu s-ar realiza printr-un act administrativ, ci printr-un contract, ceea ce legea nu prevede.
Se reține, de asemenea, că avizul negativ al Baroului București din data de 19 iulie 2001, precum și decizia nr. 1205 din 13 octombrie 2001 a Comisiei Permanente a U.A.R. și decizia nr. 8520 din 15 noiembrie 2001 a Consiliului U.A.R. s-au întemeiat pe dispozițiile art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, potrivit cărora persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a solicita primirea în profesia de avocat, poate formula cerere de primire cu cel puțin 5 ani, anteriori împlinirii vârstei standard de pensionare în sistemul de pensii și asigurări sociale din care face parte.
În mod întemeiat, instanța de fond a apreciat că reclamantul nu putea proceda astfel, întrucât pensionarea acestuia a intervenit la data de 1 ianuarie 1993, la o dată la care nu existau dispozițiile cuprinse în art. 28 alin. (9) din Statutul profesiei de avocat, dispoziții introduse la data de 31 mai 2001, când acest statut a fost emis ca urmare a republicării Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, instanța de fond, în mod corect, a reținut că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, iar aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (9) din Statut, unor raporturi juridice născute anterior intrării lor în vigoare, are semnificația aplicării retroactive a legii.
Așa fiind, sentința atacată este legală și temeinică, recursul declarat în cauză urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de U.A.R. împotriva sentinței civile nr. 116 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2003.