S-a luat în examinare recursul declarat de H. N. I. împotriva hotărârii nr.22
din 29 mai 2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul H. N. I. reprezentat de avocatul
H. V. și intimata Banca Națională a României reprezentată de consilierul
juridic M. R.
Procedura completă.
Avocatul H. V. a solicitat admiterea recursului, potrivit motivelor dezvoltate
în scris și anularea hotărârii atacate.
Consilierul juridic M. R. a pus concluzii pentru respingerea recursului ca
nefondat și menținerea hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 a Consiliului de
Administrație al Băncii Naționale a României.
C
U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 iunie 2001 s-a înregistrat la Curtea Supremă de Justiție, Secția
contencios administrativ recursul introdus de H. N. I., în temeiul
prevederilor art.83 alin.2 din Legea bancară nr.58/1998, cu modificările
ulterioare, împotriva hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 adoptată de Consiliul de
Administrație al Băncii Naționale a României prin care îi fusese respinsă
contestația formulată împotriva Ordinului nr.95 din 16 noiembrie 2000 emis
de viceguvernatorul Băncii Naționale a României.
În motivarea cererii sale, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea
Consiliului de administrație este nelegală și, împreună cu Ordinul
viceguvernatorului, netemeinică.
Ca motiv de nelegalitate, a fost invocată împrejurarea că, la contestația
formulată împotriva ordinului viceguvernatorului, i s-a comunicat cu adresa
nr.XI/G/362 din 28 decembrie 2000 că această contestație fusese respinsă, deși
ședința Consiliului de administrație urma să aibă loc abia la data de 12
ianuarie 2001, iar hotărârea nr.22 a Consiliului de administrație apare
ca fiind adoptată la data de 29 mai 2001.
Un alt motiv de nelegalitate invocat este acela că hotărârea Consiliului de
administrație nu a fost motivată.
Pe fond, recurentul a susținut că hotărârea Consiliului de administrație și
ordinul viceguvernatorului sunt netemeinice, organele de control constatând
doar deficiențe vizând aspectele formale ale activității curente fără legătură
cu atribuțiile sale.
Recursul este nefondat.
Din
probele aflate la dosar rezultă că, în perioada 11 – 15 septembrie 2000,
organul de control din cadrul Direcției Supraveghere din B.N.R. au efectuat o
verificare la banca R. I. B. SA București, unde recurentul H. N. I. deține
funcția de director general adjunct, constatând că, în perioada 30 septembrie
1999 – 31 august 2000, în activitatea băncii s-au produs deficiențele
consemnate în procesul-verbal încheiat la 15 septembrie 2000, înregistrat la
această bancă sub nr.364 din 27 septembrie 2000.
În
baza acestor constatări, prin Ordinul nr.95 din 16 noiembrie 2000,
viceguvernatorul B.N.R. a retras recurentului aprobarea calității de
conducător al băncii R. I. B. SA București, respectiv pe aceea de
director general adjunct ce-i fusese acordată prin scrisoarea nr.VII/2/2243 din
16 noiembrie 1999.
Prin hotărârea nr.22 din 29 mai 2001 adoptată de Consiliul de
Administrație al B.N.R. a fost respinsă contestația formulată împotriva
ordinului viceguvernatorului, reținându-se că sancțiunea aplicată este legală
și proporțională cu gravitatea deficiențelor constatate de către organele de
control: acordarea unor credite în condiții nelegale și neregulamentare.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de recurent, rezultă că
este neîntemeiat, hotărârea Consiliului de administrație fiind luată în
procedura de urgență reglementată de art.9 din Regulamentul nr.1/1998 privind
funcționarea Consiliului de administrație al B.N.R., urgență impusă de
împrejurarea că drept urmare a controlului, la data de 29 noiembrie 2000,
acesta și-a prezentat demisia din funcție (fila 122), iar Consiliul de
Administrație al băncii R. I. B. SA București aprobase revocarea sa din
funcția de director general adjunct.
Astfel, voturile membrilor Consiliului de Administrație al B.N.R. au fost
colectate individual (fila 110-114) la data de 20 decembrie 2000, hotărârea de
respingere a contestației fiind luată în această modalitate, soluție ce i-a și
fost comunicată contestatorului cu adresa nr.XI/G/362 din 28 decembrie
2000.
Este adevărat că ședința formală a Consiliului de Administrație al B.N.R.
a avut loc ulterior, adică la data de 12 ianuarie 2001, când la pct. 3
„Materiale analizate prin procedura de urgență prevăzută de Regulament”
se menționează aprobarea notei cu nr.VII/2/12930 din 20 decembrie 2000
privind respingerea contestației respective (fila 132-133).
În ceea ce privește hotărârea nr.22 a Consiliului de administrație, aceasta
apare datată 29 mai 2001 (data redactării) dar se referă explicit la ședința
din 12 ianuarie 2001 a consiliului, când se aprobase soluția de respingere
a contestației formulate împotriva ordinului viceguvernatorului.
În ceea ce privește motivele de critică vizând fondul cauzei și
netemeinicia actelor administrative atacate, este necontestat că organele de
control al B.N.R. au constatat încălcări ale legislației bancare în activitatea
R.I.B. SA București, constând în existența unor contracte de credit nesemnate,
fie de bancă, fie de clienți, acordarea unor credite fără respectarea
condițiilor de formă (în lipsa unei cereri de credit din partea
clientului, fără aprobarea sau înainte de aprobarea organelor competente ale băncii,
angajarea răspunderii băncii printr-o singură semnătură, etc.) sau de fond
(acordarea unor credite fără efectuarea unei analize economico-financiare).
Toate aceste diferențe constatate au fost însușite de reprezentanții
băncii controlate care au semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de
control.
De asemenea, est necontestat că recurentul a ocupat funcția de director general
adjunct responsabil cu activitatea de creditare, potrivit organigramei băncii,
ceea ce impunea coordonarea și urmărirea activității de creditare a
băncii.
Or, deficiențele constatate probează lipsa unei coordonări/ o coordonare
defectuoasă a activității de creditare, ceea ce constituie o încălcare a
prevederilor art.26, 56, 69 alin.1 lit.a) din Legea nr.58/998, astfel că
sancțiunea aplicată, prevăzută de art.69 alin.2 lit.d) din Legea nr.58/1998
este legală și temeinică.
În concluzie, reținând că actele administrative atacate sunt legale și
temeinice, Curtea va respinge recursul de față.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H. N. I. împotriva Hotărârii nr.22 din 29 mai
2001 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca
nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.