Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC A.L. SA Sibiu a solicitat anularea deciziei nr. 1138 din 24 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a procesului verbal nr. 9592/11 mai 2001 întocmit de inspectorii Gărzii Financiare Centrale și, pe cale de consecință, exonerarea de plata sumelor de 164.807.200 lei impozit pe profit și 163.773.351 lei majorări de întârziere.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 40 din 20 martie 2002, a admis acțiunea, a anulat actele atacate și, pe cale de consecință, a exonerat reclamanta de plata sumei de 328.580.553 lei, reprezentând diferență impozit pe profit și majorări de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, inclusiv Raportul de expertiză contabilă, următoarele:
În perioada 9 – 10 mai 2001 comisari ai Gărzii Financiare Centrale au efectuat un control la sediul reclamantei, încheind procesul-verbal nr. 9592/11 mai 2001, prin care au obligat societatea la plata către bugetul de stat a sumei de 328.580.5532 lei, reprezentând diferența de impozit pe profit în sumă de 164.807.202 lei și majorări de întârziere aferente, în cuantum de 163.773.351 lei; Ministerul Finanțelor Publice a respins contestația formulată de reclamantă împotriva actului de control.
În cauză, s-a efectuat o expertiză contabilă, potrivit căreia, deși modalitatea reclamantei de înregistrare în contabilitate a operațiunilor privind contractele de leasing nu a fost cea corectă, totuși în realitate nu s-a diminuat profitul impozabil și ca urmare nu s-a creat prejudiciu bugetului de stat, așa cum greșit au reținut organele financiare.
În ce privește lipsa notei contabile nr. 32/1999, prin care reclamanta a stornat suma de 35.347,03 mărci germane, aferentă contractelor nr. 16256/29 decembrie 1998 și nr. 16322/21 decembrie 1998, invocată în decizia prin care s-a respins contestația societății, instanța a reținut că, la dosar se află fișa contului 01201 „cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile” din anul 1999; nota contabilă nefiind atașată la Raportul de expertiză, deoarece toate datele sintetizate în Anexa nr. 8 au la bază înregistrările din această fișă și din cea corespunzătoare anului 2000.
Împotriva sentinței a declarat recurs Garda Financiară Centrală, pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență: întâi, că instanța nu s-a pronunțat asupra naturii contractelor încheiate de reclamantă cu R.T. GmbH – Germania, care au stat la baza stabilirii obligațiilor fiscale; că, în mod greșit instanța și-a întemeiat hotărârea pe Raportul de expertiză; în al doilea rând că, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din O.U.G nr. 217/1999, reclamanta avea dreptul să deducă ratele aferente contractelor de leasing financiar doar la nivelul cheltuielilor efectuate cu amortizarea corespunzătoare duratei de utilizare, precum și al dobânzilor plătite conform contractului; prin deducerea nejustificată a întregii valori a ratelor de leasing aferente contractelor de leasing financiar încheiate cu persoana juridică nerezidentă, impozitul pe profit a fost diminuat cu suma de 164.807.202 lei.
Recursul este nefondat.
În adevăr, prima instanță și-a structurat motivele de fapt care au format convingerea asupra temeiniciei acțiunii, pe datele desprinse din Raportul de expertiză contabilă, întocmită de către expertul contabil T.D.
Sub acest aspect, este de observat că, expertul a răspuns la obiecțiunile formulate de Garda Financiară Centrală, iar prima instanță în mod justificat și-a însușit răspunsurile expertului, în sensul că nerespectarea metodologiei de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor cu redevențele aferente contractelor de leasing nu a avut consecințe fiscale, în sensul diminuării sumelor plătite la bugetul statului cu titlu de impozit pe profit.
De altfel, modul în care au fost înregistrate în contabilitate redevențele aferente contractelor de leasing, aspect asupra căruia s-a pronunțat expertul contabil, nici nu a fost reținut în procesul-verbal de control drept cauză pentru încălcarea dispozițiilor privitoare la impozitul pe profit.
Apoi, din concluziile expertizei rezultă că, reclamanta a corectat metodologia de înregistrare în contabilitate, prin stornarea de pe cheltuieli cu redevențele a unor sume și înregistrarea profitului impozabil cu sumele care au depășit nivelul amortizării, astfel că în mod corect a reținut prima instanță că prin această metodologie nu au fost diminuate sumele plătite la bugetul statului cu titlu de impozit pe profit.
Referitor la împrejurarea că instanța primă nu s-a pronunțat asupra naturii contractelor încheiate, respectiv nu a făcut distincția între leasing financiar și leasing operațional, este de observat că, Legea nr. 99/1999 care, prin modificarea O.G. nr. 51/1997, a introdus conceptele de leasing financiar și leasing operațional, diferențiind regimul juridic aplicabil financiar dintre cele două tipuri de leasing, nu era în vigoare la data încheierii contractelor de leasing de către reclamantă cu R.T. GmbH - Germania.
Așadar, prima instanță a interpretat corect natura celor două contracte de leasing, în raport de actele normative în vigoare la data încheierii acestora (O.G. nr. 51/1997), care nu prevedeau o astfel de distincție.
În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 27.953.814 lei, potrivit art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Garda Financiară Centrală împotriva sentinței civile nr. 40 din 20 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 27.953.814 lei, către intimata-reclamantă SC A.L. SA Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.