Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 15 august 2002, reclamantul L.X. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, anularea deciziei nr. 399762/S.C./II din 22 iulie 2002, emisă de pârât și recunoașterea dreptului, constând în stabilirea domiciliului în România. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul a venit în România în anul 1971 și a absolvit o facultate în București. În anul 1994 a revenit în România și are o societate comercială, care a obținut un profit de 118.053.000 lei, la 31 decembrie 2001. A anexat la cerere un extras de cont, în valoare de 8.100 dolari SUA.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 977 din 23 octombrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.X., împotriva pârâtului Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei. A obligat pârâtul să emită actul corespunzător pentru aprobarea cererii de stabilire a domiciliului în România, pentru reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen, recurs, pârâtul Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, criticând-o pentru netemeinicie, susținând, în esență, că în mod greșit instanța a considerat că reclamantul îndeplinea condițiile cerute de lege, privind mijloacele de întreținere, la momentul depunerii cererii de stabilire a domiciliului în România. Astfel, din Bilanțul contabil al firmei, la care reclamantul este asociat, rezultă că acestuia i-a revenit lunar suma de 2.496.541 lei, care este sub cuantumul corespunzător categoriei de viză obținută până la formularea cererii.
Prin depunerea copiei extrasului de cont, în valoare de 8.100 dolari SUA, reclamantul nu a făcut dovada provenienței sumei, acesta neputând să economisească într-o anume perioadă o sumă de câteva ori mai mare, decât cea câștigată în perioada respectivă.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat.
La data la care reclamantul L.X. a solicitat aprobarea stabilirii domiciliului său în România, acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 23 și urm. din Legea nr. 123/2001 și respectiv, art. 35 alin. (1) lit. a) – d) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, venitul său lunar, în baza datelor prezentate în Bilanțul contabil din 31 decembrie 2001, fiind sub cuantumul corespunzător categoriei de viză obținută până la formularea cererii.
Împrejurarea că ulterior solicitării aprobării stabilirii domiciliului în România, reclamantul a depus acte, din care rezultă realizarea unor venituri lunare mai mari, nu are relevanță juridică în ceea ce privește soluționarea cererii sale din 26 martie 2002. Astfel, Bilanțul contabil din 31 decembrie 2002 a fost înregistrat la organele fiscale, la 20 februarie 2003.
Așa fiind, recursul declarat de pârât este fondat, urmând a fi admis. Se va casa sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul de Interne – Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, împotriva sentinței civile nr. 977 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Bucureșt, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2003.